Ediția: Miercuri 1 Mai 2024. Nr. 6615
Ediția: Miercuri 1 Mai 2024. Nr. 6615

VIDEO: Tumoră cerebrală de mari dimensiuni, operată cu succes de neurochirurgii ieşeni

Medicii de la Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iaşi au extirpat o tumoră de aproape 10 centimetri, pacienta fiind o tânără în vârstă de 23 de ani din Drobeta-Turnu Severin. Valentina Pavel a străbătut aproape 800 de kilometri pentru a fi operată de neurochirurgii ieşeni, după ce a fost diagnosticată în urmă cu trei ani cu o tumoră cerebrală uriaşă de aproape 10 centimetri. „Am descoperit că am o tumoră pe creier care nu se putea opera nici prin metode clasice, nici prin neurochirurgie. Sunt de trei ori operată pe creier, la alte spitale din ţară, soţul şi soacra mea au aflat de intervenţiile făcute cu succes de medicii de la Iaşi. Am văzut multe cazuri vindecate, multe tumori de 8 cm pe care le-au scos şi am zis că pot să mă salveze şi pe mine. Nu mă aşteptam ca în trei zile să merg pe jos, să mă recuperez atât de tare şi să fiu atât de bine”, a declarat Valentina Pavel.

Medicii ieşeni care au efectuat intervenţia spun că operaţia a fost extrem de dificilă din cauza dimensiunii tumorii, de aproape 10 cm. O altă provocare a fost localizarea formaţiunii tumorale, întrucât vase importante ale creierului treceau prin ea. „Pacienta s-a adresat clinicii noastre pentru tratament de specialitate, după ce în urmă cu trei ani a fost diagnosticată cu o tumoră de mari dimensiuni. Ea face parte dintr-un segment de pacienţi care nu îşi găsesc rezolvarea în clinicile din România sau din ţările limitrofe şi apelează la serviciile spitalului nostru pentru un act medical corect. În urma investigaţiilor efectuate s-a detectat existenţa unei tumori de dimensiuni de aproximativ 10 cm. Pentru început, s-a optat pentru un tratament chirurgical, o rezecţie maximală a acestei tumori. Postoperator şi-a păstrat toate funcţiile motorii şi psihice. A fost o operaţie pregătită, s-au efectuat investigaţii, inclusiv o angiografie, pentru că vase importante ale creierului treceau prin tumoră. Şi a fost nevoie de o disecţie atentă a acestor vase, astfel încât să nu fie lezate chirurgical”, a declarat conf. univ. dr. Lucian Eva, managerul Spitalului Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iaşi.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?