Ediția: Miercuri 1 Mai 2024. Nr. 6615
Ediția: Miercuri 1 Mai 2024. Nr. 6615

FOTO: Vârteșcoiu. A fost inaugurat dispensarul medical de la Faraoanele

Autoritățile locale din Vârteșcoiu au inaugurat duminică dispensarul medical de la Faraoanele, comuna Vârteșcoiu. Imobilul a fost construit pentru a face față cerințelor de funcționalitate și este complet utilat și dotat. La eveniment au participat mai mulți locuitori, dar și prefectul județulu Vrancea, Nicușor Halici, președintele PSD Vrancea, deputatul Laurențiu Marin, precum și primari ai localităților vrâncene. „Grija față de sănătatea semenilor noștri este o prioritate pentru autoritatea locală de la Vârteșcoiu, așa cum o dovedește inaugurarea, în cursul după-amiezii de azi (duminică – n.r.), a dispensarului medical de la Faraoanele.

Am reiterat sprijinul și voi continua demersurile către instituțiile guvernamentale privind obținerea de fonduri pentru un nou dispensar și la Vârteșcoiu”, a afirmat prefectul Nicușor Halici. Acesta a vizitat și drumul comunal DC 142 care se află în curs de reabilitare. Am parcurs drumul comunal 142, reabilitat și modernizat în proporție de 80%, prin finanțarea alocată de Guvernul României, un proiect cu o valoare de 3,5 milioane lei. Revenirea la Vârteșcoiu a fost o bună ocazie de a revedea cum se gospodărește un primar responsabil și dedicat comunității, dar cea mai bună veste pentru comunitatea din Vârteșcoiu este că vor beneficia în curând de propria rețea de distribuție a gazelor naturale, un proiect cu o valoare de peste 27 milioane de lei, realizat tot din fonduri alocate de Guvernul României”, a afirmat liderul PSD Vrancea.

Rețeaua de alimentare cu gaze a comunei Vârteșcoiu va avea o lungime totală de 37,6 kilometri, o stație de pompare și repompare, dar și mai multe cămine de racordare. „Locuitorii comunei își doresc foarte mult să aibă acces la rețeaua de alimentare cu gaze, iar în acest moment pot să vă spun că peste 50 la sută din locuitorii comunei și-au exprimat intenția de a se racorda la rețeaua de alimentare cu gaze”, a susținut primarul comunei Vârteșcoiu, Viorel Mîrza. Mai multe proiecte ce sunt deja în lucru sau urmează să fie în curând începute reprezintă dovada interesului pe care primarul comunei, Viorel Mîrza, îl are pentru siguranța și confortul comunității: reabilitarea sistemului de supraveghere video și creșterea eficienței energetice a primăriei; dotarea școlilor și grădinițelor din localitate prin digitalizare și obținerea unui microbuz electric pentru elevi; construcția unei stații de încărcare a mașinilor electrice; forajul de mare adâncime privind identificarea unei noi surse de apă potabilă pentru locuitorii comunei.

În curând vom avea în vedere modernizarea drumurilor agricole vitale pentru viticultorii din zonă dar și realizarea unui After School care va avea un rol suplimentar în procesul educațional al copiilor din comuna Vârteșcoiu. Îl felicit pe domnul primar pentru toate aceste proiecte, iar de sprijinul meu instituțional va beneficia în permanență când este vorba despre bunăstarea vrâncenilor!”, a încheiat Nicușor Halici, președintele PSD Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?