Ediția: Sâmbătă 25 Mai 2024. Nr. 6633
Ediția: Sâmbătă 25 Mai 2024. Nr. 6633

VIDEO și GALERIE FOTO: Proiectul „Tineri independenți și pregătiți pentru viață – descoperirea tradițiilor vrâncene”, finanțat de CJ Vrancea și derulat de Maressia Education, a ajuns la a II-a ediție

Viitorul depinde foarte mult de atenția și grija pe care le-o acordăm tinerilor, aspecte pe care le-au luat în considerare și reprezentanții Asociației „Viitor pentru Femei”, atunci când au gândit proiectul „Tineri independenți și pregătiți pentru viață – descoperirea tradițiilor vrâncene” care, anul acesta, a ajuns la cea de-a doua ediție. Finanțat de Consiliul Județean (CJ) Vrancea în baza legii 350/2005, proiectul s-a bucurat de această dată de parteneriatul dintre Asociația „Viitor pentru Femei”, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vrancea și Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Elena Doamna” Focșani.

„Datorită feedback-ului pozitiv primit din partea grupului țintă și a solicitărilor venite din partea DGASPC Vrancea și Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă «Elena Doamna», am realizat vara aceasta ediția a II-a a proiectului. Scopul a fost pregătirea grupului țintă format din 15 tineri beneficiari ai măsurii de protecție specială și servicii sociale aflați în cadrul DGASPC Vrancea și 15 elevi ai Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă «Elena Doamna» pentru o viață independentă prin organizarea de activităţi extracurriculare și implicarea acestora în proiectul «Realizează-ți singur ia ta!»”, a spus Alina Marica, președinta Asociației „Viitor pentru Femei”.

Acolo unde pasiunea se împletește cu dragostea de frumos…

Centrul Vocațional Maressia Education din comuna Vânători a fost locul în care beneficiarii proiectului au descoperit tainele brodatului și dragostea față de tradițiile vrâncene. Totodată, tinerii au participat și la campanii de promovare a sănătății, de informare şi educație asupra normelor şi regulilor fundamentale de igienă, au vorbit despre planificarea familială, acestea nefiind însă singurele activități desfășurate în cadrul proiectului.

Activitățile au fost gândite în așa fel încât să le stimulăm tinerilor curiozitatea și creativitatea. Spre exemplu, în cadrul proiectului «Realizează-ți singur ia ta!”», tinerii au avut o parte de o introducere în simbolurile tradiționale românești, mai apoi au descoperit modalitatea de realizare și executare a unui tipar pentru ia românească, au trecut mai apoi prin inițierea în tehnicile de brodat computerizat, iar la final au reușit să-și creeze singuri propria ie”, spune Alina Marica.

Medicul Mihaela Prodan, șefa Secției Pediatrie, un bun colaborator al acestui proiect, a organizat mai multe întâlniri cu tinerii, în cadrul cărora a discutat despre efectele nocive ale tutunului și alcoolului; normele şi regulile fundamentale de igienă (personală, alimentară şi nutrițională, a mediului, etc.) dar și despre planificarea familială – conştientizarea de către tineri a modalității de transmitere şi a complicațiilor infecțiilor cu transmitere sexuală. De asemenea, tinerii s-au distrat făcând karaoke, învățând mișcări din dansul modern, jucând șah sau alte jocuri de logică și îndemânare, însă au practicat și jocuri în aer liber, cum ar fi badminton, petanque și volei.

 

CJ Vrancea, deschis parteneriatelor dedicate tinerilor

Parteneriatul dintre Consiliul Județean (CJ) Vrancea, prin președintele Cătălin Toma și Asociația „Viitor pentru Femei” este unul roditor și benefic pentru tinerii din județ. La finalizarea proiectului „Tineri independenți și sănătoși pregătiți pentru viață”, președintele Cătălin Toma a transmis un mesaj prin care felicită inițiativa organizatorilor și dă asigurări că „orice proiect care implică educație și sănătate pentru tineri va avea tot sprijinul din partea noastră”.

La festivitatea de încheiere a proiectului, din partea CJ Vrancea a fost prezent consilierul județean Claudiu Matei, care a subliniat faptul că ,,fără resursa umană, oamenii care sunt dedicați și se implică în realizarea acestor proiecte, până la urmă, partea financiară este irelevantă”, așadar, ,,felicitări și pentru această ediție, și pentru cea de anul trecut. Mi-a făcut plăcere și anul trecut să particip și mă bucur că un proiect susținut și promovat de CJ Vrancea are continuitate”.

La eveniment au fost prezenți și reprezentanți ai DGASPC Vrancea și Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Elena Doamna” Focșani. „Acești copii au multe vise și, cu ajutorul unor astfel de parteneriate, visele lor pot deveni realitate. Ei s-au implicat foarte mult și au crezut în acest proiect. Ne bucurăm să putem marca împreună finalizarea celui de-al doilea parteneriat în cadrul acestui proiect. Ne-am bucurat să găsim în partenerii noștri o echipă de încredere care a oferit acestor copii un mediu securizant în care au reușit să-și dezvolte creativitatea și să-și pună în aplicare imaginația”, a spus Adina Lăscan, purtător de cuvânt în cadrul DGASPC Vrancea.

Deși este prima ediție la care participă, elevii Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă „Elena Doamna” Focșani au fost extrem de încântați de experiență și au spus în cor că vor să mai participe și la edițiile viitoare. „Este un proiect binevenit pentru copiii școlii noastre. Copiii care au găsit un mediu deschis și tolerant în cadrul Asociației «Viitor pentru Femei»”, a precizat Ioana Cherciu, directorul Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă „Elena Doamna” Focșani.

Proiectul s-a încheiat cu o masă festivă la care beneficiarii și-au manifestat bucuria, entuziasmul și dorința de a participa la edițiile viitoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?