Ediția: Sâmbătă 25 Mai 2024. Nr. 6633
Ediția: Sâmbătă 25 Mai 2024. Nr. 6633

Fotbal, Liga a III-a – Echipă ploieșteană la conducerea CSM Focșani 2007!

 

  • Costel Lazăr, președinte executiv
  • Octavian Grigore, antrenor principal

După suficient de lungi căutări, care au generat întârzierea începerii pregătirilor pentru viitorul sezon competițional, echipa de Liga a III-a a CSM Focșani 2007 are antrenor principal. Un comunicat postat vineri, 14 iulie, pe pagina de Facebook a clubului, anunță că „Secția fotbal a CSM Focșani 2007 s-a înțeles cu Octavian Grigore pentru a prelua funcția de antrenor principal al echipei noastre.

Tehnicianul român are 58 ani, este născut în Urlați, Prahova și ultima dată a antrenat la Petrolul Ploiești”. Octavian Grigore va face echipă în conducerea CSM Focșani 2007 cu un alt fost fotbalist de referință al Ploieștiului, Costel Lazăr, care este președinte executiv, după ce a semnat cu clubul focșănean în urmă cu o săptămână. Așa cum spune comunicatul la care m-am referit, la ora postării Octavian Grigore nu semnase contractul cu CSM 2007, dar prezența sa pe banca tehnică a focșănenilor era dată drept certă de directorul Nicuță Oprea. Astăzi este de așteptat ca la CSM Focșani 2007 să vină la întâlnirea cu jucătorii președintele Costel Lazăr, antrenorul Octavian Grigore cu secunzii săi și să continue pregătirea începută săptămâna trecută de fostul principal al Focșaniului din ultima parte a campionatului trecut, Elvis Ilaș. Despre lot, președintele Secției de fotbal, Ionuț Botezatu mi-a spus că există o listă de jucători care, însă, nu a fost definitivată.

De numele lui Costel Lazăr și Octavian Grigore este legată, în mai multe episoade ale sale, revenirea Petrolului Ploiești din Liga a IV-a în Liga Națională! Ceea ce spune de la sine despre profesionalismul acestora. Octavian Grigore are mare experiență nu doar ca fotbalist, ci și ca antrenor și manager. Poate că fotbalul focșănean avea nevoie de o conducere asigurată de personalități incontestabile în domeniu și care să nu fie legate în vreun fel de – să le numesc eufemistic – curente de opinie locale! Și care să fie lăsate să lucreze în liniște pentru a face ce și-au propus când au semnat cu CSM Focșani 2007.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?