Ediția: Joi 10 octombrie 2024 Nr. 6733
Ediția: Joi 10 octombrie 2024 Nr. 6733

Hadăr (Alma Mater): În acest ritm, cred că va fi o grevă de durată

Preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale „Alma Mater”, Anton Hadăr, susţine că nu a primit soluţii din partea guvernanţilor la problemele pe termen scurt şi pe termen mai îndepărtat din învăţământul universitar, iar greva sindicaliştilor va continua cel puţin în această săptămână. „Problemele pe termen scurt nu au primit răspunsul cuvenit, că nu sunt bani, că avem deficit. S-a încercat ceva cu deficitul, nu ştiu dacă au reuşit să-l mai mărească, să fie acceptat de Comisia Europeană pe buget, însă n-am primit o propunere în aşa fel încât să fim mulţumiţi. Soluţiile pe termen mai îndepărtat, adică viitoarea Lege a salarizării, şi ele trenează. În acest ritm vă garantez că săptămâna aceasta va fi grevă şi cred că va fi o grevă de durată, nu doar de o săptămână”, a spus Hadăr, la finalul discuţiilor de la Palatul Victoria.

El a precizat că sindicaliştii din învăţământul universitar trebuie să intre la negocieri pe problemele pentru care au declanşat greva, respectiv împotriva politicilor sociale şi economice ale României. „Trebuie să fim chemaţi pentru aceste discuţii. E o altă cauză pe rol, dar repet, în acest ritm nu văd sfârşitul grevei, sunt om cu experienţă şi cred că vom avea săptămâni de grevă. Fiecare a venit cu propuneri, încercând să atragă atenţia că se pot găsi soluţii, dar nu e nimic concret, nu e nimic mulţumitor. Evident, răspunsul poate ni-l va da mâine, dacă va veni la întâlnirea noastră de la FSLI. Sunt multe lucruri care sunt cunoscute. Pe termen scurt ar trebui găsite soluţii pentru a se acoperi inflaţia, salariile, care sunt foarte mici, ori a da numai la debutanţi – 18.000 de colegi atât din învăţământul universitar, cât şi din cel superior, vă daţi seama că nu e mulţumitor, pentru că vor fi colegi care se află imediat lângă debutanţi, care vor fi nemulţumiţi. Iată o soluţie trebuie găsită şi aici. Noi vrem să se dea la aproape toată suflarea de care dispunem astăzi, adică la toate resursa umană de tip cadru didactic. Cadre didactice în învăţământul preuniversitar şi cel superior sunt aproape 260.000”, a adăugat preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale „Alma Mater”, Anton Hadăr.

Un miting de protest ar putea fi organizat joi

Greva generală din învăţământ continuă, a anunţat marţi preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu, la finalul discuţiilor de la Palatul Victoria. Acesta a precizat că este posibilă organizarea unui miting de protest, joi, 25 mai. „Nu a fost o negociere, a fost o întâlnire informală, faţă de ce se ştia nu am avansat, atâta că Guvernul a promis că va face nişte calcule. Nu ştim nimic concret deocamdată ce se va întâmpla. I- am invitat mâine la o şedinţă pe care o avem cu liderii din ţară, poate mâine vin cu o surpriză, dar astăzi nu avem nimic concret pentru a spune oamenilor, motiv pentru care greva continuă”, a subliniat Hăncescu.

Acesta a precizat că reprezentanţii Guvernului au fost invitaţi miercuri, la sediul FSLI, la ora 17:00, la o şedinţă cu liderii celor trei federaţii sindicale. „(…) va fi o şedinţă a tuturor liderilor celor trei federaţii şi am invitat conducerea Guvernului. Invitaţia este către premier, către domnul Ciolacu, domnul ministru al Finanţelor, ministrul Muncii (…) Noi am solicitat, ca să fie limpede, ceea ce am cerut rândul trecut: un act normativ prin care să se acorde o mărire salarială până la intrarea Legii salarizării în vigoare. Rămâne de văzut dacă Guvernul va accepta”, a precizat Hăncescu.

La rândul său, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Ovidiu Nistor, a reiterat că greva din învăţământ continuă deocamdată, singurii în măsura să ia decizia încetării ei fiind „doar colegii noştri”. „Poate (…) persoanele invitate, factorii decidenţi vor veni cu o soluţie care să fie acceptabilă pentru colegii din teritoriu, o soluţie la problemele noastre. Discutăm cu liderii din ţară, care la rândul lor vor trebui să-şi consulte liderii şi membrii de sindicat. Azi (marți – n.r.) a fost doar o discuţie informală şi faptul că vor căuta soluţii”, a spus Nistor.

Întrebat dacă sindicaliştii vor accepta o ofertă de compromis în privinţa majorării salariilor, liderul Spiru Haret a răspuns: „În acest moment nu putem face compromisuri ţinând cont de aşteptările colegilor noştri”.”Repet, colegii noştri sunt cei în măsură să decidă care este cea mai acceptabilă variantă sau ofertă din partea Guvernului”, a punctat el. În ceea ce priveşte închiderea mediilor elevilor, Nistor a subliniat că sindicaliştii îşi doresc să încheie cât mai repede acest protest. „Eu nu m-aş gândi atât de departe. În momentul de faţă este o acţiune de protest. Ne dorim să se încheie cât mai repede cu putinţă şi aşteptăm cu nerăbdare ca Executivul să vină clar cu soluţiile necesare pentru stoparea conflictului”, a transmis preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Ovidiu Nistor.

Reprezentanţi ai părinţilor şi elevilor: Greva trebuie amânată pentru examene

Preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar, Iulian Cristache, a declarat marţi la Guvern că nu consideră util ca greva cadrelor didactice să continue şi că există pericolul amânării examenelor naţionale.

„Categoric, este o situaţie conflictuală, pe care trebuie să o rezolvăm pe bază de dialog, dialog între Guvernul României şi între reprezentanţii sindicatelor. Dacă vom întârzia mai mult de o săptămână, este destul de periculos pentru viitorul acestor copii, în sensul în care ştim foarte bine că avem un calendar agreat referitor la structura anului şcolar, un calendar care trebuie să ducă în final la susţinerea celor două examene naţionale. Şi nu considerăm util că această grevă ar trebui să continue, în sensul în care examenele pot fi amânate. Nu are voie nimeni să se joace cu un an din viaţa acestor elevi, este dreptul lor să susţină aceste examene şi de aceea am dorit să ne întâlnim cu reprezentanţi de la nivelul Guvernului”, a spus Cristache.

În opinia sa, calendarul examenelor naţionale va fi respectat.”Sunt sigur că aceste examene vor putea fi susţinute. Poate în cel mai rău caz, decalarea lor. Cred că se va respecta actualul calendar făcut de Ministerul Educaţiei. Nu cred că vor suferi o decalare. (…) Dacă sindicatele vor merge cu această grevă două, trei săptămâni, eu cred că dacă va continua săptămâna viitoare, deja este un mare pericol”, a afirmat Iulian Cristache. El a mai spus că ar fi de acord şi cu varianta în care profesorii ar opri greva în timpul susţinerii examenelor naţionale. „Acceptăm orice este în beneficiul elevului. Şi această variantă ar fi bună, în sensul în care elevii pot susţine examenele naţionale”, a arătat Cristache.

În ceea ce priveşte recuperarea orelor, el a afirmat că în cazul unei greve de două-trei săptămâni, aceasta s-ar putea face la începutul viitorului an şcolar. „Dacă vorbim despre o grevă de două-trei săptămâni, cu certitudine că trebuie gândit la începutul anului şcolar următor recuperarea acestor ore”, a mai declarat reprezentantul părinţilor.

Preşedintele Consiliului Elevilor, Miruna Croitoru, a afirmat că şi-ar dori ca actuala situaţie să se încheie cât mai repede astfel încât de săptămâna viitoare să reînceapă cursurile. „Această situaţie nu este benefică pentru nimeni. (…) În momentul în care sindicatele au anunţat că nu mai au încredere în sistem şi că şi-au pierdut încrederea, ne punem întrebarea cum au elevii încredere în sistem sau cum ar putea elevii să aibă încredere în sistem. În condiţiile în care inclusiv profesorii au anunţat că ei nu mai au încredere în sistem, greva fiind tocmai bazată pe această idee. Adică, greva, pe lângă faptul că, OK, venim la şcoală, nu facem ore sau nu venim la şcoală deloc, pentru că nu facem ore deloc sau facem un format hibrid online, depinde de modul în care s-a organizat şcoala respectivă la nivel micro. Însă, pe lângă toate aceste lucruri, inclusiv greva în sine afectează elevii din România, pentru că îşi pierd şi ei din ce în ce mai mult încrederea în sistem”, a afirmat reprezentanta elevilor.

În opinia sa, o soluţie „doar de compromis” ar fi ca profesorii să amâne greva pentru susţinerea examenelor naţionale. „În contextul în care se va amâna greva, dar se vor susţine examenele, vorbim despre o soluţie doar de compromis, cu care am fi de acord pe termen scurt, pentru că ar fi în interesul elevilor, însă trebuie să rezolvăm problema de fapt şi să ajungem la un numitor comun”, a subliniat Croitoru.

Evaluarea pentru clasa a VI-a va avea loc în zilele de 30 şi 31 mai

Evaluarea naţională pentru clasa a VI-a care era programată miercuri şi joi va avea loc în zilele de 30 mai – Limbă şi comunicare, respectiv 31 mai – Matematică şi ştiinţe ale naturii, a informat Ministerul Educaţiei. „A fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial ordinul de ministru pentru modificarea Calendarului de administrare a Evaluărilor naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2022 – 2023. Astfel, Evaluarea naţională pentru clasa a VI-a va avea loc în zilele de 30 mai (Limbă şi comunicare), respectiv 31 mai (Matematică şi ştiinţe ale naturii)”, se precizează în informarea ministerului, transmisă marţi AGERPRES.

Ciucă: Vom continua dialogul cu sindicatele din Educaţie

Dialogul cu sindicatele din învăţământ va continua, întrucât pentru coaliţia de guvernare Educaţia rămâne o prioritate naţională, a declarat, marţi, premierul Nicolae Ciucă, care a subliniat însă că o parte dintre măsurile solicitate nu pot fi puse în practică în acest moment fără riscul ieşirii din ţinta de deficit bugetar asumată de ţara noastră. El a participat, la Palatul Victoria, la ceremonia de semnare a contractelor de finanţare destinate sprijinirii sistemului naţional de cercetare-dezvoltare prin atragerea de resursă umană înalt specializată din străinătate, inclusiv din diaspora ştiinţifică. Ciucă a declarat că problemele din Educaţie nu pot fi rezolvate prin blocarea anului şcolar. „Este foarte clar pentru noi toţi că nu putem să vedem profesorii noştri în altă parte decât la catedră, iar pe copiii noştri, elevi sau studenţi, în bănci sau în amfiteatre. Nu cred că în momentul de faţă este momentul prin care să putem să rezolvăm problemele blocând anul şcolar. De aceea, mă angajez personal, am discutat şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, domnul Marcel Ciolacu, astăzi vom continua dialogul, vom avea întâlniri cu asociaţia părinţilor, cu asociaţia elevilor şi vom face în aşa fel încât, pe bază de dialog, să rezolvăm problema, făcând încă o dată apel şi la liderii de sindicat şi la cadrele didactice să înţeleagă măsurile pe care noi le-am luat”, a subliniat premierul.

El a amintit că noile Legi ale Educaţiei au fost votate în Parlament şi se doreşte punerea lor în aplicare cât mai rapid. „Ieri, tocmai, s-au votat Legile Educaţiei. Este un pachet de legi – Legea învăţământului preuniversitar şi Legea învăţământului universitar. Trebuie să le punem în aplicare, trebuie să facem în aşa fel încât, până la începutul anului şcolar, legile să poate să intre în funcţiune şi să producă efecte”, a mai transmis Ciucă. Potrivit acestuia, sunt însă măsuri care sunt foarte greu de îndeplinit în momentul de faţă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?