Ediția: Luni 27 Mai 2024. Nr. 6634
Ediția: Luni 27 Mai 2024. Nr. 6634

Sute de proiectile descoperite la Sihlea, pe traseul viitoarei autostrăzi A7

Peste 300 de proiectile au fost descoperite, luni, la Sihlea, de muncitorii unei firme care executau lucrări de cercetare pe traseul viitoarei Autostrăzi Moldova (A 7). Conform unui comunicat de presă al Compartimentului de Informare şi Relaţii Publice al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea, „în urma unui apel primit luni, 8 mai, în jurul orei 11:40, la numărul unic de urgență 112, echipa pirotehnică a fost solicitată să intervină în comuna Sihlea, după ce lucrătorii unei firme, care executa lucrări de cercetare a terenului în zona autostrăzii Moldova (A7), au descoperit mai multe proiectile”. La momentul transmiterii comunicatuluiintervenția era în plină desfășurare, iar până atunci, în urma asanării terenului, „specialiștii pirotehnicieni din cadrul I.S.U. Vrancea au mai descoperit peste 300 proiectile de diferite calibre”.

Dat fiind numărul mare de proiectile descoperite și suprafața mare a terenului asanat, a fost solicitat sprijin din cadrul Unității Speciale de Intervenţie în Situaţii de Urgenţă Ciolpani, echipajele specializate urmând să intervină alături de pirotehniștii vrânceni în cursul zilei de astăzi. În cursul nopții, au mai precizat pompierii vrânceni,„zona va fi asigurată de echipaje din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea”.

Sursa foto: Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice al ISU Vrancea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?