Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625
Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625

VIDEO și GALERIE FOTO: Vrâncenii au mers în număr mare și în weekend „La Crâng, de Crăciun“

Narcisa Suciu și Nicola au cântat în weekendul trecut pentru vrâncenii care au mers „La Crâng, de Crăciun”. Consiliul Județean Vrancea are în derulare prima ediție a evenimentului care se desfășoară în perioada 10 decembrie 2022 – 8 ianuarie 2023 în aria naturală Crâng Petrești. Practic, în perioada sărbătorilor de iarnă, Crângul Petrești a devenit un tărâm de poveste, în care copiii, alături de părinți și bunici, se pot bucura de o atmosferă ca în basme și au parte de multe surprize. La atelierele creative cu personaje de poveste au participat sâmbătă mai mulți copii cu cerințe speciale de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Elena Doamna” din Focșani. Copiii s-au bucurat de activități, l-au întâlnit pe Moș Crăciun și au primit în dar pachete cu dulciuri. „Ne bucurăm că am adus un strop de bucurie în sufletul acestor copii, în apropierea Crăciunului! Vă așteptăm pe toți, în număr cât mai mare, să veniți în Crâng și să ne bucurăm împreună de frumusețea sărbătorilor!“, a precizat Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea. Atelierele creative pentru copii au avut loc sâmbătă și duminică, între orele 16.00 – 18.00, la Centrul de informare (amfiteatrul) din Crâng.

De asemenea, trenulețul turistic a fost și în acest weekend atracția celor prezenți, copiii fiind cei mai fideli „călători“ ai acestui mijloc de transport din Târgul de Crăciun. De reținut că și în perioada 24-27 decembrie 2022, vor fi organizate, timp de câte 4 ore pe zi, ateliere și activități specifice de Crăciun pentru copiii prezenți în Crângul Petrești. Nu lipsesc Caravana lui Moș Crăciun și nici spectacolele interactive în care vor fi angrenați cei mici.

Reamintim că administrația județeană organizează o tombolă pentru copiii care îi vor scrie lui Moș Crăciun. Tombola este destinată tuturor copiilor care au domiciliul în județul Vrancea, cu vârsta de până la 18 ani. Consiliul Județean va oferi câștigătorilor tombolei trei premii. Marele premiu este o excursie de vis la Disneyland Paris pentru vacanța de Paște 2023, pentru 2 adulți și maximum 4 copii. Al doilea premiu este o excursie la Dino Parc Râșnov, iar premiul al treilea este o excursie la Muzeul Simțurilor din București, pentru 2 adulți și 2 copii, ambele în vacanța de Paște de anul viitor. Pentru a putea fi contactați câștigătorii, scrisorile pentru Moș Crăciun trebuie să conțină numele și prenumele celui ce a redactat, adresa poștală, adresa de email și numărul de telefon al părintelui/tutorelui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?