Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679
Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679

Comuna Broșteni are șansa dezvoltării alături de primarul Cristinel Badiu și de echipa PSD

Mica localitate de pe Valea Milcovului are în jurul său numeroase exemple de succes în administrația publică locală: orașul Odobești este cel mai bun dintre ele, dar și Mera, Reghiu sau Andreiașu sunt tot atâtea exemple de cum lucrurile se pot face pentru interesul comunității. Tocmai de aceea, Cristinel Badiu, viitorul primar al comunei Broșteni spune că „după ani de stagnare, aducem schimbarea și progresul prin investiții importante. Administrația PSD a acționat întotdeauna hotărât și eficient pentru a maximiza impactul beneficiilor produse de investițiile aduse în comunitățile vrâncene, atrăgând cu peste 80% mai multe fonduri decât toate celelalte administrații la un loc, administrații care nu și-au manifestat interesul sau determinarea în utilizarea eficientă a resurselor disponibile”.

Fost șef al Secției de Poliție Broșteni, Cristinel Badiu se angajează să aducă schimbarea și modernizarea pentru a transforma comuna Broșteni într-un loc dezvoltat și sigur, alături de o valoroasă echipă de consilieri locali din partea PSD. „Înainte de a începe, vreau să vă mulțumesc pentru încredere! «Siguranță și încredere» este sloganul instituției prin care mi-am desfășurat munca, mai bine de 25 de ani, în folosul comunității din Broșteni, slogan sub puterea căruia, printre altele, îmi propun să se desfășoare primul meu mandat de primar. Din 1998, am avut privilegiul să fac parte din această frumoasă comunitate, în calitate de agent de poliție, așa cum mulți m-ați cunoscut. Am trăit alături de voi, am văzut nevoile și provocările cu care comuna noastră se confruntă și, totodată, am simțit implicarea fiecăruia dintre voi. Nu sunt un simplu candidat, sunt unul de-al vostru! Ceea ce mă deosebește de ceilalți candidați este perspectiva unică și valoroasă, dobândită în timpul serviciului, asupra dificultăților din comună și asupra felului corect în care ar trebui să se desfășoare lucrurile. Planul meu pentru Broșteni este să aduc modernizarea și bunăstarea pentru fiecare locuitor, prin fonduri importante, investiții și proiecte necesare dezvoltării. Alături de echipa puternică de consilieri PSD, care mi-a demonstrat dedicarea, competența și interesul pentru binele oamenilor, sunt hotărât să lupt pentru bunăstare și dezvoltare și să aduc aici, acasă, în Broșteni, schimbarea în bine pe care ne-o dorim cu toții. Sunt convins că vom reuși să realizăm schimbări mari și durabile, atâta vreme cât forțele noastre se unesc într-un efort comun”, declară cu încredere Cristinel Badiu.

Candidatul PSD are susținerea integrală a echipei județene a PSD Vrancea și a președintelui Nicușor Halici. „Broșteni a rămas, din păcate, o localitate încremenită în timp, în lipsa investițiilor și din cauza faptului că aici nu s-a reușit să se țină pasul cu celelalte comunități din județ. Atunci, ne este clar că și la Broșteni trebuie să vină schimbarea, schimbare pe care o poate aduce un om, Cristinel Badiu. Un om care a demonstrat ce poate pe parcursul a 26 de ani de activitate și care vine nu doar cu elan, ci și cu o expertiză și alături de o echipă de oameni pregătiți și determinați, viitoarea echipă de consilieri locali ai PSD la Broșteni”, a declarat președintele PSD Vrancea, Nicușor Halici și candidat din partea PSD la președinția Consiliului Județean Vrancea.

Pe 9 iunie vă invit să votați modernizarea și progresul!

Lista de obiective propuse pentru 2024 -2028 reprezintă credința că se poate mai bine și reflectă angajamentul pentru progres și prosperitate în întreaga sa comunitate:

1. Evaluarea lucrărilor asupra sistemului de alimentare cu apă și canalizare, cuprinzând o expertiză calitativă a lucrărilor aflate în derulare, precum și asigurarea încadrării executării în termenele stabilite de proiect;

2. Reabilitarea și modernizarea străzilor și aleilor comunale și construirea de rigole pentru captarea apelor pluviale;

3. Dezvoltarea cicloturismului în zona satelor Arva – Căpătanu, prin amenajarea unei piste de biciclete în colaborare cu proiectul în derulare al orașului Odobești;

4. Îmbunătățirea condițiilor pentru furnizarea serviciilor de salubrizare;

5. Construirea unui teren de fotbal și a unui teren minifotbal pentru practicarea diferitelor activități sportive/ alte sporturi;

6. Amenajarea unor locuri de recreere și joacă pentru copii;

7. Redeschiderea așezământului monahal „Schitul Căpătanu” și atragerea sa în circuitele de pelerinaje naționale;

8. Încurajarea locuitorilor comunei în activități de creștere a animalelor și activități agricole, incluzând înființarea unui centru de colectare a fructelor și legumelor cu scopul vânzării;

9. Dotarea cu mobilier și echipamente digitale a Centrului de zi „Dănuț” din parohia Broșteni I – Pitulușa, cu scopul dezvoltării sociale, spirituale și educaționale a copiilor de pe teritoriul comunei;

10. Atragerea de fonduri europene nerambursabile pentru demararea unor proiecte pe teritoriul comunei și asigurarea sprijinului metodologic cu privire la întocmirea dosarelor;

11. Reabilitarea și modernizarea dispensarului uman la standarde europene și înființarea unui cabinet veterinar pe teritoriul comunei;

12. Reabilitarea și redeschiderea în scop educațional a celor două clădiri, fostă grădiniță și școală, de pe teritoriul satului Căpătanu;

13. Stabilirea unei zile din an pentru organizarea anuală a Zilei comunei Broșteni

Consilieri locali:

1. Drugă Nicușor

2. Alanei Ion

3. Cerguță Antonel-Mircea

4. Bușilă Dorica

5. Badiu Cristinel

6. Bogdan Ioan

7. Vrăjitoru Ion-Iulian

8. Nan Vasile

9. Bouroș Sorin

10. Lungu Silviu

11. Mănescu Mirela

12. Gogonel Nicușor

13. Alanei Petrică

14. Stancu Cristina

Realizat de SC MEDIA UNO SRL, la comanda PSD Vrancea. Cod mandatar financiar: 21240002

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?