Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613

FOTO: ,,Cu drag, iubitei Toamne!” la Școala „Mareșal Alexandru Averescu” din Adjud

Școala „Mareșal Alexandru Averescu” din Adjud a găzduit la finele săptămânii trecute proiectul educațional ,,Cu drag, iubitei Toamne!”. Activitatea a fost găzduită în biblioteca unității de învățământ, iar elevii clasei a V-a, coordonați de profesoara Severin Florentina, și elevii clasei a IV-a, coordonați de profesoara Voicu Paula Isabela, au pus în scenă acest demers. Așa cum au transmis coordonatorii proiectului, elevii mângâiați de minunățiile celui mai darnic anotimp, s-au întrecut în a aduce omagii literar-artistice pentru a răsplăti bunătatea lui. Frumosul din natură a fost redat de mânuțele copiilor cu ajutorul pensulei în picturi deosebite. Fructele și legumele au fost culese cu drag și așezate în coșulețe, în timp ce glasurile lor au fredonat cele mai dulci melodii cu versuri dedicate toamnei în limba română, franceză sau engleză. Copiii au reușit să se inspire din realitate și să se lase purtați pe tărâmul imaginației, realizând cele mai frumoase activități.

Pentru realizarea acestui proiect și-au dat mâna și alte cadre didactice din școală: Mihaela Varvara, Ionela Chiriac, David Magdalena, Dan Albei și bibliotecar Gherasim Adina. „Toamna, anotimpul cu cel mai frumos colorit și cu cele mai multe roade, a adus prilej de bucurie în sufletul tuturor. Ajutoarele noastre din umbră, părinții, au fost și de data aceasta alături de noi, contribuind la buna desfăsurare a proiectului. La finalul activității, elevii au fost răsplătiți cu diplome, cărți și s-au înfruptat din roadele toamnei. Mulțumim tuturor pentru implicare! Felicitări, dragii noștri!”, este mesajul transmis de Severin Florentina și Voicu Paula Isabela.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?