Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613

GALERIE FOTO: Eroii neamului românesc, omagiați de autoritățile locale din Vrancea

Ziua Eroilor neamului românesc, care coincide cu sărbătoarea Înălțării Domnului Isus Hristos, a fost un bun prilej pentru autoritățile locale de a-și arăta recunoștința pentru jertfele făcute de înaintașii noștri astfel încât noi să trăim în România, stat național, independent și suveran.

Odobești

Autoritățile locale au organizat ieri manifestări dedicate eroilor neamului românesc. Nu au lipsit depunerile de coroane și nici slujba religioasă oficiată de un sobor de preoți. „Ziua Eroilor este asociată Înălțării Domnului, ambele sărbătorite la 40 de zile de la Paște. Această zi aduce în memoria poporului român, eroii care au servit în armată, pe câmpurile de luptă și care și-au pierdut viața pe front. Îi comemorăm astăzi pentru credința, jertfa și curajul de care au dat dovadă. Fără acești eroi, istoria României ar fi fost complet alta, lipsită de dobândirea independenței, realizarea statului unitar român și consolidarea conștiinței și demnității naționale“, se arată în mesajul autorităților din Odobești.

Slobozia Ciorăști

Eroii neamului românesc au fost omagiați de locuitorii comunei în frunte cu primarul Elena Gîrneață. „HRISTOS S-A ÎNĂLȚAT! Astăzi suntem datori și onorați să îi omagiem pe cei care s-au dovedit a fi cei mai bravi apărători ai neamului românesc! Precum Iisus le-a spus ucenicilor săi în momentul Înălțării: «Iată, Eu sunt cu voi până la sfârșitul veacurilor», așa eroii noștri au fost și rămân veșnic in inimile noastre, spre veșnica pomenire!“, se arată în mesajul primarului Elena Gîrneață.

Tulnici

Nici locuitorii comunei Tulnici nu și-au uitat eroii. „Înălţarea Domnului să vă aducă armonie în casă şi în gând, împăcare şi regăsirea înţelepciunii în sânul familiei. Cei care se războiesc să aducă pace, cei care se urăsc să ştie să iubească, iar cei bogaţi să înveţe să dăruiască. Hristos s-a Înălțat!“, a fost mesajul transmis de primarul comunei Tulnici, Aurel Boțu.

Soveja

Localitatea Soveja este locul în care s-au dat lupte eroice în timpul Primului Război Mondial, iar tot atunci mulți dintre românii care și-au apărat patria, și-au pierdut viața. În cinstea lor, la Soveja a fost construit un mausoleu. Monumentul este închinat memoriei eroilor români, ruși și germani căzuți în timpul Primului Război Mondial în bătăliile din vara anului 1917. Aici își dorm somnul de veci 2140 eroi români, ruși, germani, austrieci și unguri. „Astăzi, la 40 de zile de la Sfânta zi Paște, creștinii ortodocși sărbătoresc Înălțarea Domnului și nu este deloc o întâmplare că eroii neamului românesc sunt slăviți tot astăzi. Cu biblia la piept, străbunii noștri au murit pe front, inclusiv pe cel de aici, de la Soveja, ca noi să avem astăzi o țară liberă. Sovejenii noștri au demonstrat pe câmpul de luptă că sunt făuriți din curaj, credință și dragoste de patrie, iar Mausoleul închinat lor și tuturor eroilor care au murit pe front pentru România, este un îndemn să nu-i uităm pe ei și sacrificiul lor. Pomenirea eroilor neamului românesc care s-au jertfit pentru patrie este o datorie pentru fiecare dintre noi, dar cu atât mai mult pentru fiecare sovejean. Astăzi la biserică și la Mausoleu ne înclinăm în fața eroilor noștri, cei din trecut dar și a celor de azi, căci în România încă se mai nasc eroi! Tuturor eroilor noștri, cunoscuți și necunoscuți, le datorăm astăzi existența noastră ca neam și este de datoria noastră să clădim un viitor pentru cei care ne urmează, astfel încât sacrificiul lor să nu fie în zadar! Domnul Iisus Hristos s-a jertfit și a biruit moartea iar eroii neamului românesc au biruit uitarea! Hristos s-a Înălțat!“, a precizat primarul Ionuț Filimon.

Bolotești

Cu ocazia acestei zile sfinte, alături de cetățeni, preoți, copii și cadre didactice, au participat și reprezentanții Primăriei Bolotești, în frunte cu primarul Fănică Popa. „La Sfânta Liturghie săvârșită au fost pomeniți eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori, pentru apărarea patriei, pentru întregirea neamului, libertatea, unitatea şi demnitatea poporului român. Cinste lor!“, se arată în mesajul primarului Fănică Popa.

Cârligele

Cu ocazia Zilei Eroilor, sărbătoare națională a poporului român, sărbătorită în data de 2 iunie odată cu Ziua Înălțării Domnului Iisus Hristos și cu Ziua Comunei, Primăria comunei Cârligele, alături de locuitori, a adus un omagiu eroilor neamului prin depuneri de coroane la monumentele și troițele din cele 4 sate componente și printr-un ceremonial religios – comemorativ la Monumentul Eroilor din centrul comunei. „Mulțumim preoților parohi care au participat la ceremonie și în special dascălului din cadrul Parohiei Dălhăuți care a reușit să adune peste 50 de copii din comună într-un cor, copii care astăzi ne-au bucurat sufletele cu cântece și poezii patriotice. Albert Georgian te bucuri de toată aprecierea noastră! Felicitări pentru determinarea și dăruirea cu care faci aceste activități! De asemenea, în această zi de mare sărbătoare, au fost premiate într-un cadru festiv 6 familii din comună care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă. Le felicităm încă o dată și pe această cale și le dorim în continuare viață lungă împreună! Și pentru că ieri a fost 1 iunie și elevii școlilor din Cârligele au fost fost implicați în activități sportive fiind organizată Cupa Comunei Cârligele. Sperăm ca în timp să formăm o echipă din tineri talentați care să ne reprezinte comună în competițiile de la nivel județean. Vă îndemn, dragi locuitori ai comunității cârligene, să ne inspirăm din sacrificiile tuturor eroilor noștri și să găsim puterea și voința de a triumfa mereu asupra oricăror obstacole”, a transmis primarul Ștefan Moscu.

Golești

Pe pagina de facebook a primăriei a fost postat următorul mesaj: „Stimați cetățeni ai comunei Golești, Dragi credincioși! Astăzi, zi de mare sărbătoare creștinească, Înălțarea Domnului, sărbătorim și eroii României care și-au dat viața pentru independență și libertate! Primăria Golești în frunte cu Primarul Zar Alexandru, Viceprimarul Bostănaru Vasile cât și o parte dintre consilierii locali, au depus astăzi la Monumentul Eroilor din incinta Parohiei Golești, Biserica ce poartă hramul Sfântului Nicolae, o coroană de flori în cinstea comemorării eroilor comunei Golești. Hristos s-a Înălțat! Cinste eroilor căzuți la datorie!”.

Bordești

„La Bordești, eroii nu mor niciodată”. Sub acest deviz s-a desfășurat comemorarea eroilor neamului din localitate la monumentul ridicat în memoria celor care și-au vărsat sângele pentru apărarea țării. Autoritățile locale au organizat un eveniment la care au participat localnici, cadrele didactice de la școlile din comună și elevi. După intonarea inmului de stat, slujba de pomenire a fost oficiată de preotul Dan Burducea, aducând alături de toți consilierii locali, primarul Adrian Gavrilă și viceprimarul Iulian Tătaru, o veșnică pomenire și recunoștință tuturor bordeștenilor știuți și neștiuți din armata țării, care de-a lungul timpului au luptat și au murit pentru urmașii din vremurile noastre. Elevii de la Școala Gimnazială „Învățător Gheorghe Asănache” au susținut un moment artistic evocator recitând poezii, cântece și balade patriotice. După ce s-au retras la umbra brazilor de lângă monument, elevii au luat parte la o lecție interactivă de istorie locală povestită de colonel (r) Fănel Iancu. La Bordești, eroii neamului trăiesc prin nepoții, strănepoții de astăzi, care cu mândrie le poartă numele și îl duc mai departe cu cinste și onoare, știind că moșii și strămoșii lor au făcut o țară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?