Profesorul Marian Popescu (Melușică), fost inspector școlar și director adjunct al Colegiului „Al. I. Cuza”, a fost înmormînat ieri în cimitirul din comuna Dumitrești (Bălălăi), unde își va dormi somnul de veci. Zeci de oameni care l-au cunoscut au venit să își ia rămas bun de la cel care a fost un model de profesor. Carul mortuar cu trupul neînsuflețit a plecat de la biserica Sfinții Voievozi din Focșani, de pe strada Garofiței nr.7, către biserica Sfîntul Dumitru din Dumitrești. Biserica din Dumitrești s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru câtă lume a venit la înmormântarea domnului profesor, însă o parte din cei prezenți au îndurat frigul și ploaia afară. Slujba a fost oficiată de un sobor de 8 preoți, respectiv preoții din comuna Dumitrești, Chiojdeni, dar și de la Focșani în frunte cu fostul protopop Ionel Ene.
Lacrimi pe obraz se puteau vedea pe chipul tuturor celor veniți să-l conducă pe ultimul drum pe cel care a fost modelul, omul, tatăl, dascălul cu inimă de aur. Oamenii spuneau că Marian Popescu a fost un trimis al Domnului pe pământ, că avea o inimă mare din care izvorau doar dragoste și bunătate. Niciodată nu a refuzat pe nimeni, niciodată nu a întors spatele celor care i-au cerut ajutorul, iar când spuneau că sunt de la Dumitrești radia de bucurie și de fericire că își poate ajuta un semen din satul său natal. Ieri a fost rândul celor care de-a lungul anilor l-au cunoscut, l-au iubit și apreciat să spună o rugăciune de adio. Chiar dacă s-au abținut să verse o lacrimă, pe chipul preoților se citea tristețe că se despart de un asemenea om.
Marian Popescu s-a născut la Dumitrești, în familia preotului Badiu, a făcut clasele primare în comuna natală, apoi gimnaziul și liceul la Focșani, la Cuza. După ce a absolvit Institutul de Educație Fizică și Sport din București, Marian Popescu a fost profesor de educație fizică și sport, timp de aproape patru decenii, la Colegiul Naţional „Alexandru Ioan Cuza” din Focşani, dar și inspector de educaţie fizică şi sport, între anii 1990 – 1996. A fost omul care a înființat Liceul cu Program Sportiv din Focşani, iar timp de patru ani, între 1998 și 2002, a fost director adjunct al Colegiului Cuza. Când sicriul a fost scos din biserica din Dumitrești parcă și cerul a început să plângă de durere că un asemenea om pleacă dintre noi, iar o ploaie cu gheață bătea necontenit peste cei prezenți la ultimul moment.
Profesorul pensionar de limba română Ștefan Neagu, cu glasul îndurerat, a spus câteva cuvinte în amintirea celui ce a fost Marian Popescu: „Lacrimile aproape că nu îmi dau voie să spun cîteva cuvinte despre cel ce a fost om al școlii, de aleasă ținută morală și greu de egalat ca profesionist. Cînd am intrat la Cuza ca profesor și am văzut această familie, mi s-a părut că în viața mea nu am văzut niciodată un cuplu atât de frumos, de armonios și de dăruit școlii românești. Dacă afirmăm și credem că veșnicia s-a născut la sat și satul românesc, pe care Biserica Ortodoxă Română îl slujește prin sfinții părinți, sunt două figuri care dau vrednicia satului: preotul și învățătorul. Această familie, dacă traversăm 100 de ani și mă refer aici la familiile celor doi soți, respectiv Militaru din partea doamnei Lilica și familia Badiu din partea domnului Marian Popescu, este de fapt un traseu de 100 de ani pe care familiile au fost un model de trăire, de dăinuire și de dăruire pentru biserică și pentru școală. Dacă la înmormântarea domnului profesor ar fi fost prezenți toți foștii lui colegi și foștii lui elevi, nu ar fi încăput în comuna Dumitrești. Școala românească traversează multe momente grele, chiar și acum ca și întreaga societate în ansamblu, dar dacă ne uităm cum de rezistă această școală, ne uităm la dascălii care au stat neclintiți alături de obște, alături de credința în Dumnezeu. Melușică va rămâne veșnic în inimile noastre, a celor care am învățat de la el și îi mulțumim pentru tot ce a făcut pentru noi. Pentru noi va rămâne un model de soț, de tată și de dascăl greu de egalat vreodată. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”.
La căpătâiul domnului profesor au fost tot timpul doamna Lilica Popescu, fostă bibliotecară la Colegiul Al. I. Cuza, fiica Raluca și ginerele, care l-au plâns tot timpul. Și-au luat rămas bun de la el sub șiroaiele de lacrimi amestecate cu picăturile mari de ploaie, dar au promis că imaginea omului cu chip și inimă de înger va rămâne veșnic în sufletele lor. Rămas bun, domnule profesor!
Monitorul de Vrancea transmite condoleanțe familiei îndoliate. Dumnezeu să îl odihnească în pace!
