În seara de 7 septembrie, puțin după ora 21.00, secția de primiri urgențe a Spitalului Județean focșănean era din nou aglomerată cu numeroase cazuri, mai simple sau mai complicate, cum se întâmplă de cele mai multe ori, de altfel. În funcție de gravitate, unii dintre pacienți sunt preluați de cadrele medicale imediat, alții sunt rugați să aștepte.
Printre cei prezenți în sala de așteptare se remarcă un bărbat între două vârste, care devine, treptat, tot mai neliniștit. Se vede clar că îl frământă ceva și că nu se simte bine deloc. Temperatura mare și o stare de rău general l-au determinat să cheme ambulanța în acea seară, așa a ajuns la Urgențe. Înainte de a pleca de acasă, a tot încercat să se încurajeze și să-și spună că nu e nimic grav, tocmai de asta a și insistat ca soția să nu-l însoțească, urmând să o sune mai târziu, ca să nu-și facă griji. Însă așteptarea într-o unitate de primiri urgențe se măsoară altfel. În timp ce cadrele medicale triază cazurile în funcție de gravitate, bărbatului i se pare că minutele durează ore fără sfârșit.
La un moment dat, neliniștea se transformă în nerăbdare, apoi în teamă și într-o clipă, bărbatul se hotărăște să renunțe și să plece acasă. Locuiește în capătul opus al Focșaniului, dar gândul care a pus stăpânire pe el – că trebuie să ajungă acasă, panica și o stare confuză, de moment, îl fac să uite de durere, febră, distanță, întuneric: își face curaj și pornește la drum. Se simte slăbit, dar chiar și așa, cu mari eforturi, încearcă să mărească pasul și să găsească o scurtătură prin întuneric, însă nimerește într-un hățiș de ierburi uscate. La un moment dat, scapă telefonul din mână, în cădere, acesta se defectează, și următoarele zeci de apeluri telefonice ale soției rămân fără răspuns. Din acel moment, nimeni nu mai știe nimic despre el.
Se spune că nicio misiune nu este mai nobilă decât aceea de a-ți ajuta aproapele.
În acea noapte de marți spre miercuri, agenții de poliție Hogea Valentin și Năstase Mircea Emanuel se aflau în serviciu. Pe cei doi tineri polițiști i-a întâlnit soția bărbatului dispărut, și în ei și-a pus toată speranța. Imediat, femeia avea să realizeze că nu a greșit: cei doi agenți de poliție și-au făcut meseria impecabil, dând dovadă de profesionalism și empatie, din plin. Împreună, toți trei au început să caute minuțios în zona din jurul spitalului, până la secția de pneumoftiziologie, și înapoi, până în parcul Capelei.
– Ajutați-mă să-l găsim! Nu poate fi departe, nu se simțea bine deloc!
– Doamnă, pierdem timp prețios! Soțul dumneavoastră nu e aici, este deja mai departe. E liniște, sunați-l și veți vedea că nu se aude în zonă niciun sunet de sonerie!
Va fi bine, veți vedea că îl găsim!
După mai bine de două ore, un echipaj de poliție, care circula pe drumul ce leagă Focșaniul de Suraia, a observat un bărbat care se deplasa pe marginea șoselei și, la vederea mașinii de poliție, încerca din răsputeri să se facă văzut de polițiști. Omul care se rătăcise și ajunsese, mult după miezul nopții, pe o un drum pustiu, la 5 km distanță de oraș, fusese în sfârșit găsit. Lazăr Dorin și Manolache Marian, polițiști în cadrul Secției 1 Poliție Rurală Golești, se aflau la datorie în acea noapte, în serviciu de patrulare. În momentul în care cei doi polițiști au încetinit mașina de poliție și au oprit, bărbatul care rătăcise ore întregi a știut că se află în siguranță:
– Bună seara! Uitați cartea mea de identitate! Cred că m-am rătăcit. Vă rog să mă ajutați să ajung acasă!
Imediat a fost anunțată și soția bărbatului, vestea cea bună i-a fost dată chiar de ofițerul de serviciu de la Poliția Municipiului Focșani, agent șef principal de poliție Claudiu Brătilă, iar pentru Lazăr Dorin și Manolache Marian, serviciul s-a încheiat mult spre dimineață, după de au condus bărbatul acasă și l-au încredințat familiei.
Asemenea momente, cum sunt cele prin care a trecut familia focșăneană, în noaptea de marți spre miercuri, pot părea neînsemnate în ochii unora, sau dificile, în ochii altora, dar cu siguranță, ni se pot întâmpla oricăruia dintre noi.
Poate e faptul că noaptea acestei întâmplări, din 7 spre 8 septembrie, era cea dinaintea unei mari sărbători, a Nașterii Maicii Domnului, poate e impresia puternică de ajutor absolut, fără rezerve, primit din partea tuturor polițiștilor implicați în rezolvarea cazului… dar în acel moment, mulțumirile familiei focșănene erau cu siguranță încărcate de o mare emoție.
Sentimentul cel mai frumos pe care l-au trăit a fost acea bucurie a ajutorului primit și gândul că pentru oamenii în uniformă de polițist, implicați deseori în misiuni riscante, uneori contracronometru, alteori care le pun vieţile în pericol, există o misiune mai nobilă decât toate: aceea de a-și ajuta aproapele.
sursă foto: IPJ Vrancea
