Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613

GALERIE FOTO: Ilie Roșu în Maratonul Recunoștinței: Adjudu Vechi – Adjud, Răcoasa-Mărăști!

  • Maratonul a fost alergat în memoria Eroilor Armatei Romane care au căzut în luptele începute la 19/20 iulie 1917 la Mărăști

Ilie Roșu, colonel în rezervă al Armatei Române și celebru maratonist, foarte multe dintre cursele sale fiind alergate ”din dragoste pentru țară și istoria ei”, reușește să treacă peste greutățile acestei perioade, ce par insurmontabile pentru sportivi, și să-și exprime, prin ceea ce face, un patriotism curat, neostentativ, pilduitor. Marți, 7 iulie, maratonistul de la Adjud Vechi, împreună cu profesorul de istorie Ștefan Sălăgean din Bistrița Bârgăului, care a alergat cu steagul lui Stefan cel Mare de la Muntele Athos și steagul lui Alexandru Ioan Cuza și profesorul de geografie Cristian Pop din Bistrița, care a alergat cu steagul lui Mihai Viteazul și cu drapelul României, inscripționat cu 200 de maratoane alergate de Ilie Roșu, au parcurs traseul Maratonului Recunoștinței, ediția a 8-a.

Este un ”maraton mobil” cum l-a definit Ilie Roșu, a cărui primă ediție a fost între Monumentul lui Mihai Viteazul din Eroilor Călugăreni și Monumentul Eroului Necunoscut din Parcul Carol, din București. Inițial, Maratonul Recunoștinței, ediția a 8-a era stabilit să aibă loc la 19 iulie, ziua începerii luptelor de la Mărăști, dar a fost devansat din motive de program al organizatorului.

Cursa de marți, 7 iulie, a avut startul dat telefonic de primarul comunei Rocoasa, Vladimir Păun, și a început din fața Muzeului Maratonistului Ilie Roșu din Adjudu Vechi. Cei trei participanți au alergat până în zori prin curtea lui Ilie Roșu și prin Adjudu Vechi la răsăritul soarelui au trecut podul de peste Siret, ”unul dintre simbolurile rezistenței Armatei Române în Primul Război Mondial”, cum relatează Ilie Roșu. Maratoniștii au trecut apoi pe la hidrocentrala de la Berești de pe Siret și pe la Monumentul Eroilor de la Costișa, pe la biserica Sfântul Nicolae din Adjudu Vechi și Monumentului eroilor din sat. La biserică, Ilie Roșu, Ștefan Sălăgean și Cristian Pop au fost întâmpinați și binecuvântați de preotul paroh Marian Cristea. Maratonul s-a încheiat în fața Monumentului Eroilor din Primul Război mondial din Adjud, unde alergătorii au fost întâmpinați de primarul Constantin Armencea și a avut loc festivitatea de premiere.

Cei trei maratoniști au mers apoi cu mașina la Răcoasa, pentru o probă simbolică, de cinci kilometri, din fața monumentului Eroilor din sat până în fața Mausoleului Eroilor din Mărăști, ”cu trecere pe sub Arcul de Triumf al Câmpului Istoric din Mărăști”. Primarul Comunei Răcoasa, Vladimir Păun, a făcut premierea participanților, cărora le-a oferit diplome și cupe.

Ilie Roșu mi-a mai relatat că ”în deplasarea lor, de la Adjud către Comuna Răcoasa, maratoniștii au oprit în fața tuturor monumentelor de pe traseu, care amintesc de jertfa Armatei Române în Primul Razboi Mondial. Ei au adus omagiul eroinei Măriuca Zaharia în fața monumentului de la Haret, apoi au adus omagiul eroilor din Mausoleul de la Mărășești. S-au oprit apoi la Monumentul Pe aici nu se trece de la Tișița, la Cimitirul German de la Frunzoaia, la Monumentul Eroilor de la Panciu, la Monumentul Ecaterina Teodoroiu de la Străoane și la Monumentul Infrățirii Româno- Franceze de la Varnița”.

Sursa foto, facebook Ilie Roșu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?