Ediția: Duminică 26 Mai 2024. Nr. 6633
Ediția: Duminică 26 Mai 2024. Nr. 6633

Sală pentru ședințele Consiliului Local, construită la Răcoasa

Primăria Răcoasa are un proiect privind construcția unei săli amenajate pentru ședințele Consiliului Local și nu numai. Serviciile de proiectare tehnică și execuție a lucrărilor au fost scoase la licitație pe SEAP, valoarea investiției fiind estimată la 714 mii lei. Obiectivul de investiție este reprezentat de realizarea unei construcții care să deservească ca sală de ședințe necesară pentru Consiliul local al Comunei Răcoasa. Construcția va avea regim de înălțime parter și va avea următoarele caracteristici geometrice: Suprafață construită este de 186.54 mp; Suprafața desfășurată este de 186.54 mp; Suprafață utilă este de 147.72 mp; Înălțimea maximă este de 5.26 ml. Construcția va avea următoarele spații funcționale: Sală de ședințe în suprafață utilă de 119.20mp; Hol, în suprafață utilă de 3.26mp; Magazie în suprafață utilă de 11.58mp; Oficiu în suprafață utilă de 10.22mp; Grup sanitar bărbați în suprafață utilă de 3.16mp; Grup sanitar femei în suprafață utilă de 3.15mp; Centrală termică în suprafață utilă de 4.88mp.

Primăria Răcoasa are în derulare proiectul de modernizare a sistemului de alimentare cu apă din localitate. Societatea Geovi Construct SRL este cea care a câștigat licitația pentru realizarea proiectului „Modernizare sistem alimentare cu apă în comuna Răcoasa, județul Vrancea“. Valoarea adjudecată a investiției este de 1,1 milioane de lei. Proiectul constă în realizarea serviciilor de proiectare care includ realizarea proiectului tehnic, prin întocmirea proiectului tehnic, detaliilor de execuție, caietelor de sarcini, documentației tehnice autorizație de construire, documentației pentru avize și acorduri și servicii de asistență tehnică din partea proiectantului pe toată perioada lucrărilor.

Lucrările de execuție includ mdernizarea sistemului de alimentare cu apă în comună Racoasa, satele Mărăști, Răcoasa, Verdeași Varnița. Astfel, în satul Mărăști pentru suplimentarea sursei de apă va fi refăcut drenul la izvorului de suprafață unde se va monta un cămin de liniștire a apei și 2 drenuri, va fi montat un rezervor de înmagazinare din beton armat suprateran cu o capacitate de 100 mc care se va echipa atât electric cât și hidraulic. De asemenea va fi montat un sistem de clorinare cu hipoclorit lichid și pompă dozatoare în incinta rezervorului de înmagazinare și se va înlocui 150 m de țeavă pehd dn 63mm.

În satul Răcoasa, zona Răcoasa-Răi se propune înlocuirea drenurilor deteriorate existente cu unele noi, reabilitarea rezervorului prin refacerea tencuielilor la interior cu tencuieli hidroizolante cât și la exterior cu tencuieli ternoizolante, dar și reabilitarea imprejmuirii de regim sever la sursă de înmagazinare. În zona Răcoasa la rezervor Dealu lui Budui vor fi captate 4 izvoare de suprafață, prin drenuri cu filtru invers cu drenuri din țeavă pvc dn 350 mm, și cămine de captare. Totodată va fi montată țeavă pehd dn 110mm pe o lungime totală de 1088 metri liniari de la frontul de captare cu cele 4 izvoare la sursă de înmagazinare rezervorul de 200mc. Va fi montat și un rezervor de înmagazinare suprateran cu o capacitate de 200 mc.

În satul Verdea va fi montat un un rezervor de înmagazinare suprateran de 100 mc care se va echipa atât electric cât și hidraulic. De asemenea, se propune montarea unui sistem de clorinare cu hipoclorit lichid și pompă dozatoare în incinta rezervorului de înmagazinare, pentru a obține o calitate cât mai bună a apei.

În satul Varnița va fi montat un rezervor de înmagazinare suprateran cu o capacitate de 60 mc care se va echipa atât electric cât și hidraulic. De asemenea, se propune montarea unui sistem de clorinare cu hipoclorit lichid și pompă dozatoare în incinta rezervorului de înmagazinare, pentru a obține o calitate cât mai bună a apei.

De reținut că autoritățile locale din Răcoasa au în derulare și proiectul privind modernizarea Școlii Gimnaziale Răcoasa denumit „Creșterea eficienței energetice a Școlii Gimnaziale Răcoasa“, în valoare de 1,3 milioane lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?