Reluăm călătoria în cadrul rubricii „Turist în Focşani“. Astăzi vă prezentăm povestea celei mai vechi biserici din oraş, spusă de preotul paroh Constantin Enoiu. Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Piaţa Unirii are o vechime de aproximativ 359 de ani, multă vreme fiind considerată catedrala oraşului datorită poziţiei centrale şi a aspectului impunător. Preotul Constantin Enoiu slujeşte la această biserică din anul 2012 atunci când, în urma unui nefericit eveniment, părintele Marin Tudor, a plecat subit din această lume. Noul preot, Constantin Enoiu, îşi aminteşte aproape cu ochii în lacrimi de cel care poate fi numit un alt ctitor al bisericii cu hramul naşterii Sfântului Ioan Botezătorul şi a cărui viaţă a fost curmată în plină zi, chiar în această biserică de un individ care l-a înjunghiat mortal; frumos vorbeşte şi despre istoria bisericii pe care comuniştii au vrut să o pună la pământ de două ori: o dată cu buldozerul, şi a doua oară cu dinamita, dar nu au reuşit, semn că Dumnezeu a ştiut când trebuie să-şi apere „casa“.
„Chiar şi domnitorul Alexandru Ioan Cuza s-a oprit la această biserică!“
În decursul celor 359 de ani, s-au petrecut foarte multe lucruri în oraşul Focşani, mai ales în ceea ce priveşte Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Piaţa Unirii. Se spune că, în jurul anului 1854, a avut loc un incendiu care a mistuit o mare parte din Focşani, inclusiv biserica şi impunătoarele sale ziduri înalte de 6 metri. În 1863, din cauza secularăzării averilor mănăstireşti, lăcaşului de închinăciune i-au fost confiscate aproape toate bunurile şi proprietăţile, inclusiv actuala Grădină Publică cea care, în trecut, aparţinea bisericii. Apoi au venit cutremurele, din `40, `77 şi `86 care au afectat destul de mult zidurile bisericii. Iar comuniştii, ajunşi la putere, au încercat de două ori în jurul anilor 1970 să o pună la pământ, însă de două ori se pare că Dumnezeu le-a încurcat planurile. Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“ a fost însă şi martora unor evenimente frumoase, aşa cum a fost cel al vizitei domnitorului Alexandru Ioan Cuza în cinstea căruia a fost ţinută şi o slujbă de Te Deum.
„Ne aflăm în Biserica cu hramul nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, din Municipiul Focșani, cea mai veche biserică din acest oraș. Biserica a fost zidită în anul 1661 în timpul domnitorului Grigore Ghica Voievod, la început fiind mănăstire. În acea vreme, mănăstirea a fost ajutată foarte mult de domnitorii atât moldoveni, cât și munteni, pentru că se afla la granița Moldovei cu Țara Românească. Cu timpul, acest lăcaș de cult a devenit biserică de mir. Biserica a fost mănăstire de călugări aproape 200 de ani, până la 1854, când a avut loc un eveniment foarte însemnat, și anume a fost un incendiu foarte puternic care a mistuit o mare parte din orașul Focșani, precum și mănăstirea; din câte am citit, incendiul nu a avut legătură cu trupele rusești, dar nu se știu nici cauzele producerii lui. Biserica era înconjurată de un zid foarte înalt, cu deschizături de unde se putea trage cu arma, era un zid de apărare înalt de 5/6 metri, iar în fața bisericii era clopotnița, foarte înaltă și frumoasă, exact în locul în care se află acum Obeliscul. După acest incendiu, mănăstirea a început să decadă, au ars mare parte din chilii, au fost dărâmate zidurile, iar după secularizarea din 1863, mănăstirea a pierdut și proprietățile; mănăstirea aceasta a avut foarte multe proprietăți: pământuri, lacuri, vii, mori, case… foarte multe case din Focșani aparțineau mănăstirii, toată Grădina Publică pe care o vedeți în Piața Unirii, a fost a mănăstirii, și a fost luată după 1863, când a avut loc secularizarea averilor mănăstirești. A fost o luptă foarte puternică atunci între primărie, orășenii care s-au răsculat, şi mănăstire; s-au judecat cu mănăstirea și au reușit să ia o mare parte din proprietăți. În 1905 s-a dărâmat și clopotnița. Biserica a suferit avarii în urma cutremurelor din 1940, mai târziu de cutremurele din 1977 și 1986; a fost consolidată în 1989-1990“, a spus pr. Constantin Enoiu.
În timpul prigoanei comuniste, atitudinea faţă de Biserică era una ostilă, motiv pentru care foarte multe lăcaşe de cult au fost dărâmate, iar preoţii au fost torturaţi şi aruncaţi în închisori. În acea perioadă vitregă pentru creştinii-ortodocşi, uşile Bisericii „Sfântul Ioan“ din Focşani au fost închise, însă nu pentru mult timp.„Pe timpul comuniștilor, biserica a fost închisă o perioadă bună de timp, din 1967 până în 1990, și în perioada asta aici a fost depozit de icoane, cărți vechi ș.a.m.. S-a încercat de două ori, în perioada comunistă, dărâmarea acestei biserici, în jurul anilor 1970, probabil îi încurca… fiind aici în centru, trebuia să dispară. Se spune că o dată au vrut să o dărâme cu buldozerul, n-au reușit, s-a stricat utilajul, iar a doua oară au vrut s-o arunce în aer, nici atunci n-au reușit, în istoric scrie că cel care a vrut să o arunce în aer s-a ars pe mâni de vreo 2/3 ori și așa au renunțat, au închis-o. La Revoluție, așa cum s-a întâmplat și cu multe alte biserici, și aceasta a fost redeschisă și a început să se slujească alternativ cu Biserica „Sfântul Dumitru Uzină“, cea de lângă primărie, a durat cam un an, până în 1991 când a fost numit preot aici, părintele Tudor Marin, cel care este înmormântat vis a vis și a murit în această biserică. Biserica asta a fost socotită drept cea mai frumoasă biserică din Focșani și catedrala orașului, fiind și în centru, toată lumea venea aici. Evenimentele importante se organizau aici: festivitățile legate de 24 ianuarie, ziua regelui – 10 mai, Ziua României – 1 Decembrie, la Înălțare, de Ziua Eroilor. Prin 1920/1930, scrie în istoric, că veneau aici și credincioșii de la alte culte, făceau o slujbă de pomenire a eroilor, a morților, și apoi plecau fiecare la cimitirile lor ca să-i pomenească. Tot în istoricul bisericii scrie că s-a organizat, după Unirea de la 1918, un Te Deum, o slujbă de pomenire a celor care au organizat unirea. Se spune că domnitorul Cuza, în momentul în care a venit în Moldova trecând spre București, s-a oprit la biserica asta și aici s-a făcut un Te Deum în cinstea lui. Tot la un Te Deum au participat și elevii de la Unirea, mai scrie în istoric“, completează părintele Enoiu.
Regretatul părinte Marin, inima Bisericii „Sfântul Ioan“ din Focşani
Pentru cei care l-au cunoscut pe părintele Marin Tudor, acea zi tulbure de 16 iunie 2012, probabil că nu va putea fi uitată prea curând. Era sâmbătă şi, aşa cum obişnuia, părintele Marin se afla la datorie, în biserică erau doar el şi cu femeia de la lumânări, curând însă liniştea avea să fie perturbată de un tânăr care, sub pretextul că vrea să-i fie explicate nişte pasaje din Biblie, l-a înjunghiat pe părinte chiar în interiorul bisericii, a aruncat cuţitul şi apoi a dispărut. Cu ultimele puteri, preotul Marin s-a ridicat de pe scaunul unde a fost înjunghiat, a ieşit în faţa bisericii şi apoi s-a prăbuşit. Acestea au fost ultimele amintiri cu care preotul s-a despărţit de acestă lume. Avea 69 de ani şi urma, ca peste un an să iasă la pensie. „În 2012, s-a întâmplat… cu părintele Marin, el a fost ucis la această masă, pe acest scaun; a venit un tânăr cu niște texte din Biblie, ăsta era un pretext, ca părintele să i le explice, era sâmbătă și erau singuri, mai era și doamna de la lumânări, părintele și-a pus ochelarii să citească textele și acel om l-a înjunghiat, a aruncat cuțitul și a fugit, părintele Marin a avut puterea să se ridice și a ieșit afară, a ajuns până în ușă, s-a întors și a căzut acolo, și în felul ăsta a sfârșit părintele Marin, care poate fi numit un alt ctitor al bisericii pentru că a făcut foarte multe pentru această biserică, a stat 21 de ani la această biserică, din 1991, până în iunie 2012, când a murit, avea 69 de ani și urma să se pensioneze peste fix un an… în iunie 2013 ar fi făcut 70 de ani, așa era pe vremea Înaltului Epifanie, preoții ieșeau la pensie la 70 de ani, n-a mai apucat pentru că a fost omorât. Din 1991, de când a venit părintele Marin, Biserica Sfântul Ioan a devenit parohie independentă. Părintele Marin a reușit să reabiliteze biserica, pe vremea lui a fost repictată; pictura de la 1840 a fost îndepărtată, era ultima pictură, iar biserica a fost refăcută între 1994-1998 de un pictor numit Mihai Fordea din București, au trecut 22 de ani de atunci. Tot părintele Marin a introdus încălzire centrală în biserică, a făcut strănile, și a făcut sfințirea în 1998 pe vremea Înaltului Epifanie Norocel. Părintele Marin a atras foarte multă lume la biserica aceasta pentru că era un om foarte bun, ținea biserica deschisă și spovedea. Și acum vin oamenii care și-au păstrat acest obicei la spovedit. Părintele Marin Tudor și-a dorit să aibă niște moaște în biserica aceasta, n-a reușit. Dar de când am venit noi, am reușit să aducem câteva părticele din moaștele Sfintei Mucenițe Ecaterina. Moaștele au fost donate de la parohia „Sfântul Nicolaeׅׅ“ din Zürich unde este fratele meu, el le-a primit în dar de la o parohie din Italia și a donat pentru biserica noastră câteva părticele. Din 2017 avem aceste sfinte moaște pe care le-am expus aici, într-o cutiuță frumoasă și în ziua de 25 noiembrie, când este ziua Sfintei Ecaterina, noi facem slujbă specială, adică seara, vecernia, acatistul sfintei, cu litia, și a doua zi Sfânta Liturghie și-o pomenim pe Sfânta Ecaterina, care este și ea ocrotitoarea Bisericii noastre alături de Sfântul Ioan Botezătorul“, mai spune pr. Enoiu.
Ne aflam chiar la masa la care părintele Marin a fost asasinat, în imediata vecinătate a Sfântului Altar, şi trebuie să vă mărturisesc că m-a cuprins un soi de frică amestecată cu un stop de furie, mi-am zis cum se poate ca un preot, culmea… un preot, să fie înjunghiat în biserică?! Se pare că sunt întrebări la care nici Tatăl de sus nu găseşte răspunsul, cu atât mai puţin noi, simpli muritori de rând.
„Biserica are formă de cruce cu sânurile și altarul dezvoltate. Turla este foarte înaltă, octogonală și se cheamă turlă moldoveneacă și a fost reconsolidată în 1989-1990 pentru că era aproape dărâmată de la cutremurul din 1986. Clopotul de afară este făcut prin 1920 și ceva, a fost donat, are 5 tone, şi este cel mai mare clopot din oraș, se afla jos, expus ca o piesă de muzeu, dar am reuşit să-l punem la locul lui. Avem și câteva icoane vechi, spre exemplu avem de la 1840/1850, icoana Sfintei Anastasia Izbăvitoarea de otravă pentru că biserica aceasta, pe la 1800 a fost închinată unei mănăstiri care se chema „Schitul Sfânta Anastasia Izbăvitoarea de ortavă“ din Macedonia dar era supsă grecilor, de aceea, o bună perioadă de timp tot venitul mănăstirii mergea acolo; mai avem două sfetnice mari de alamă din 1844 care s-au păstrat foarte bine, şi alte două icoane foarte frumoase de la 1840: Izvorul Tămăduirii și Sfântul Nicolae; ușile de fier de la intrare, ancadramentul de piatră și pisania pe care este scris acel text sunt de la 1840 păstrate.La mometul actual, biserica are nevoie de câteva reparații exterioare, fațada trebuie văruită, și sperăm să reușim să găsim ajutoare și să facem treaba aceasta.
Hramul acestei biserici este același ca la început. Cum se alege hramul? Se ia un octotitor spiritual, așa cum avem și noi. Fiecare om are un sfânt al cărui nume îl poartă, așa și la biserici se pune un hram, de cele mai multe ori se alegeau sfinții mari: spre exemplu, la noi în oraş avem bisericile «Sfântul Nicolae», «Sfântul Gheorghe», «Cuvioasa Parascheva» și așa mai departe. Sunt 359 de ani de când a fost înființată această biserică și iată că a rezistat. Vis a vis se află statuia scriitorului Duiliu Zamfirescu, și poate vă întrebați de ce este pusă acolo, pentru că, în primul rând este vrâncean, a fost președintele Asociației Podgorenilor din Vrancea, președintele Academiei Române, președintele senatului, fiind un om foarte mare, probabil au crezut de cuviință să-i așeze bustul chiar vis a vis de biserica noastră“, mai adaugă preotul Enoiu.
Dragostea pentru Dumnezeu insuflată de bunici
Părintele Enoiu Constantin a crescut într-o familie care a ştiut mereu cum să-L preţuiască şi să-I aducă slavă lui Dumnezeu. Mai are încă doi fraţi, dintre care unul este preot în Elveţia, şi o soră stabilită la Constanţa. Cei doi copii ai preotului, băiatul de 24 de ani şi fata de 20 de ani au plecat la Iaşi, la facultate, iar soţia este profesoară la un liceu din Focşani. Anul acesta, în luna februarie, se împlinesc 25 de ani de când părintele Enoiu dă slavă lui Dumnezeu în calitate de preot, şi acest lucru nu poate decât să-l bucure. După 18 ani de slujit la parohia din Cârligele, în 2012, pr. Enoiu a venit la Biserica „Sfântul Ioan“ din Focşani. „Când eram mici, bunicii ne duceau la biserica din sat, așa cum poate că ați fost și dumneavoastră la biserică de mână cu bunica pe la 7/8 ani. Eu sunt din Țifești, foarte aproape de Focșani. Bunicul din partea mamei era Epitrop la biserică, și încet, încet am ajuns să urmez calea aceasta. La 16 ani, m-am dus la seminar la Buzău cu 10 clase, așa se primea atunci, am făcut seminarul 5 ani, am terminat în 1990, apoi am făcut facultatea la București până în 1994, după aceea m-am căsătorit și am fost hirotonit preot la o parohie din Vrancea, Cârligele, unde am stat 18 ani, acolo am construit o biserică, sală de mese, clopotniță, iar tot ce s-a făcut, se poate vedea mergând la Parohia Cârligele. În 2012, atunci când părintele Marin a fost înjunghiat, parohia a fost suplinită de un preot de la Golești trei luni: iulie, august, septembrie, apoi s-a organizat un concurs în urma căruia am fost numit preot aici. De la 1 octombrie 2012 slujesc la această biserică. Noi suntem trei fraţi eu sunt cel mai mic, sora este cea mai mare, este stabilită la Constanţa, şi mai am un frate preot care a fost la Bucureşti o perioadă şi, de 20 de ani, este preot în Elveţia, la Zürich, îl cheamă Enoiu Enică Nicolae. Am şi băiat şi fată, băiatul are 24 de ani, este student în ultimul an la Stomatologie, la Iaşi, iar fetiţa are 20 de ani şi este studentă la Drept în anul II, tot la Iaşi. Băiatul meu este mai timid, nu prea s-ar fi acomodat, cred eu, ca preot, şi noi am acceptat dorinţa lui de a urma medicina, la noi, misiunea asta preoţească, nu este deloc simplă, adică, dacă nu-ţi place, este greu. În februarie împlinesc 25 de ani de preoţie…“
Am ieşit din biserică şi am mers în spatele ei, acolo unde este înmormântat părintele Marin Tudor pe al cărui cavou este scris următorul mesaj: „Cea mai scurtă cale către Hristos este de a purta povara celuilalt“, reflectând puţin asupra acestor cuvinte ne putem gândi că undeva, dreptatea s-a înfăptuit deja, şi că nouă, celor care încă mai suntem pe acest pământ, ne rămâne datoria de a trăi frumos şi de a medita asupra sensului pur al vieţii. Pentru că în fond, ne naştem, trăim şi apoi, cu toţii ajungem „în pământul din care am fost făcuţi“, aşa cum spun Sfintele Cărţi.
