Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679
Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679

FOTO: Concurs OPEN de șah rapid, de Ziua Independenței României

Comunicat de presă:

          De ani buni, cu ocazia aniversării unor evenimente istorice eroice din trecutul României, filialele vrâncene surori ale Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria“ și Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere organizează diferite activități printre care și concursuri de șah cu juniori și copii, de cele mai multe ori în Focșani dar și în alte localități, îndeosebi la Mărășești.

          Și în acest an, șahiștii copii și juniori mici din Focșani au omagiat Ziua Independenței de Stat a României printr-un concurs OPEN de șah rapid, desfășurat duminică 12 mai la Smart School Soare, în sistem elvețian, pe parcursul a 7 runde. Au participat jucători legitimați și nelegitimați de la U6 până la U14 care fac pregătire la C.S.M. Focșani 2007. Organizatorii concursului au fost Filiala Vrancea a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria“, Asociația Județeană de Șah Vrancea, C.S.M. Focșani 2007 și Smart School Soare.Premierea s-a făcut pe patru categorii: fete, U8, U10 și U14.

          La fete pe primele trei locuri s-au clasat în ordine: Apostu Ana Maria, Nistoroiu Sofia și Pavel Ruxandra Ioana.

          La U8 primii trei au fost Sava Daniel (care a ocupat și locul al doilea în clasamentul general), Ailincuței David Constantin (ocupantul locului al treilea în clasamentul general) și Stănescu Rareș Petru.

          La U10 podiumul a fost ocupat de Hurmuzache Mihnea, Costache Andrei și Olariu Darius Andrei.

          La U14 cei mai buni au fost Mălureanu Andrei (care a ocupat locul întâi și în clasamentul general), urmat de Balosin Răzvan Andrei (locul al patrulea în clasamentul general) și Morărescu David.

          Toți acești 12 șahiști au primit cupe. Doi șahiști (Nichitoiu Ianis Andrei și Bostan Andrei) au fost recompensați cu câte o carte de șah. Alți doisprezece șahiști băieți de la toate trei categoriile de vârstă au primit medalii (în ordine alfabetică: Berehoi Nectarie, Bocu David, Bocu Mihail, Costache Petru, Crăciun Theodor, David Robert Ștefan, Ichim David Andrei, Manolache Alexandru, Manolache Andrei, Pavel Darius Andrei, Robu Patrik Andrei și Sandu Ștefan Andrei.

          Chiar dacă au lipsit câțiva dintre cei mai buni juniori de vârsta celor pentru care s-a organizat concursul (îndeosebi Dăscălescu Adelin, Făcîlă Patric, Pană Darius Cristian, Toia Filip, frații Andrei David Mihai și Ioan Alexandru, Draghia Eduard Ștefan, Oțelea Antonesi Mihai etc.), lupta pentru ierarhia în prima jumătate a clasamentului a fost foarte strânsă și foarte viu disputată.

          La buna desfășurare a concursului au contribuit: căpitan comandor Iulian Bașturea, președintele Filialei Vrancea a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria“, director de turneu și arbitru, Mihai Strîmbu, președintele comisiei județene de șah Vrancea, arbitru șef, Emilian Paul Ioniță, președintele Asociației Județene de Șah Vrancea, Anton Soare, instructor la C.S.M. Focșani 2007, arbitru, Adrieana Soare, managerul Smart School Soare, Claudio Fusi, arbitru.

Anton SOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?