Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613

FOTO! Acțiune de amploare a poliției împotriva infractorilor ce acționează asupra integrității infrastructurii critice

În perioada 13 – 14 noiembrie 2019, Poliția Română, prin Direcția de Poliție Transporturi, participă la o acțiune organizată la nivel european, intitulată „ Rail Action Day – 24 Blue”, în scopul protejării cetățeanului și asigurării integrității infrastructurii critice.
În această perioadă, polițiști din cadrul structurilor de transporturi, ordine publică, rutieră, investigații criminale și investigarea criminalității economice acționează pentru prevenirea și combaterea furturilor de componente de la infrastructura critică (transportul feroviar, telecomunicaţii, aprovizionarea cu electricitate, petrol şi gaze naturale, transport şi depozitare carburant, etc.), a faptelor săvârșite cu violență, depistarea migranţilor ilegali şi verificarea legalităţii transportului/depozitării mărfurilor periculoase.
Poliţiştii acționează în trenurile de persoane şi marfă, în staţiile şi triajele feroviare, precum şi în alte zone cu un nivel criminogen ridicat pe linia infracţiunilor vizate. De asemenea, sunt vizate mai multe obiective economice care gestionează infrastructuri critice.
Totodată, sunt efectuate verificări şi la centrele de colectare materiale feroase şi neferoase adiacente, pentru descurajarea valorificării ilegale a componentelor sustrase de la infrastructura critică.

Comunicat IPJ Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?