Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Dreptul la educație sau dreptul la sănătate? Telenovela vaccinării, episodul Grădinița 18 din Focșani

Săptămâna trecută, pe o rețea de socializare, un părinte a postat următorul mesaj: „Începând de mâine, conform ordinului de mai jos, copiilor mei li se îngrădește dreptul fundamental garantat de constituția României la educație. PRIVIȚI ȘI JUDECAȚI!‟, la care adaugă o scrisoare din partea Direcției de Sănătate Publică Vrancea către Grădinița nr. 18 Focșani. Am primit și noi un mesaj pe pagina de Facebook a Monitorului de Vrancea, în care părintele respectiv ne-a scris că „fără toate vaccinurile, copiii nu mai sunt primiți la școală sau grădiniță” și ne-a întrebat: „Dreptul fundamental la educație, garantat de constituție, rămâne doar o opțiune?”. Părintele ne-a mai spus că, din câte știe, vaccinurile „sunt opționale, altfel, până acum, nu i-ar fi primit”. Și totuși au fost primiți, deși fiecărui elev și preșcolar i se cere la intrarea în colectivitate o adeverință de la medicul de familie cu schema de vaccinuri. Concluzia părintelui? „O să încercăm să educăm copiii acasă, dacă altfel nu se poate!”. În România, și nu numai, vaccinarea a ajuns un subiect controversat, după ce diverse persoane publice au lansat diverse teorii privind așa-zisele efecte negative ale vaccinurilor sau conspirații ale industriei farmaceutice. Rata vaccinării a scăzut, iar rata îmbolnăvirilor a crescut. O lege a vaccinării este acum la Camera Deputaților, după ce a trecut de Senat.

DSP: A fost un caz de tuse convulsivă

Am mers la Direcția de Sănătate Publică (DSP) Vrancea pentru a afla despre ce este vorba. Iată ce a răspuns Marina Maiorov, medic primar epidemiolog: „Părinții copiilor care intră în colectivitate depun o documentație la înscriere. Una din documentații constă în dovada de vaccinare, pentru că, în conformitate cu ordinul 1955/1995, art. 2 spune că, la intrarea în colectivitate, copilul trebuie să aibă vaccinările obligatorii corespunzătoare vârstei. Asta ar trebui să se știe, iar colectivitatea, împreună cu directorul colectivității, ar trebui să organizeze activități în așa fel încât copilul să vină cu dovada de vaccinări și să nu fie admiși în colectivitate decât cei care au vaccinările complete. La Grădinița 18 s-a înregistrat un caz de tuse convulsivă, boală gravă și prevenibilă prin vaccinare, și atunci tututor contacților acestui copil le-au fost analizate documentele medicale și am găsit destui cu vaccinarea incompletă așa că i-am îndrumat spre medicii de familie să-și facă vaccinările. Noi am atenționat colectivitatea să-i primească după ce și-au făcut vaccinurile, pentru că așa este normal. Cazul a fost înregistrat săptămâna trecută, mesajul către colectivitate s-a trimis vineri, exact înainte de a reintra după vacanță. Copilul poate veni la școală chiar și a doua zi după vaccin. În mod normal ar trebui sancționați directorii instituțiilor de învățământ care primesc copii nevaccinați sau vaccinați incomplet, prin avertisment prima dată. Serviciul de control în sănătate publică se ocupă de aceste sancțiuni‟.

Ce spune directorul DSP

Cătălin Graur, directorul Direcției de Sănătate Publică Vrancea, spune că „inspectorii DSP nu au cum să interzică accesul copiilor nevaccinați în instituțiile de învățământ”. „Dar, ca să nu compromitem sănătatea celorlalți copii, ar trebui să se facă triajul epidemiologic atât la intrarea, cât și la ieșirea din unitatea de învățământ și să fie cumva urmăriți îndeaproape de cadrele medicale din acea unitate de învățământ. Nu putem interzice copiilor, din câte știu nu există sancțiuni pe așa ceva… există un articol într-un ordin vechi de când lumea care este în vigoare. Noi, în adresa trimisă Grădiniței 18, am adus aminte de acest ordin de care am menționat mai devreme. La toată lumea am trimis adresă de genul ăsta, nu asemănătoare, în sensul creșterii acoperii vaccinale în rândul copiilor pentru că s-a dovedit că, trimițând acestă adresă la unitățile de învățământ, a crescut acoperirea vaccinală așa cum s-a și dovedit la Grădinița nr. 18 unde majoritatea copiilor au fost vaccinați, părinții au acceptat, mai puțin 3, din câte îmi amintesc. În mare parte, noi ne-am atins scopul. Acoperirea vaccinală a scăzut foarte mult în ultima perioadă în toată țara, noi am făcut diferite campanii, este una dintre principalele noastre activități, adică noi trebuie să creștem acoperirea vaccinală pentru siguranța tuturor‟, a spus Cătălin Graur, directorul DSP Vrancea.

Conform acestuia, copilul cu tuse convulsivă ar fi fost vaccinat împotriva acestei boli, iar toți copiii de la Grădinița nr. 18 aveau adeverință de la medicul de familie care confirmă că sunt apți, din punct de vedere medical, să vină la grădiniță.

Nu știm, nu putem, n-avem voie

Am mers și la Grădinița nr. 18 pentru a sta de vorbă cu directorul instituției. Am aflat că doamna director este în concediu medical, iar în locul ei este o altă doamnă. Din păcate, nu am reușit să aflu un punct de vedere clar, mai multe doamne, fie educatoare, contabilă sau asistentă, intervenind într-o discuție din care concluzia a părut să fie deranjul creat de apariția în spațiul online a documentului DSP. O doamnă educatoare, care nu a vrut să-și divulge numele, a spus că nu știe cu exactitate cazul, dar a ținut să-mi spună că: „Nu este normal ce se întâmplă. În România, vaccinul nu este obligatoriu, și sunt părinți supărați care nu înțeleg de ce nu sunt primiți copiii lor la grădiniță sau la școală, nu este normal!‟.

Doamna asistentă, cea care răspunde, până la urmă, de triajul epidemiologic al copiilor, a refuzat să vorbească pe motiv că „legea și directorul DSP” nu-i dau voie. Am întrebat-o despre ce lege este vorba, iar doamna a răspuns că nu o știe acum. Mai mult, doamna asistentă mi-a spus că nu este angajată în mediul public, ci la privat și că nu are voie să îmi spună nicio informație. De fapt, asistentele medicale din unitățile de învățământ sunt angajatele Primăriei. Ea mi-a mai spus să apelez la Inspectoratul Școlar pentru informații. Am sunat și la Inspectoratul Școlar Județean, iar profesorul Aurel Șelaru, inspectorul școlar general adjunct, ne-a comunicat faptul că IȘJ are atribuții în privința actului educațional, nu a celui medical.

Cum să-i interzic să vorbească?‟

Cătălin Graur, directorul DSP Vrancea, ne-a spus că nu știe cine este asistenta de la Grădinița 18, dar că Direcția de Sănătate Publică răspunde doar „în situații epidemiologice”, în rest, dumneaei „răspunde de sănătatea copiilor de acolo, răspunde de triajul epidemiologic, stabilirea diagnosticului, că doar nu stabilim noi diagnosticul de tuse convulsivă”. „Probabil că de la Infecțioase a venit această informație, ei ne-au transmis nouă, apoi noi i-am transmis asistentei. Bineînțeles că doamna asistentă trebuia să vă răspundă. Nu există așa ceva, este exclusă treaba asta cu noi care interzicem, eu nu am cum să interzic angajaților mei, nici atât angajaților altor instituții! Ea cunoaște copilul! Ele să ia măsurile legale, în sensul ăsta trebuie să facă un triaj epidemiologic riguros. Numai inspectorii sanitari au dreptul de control, iar decizia lor nu poate fi contestată nici de mine și nici de Ministrul Sănătății. Directorii unităților de învățământ ar trebui trași la răspundere pentru că au primit copii nevaccinați, dar mai sunt și alte legi care contrazic tragerea asta la răspundere, în primul rând pentru că nu avem un articol concret care să spună lucrul acesta. Singura chestiune de care ne lovim de ceva ani este neaprobarea legii vaccinări, care ar rezolva toate problemele.‟

Legea e la Camera Deputaților

Fostul ministru al Sănătăţii, Sorina Pintea, declara în luna mai a.c., că este nevoie de consens pentru adoptarea Legii vaccinării, întrucât documentul va afecta sănătatea populaţiei. Ministrul Sănătăţii susţinea că este nevoie ca legea să stabilească obligativitatea vaccinării, şi nu a informării, în caz contrar problema nefiind rezolvată. Frământările de pe scena politică au pus însă în planul doi probleme de interes cetățenesc, inclusiv această lege a vaccinării. La începutul lunii septembrie a.c., preşedintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor, Florin Buicu, preciza că Legea Vaccinării a trecut de Senat şi se află la Camera Deputaţilor, unde au loc dezbateri ample în ceea ce priveşte obligativitatea imunizării.

Acum, Colegiul Medicilor din România (CMR) solicită, printr-o adresă, Camerei Deputaţilor, adoptarea cât mai curând a legii privind vaccinarea, „imunizarea reprezentând măsura profilactică cu cel mai mare succes din istoria medicinii, cu impact major în sănătatea publică prin prevenirea bolilor infecţioase grave, a complicaţiilor sau a deceselor produse de acestea”. CMR şi organizaţiile profesionale fac apel „pentru respectarea principiului interesului superior al copilului şi dreptului acestuia de a primi cele mai bune ingrijiri medicale, inclusiv prin vaccinare, ceea ce constituie o obligaţie pentru statul român, pentru profesioniştii din sănătate şi pentru părinţi”.

În Europa

Scăderea ratei de vaccinare reprezintă o ameninţare pentru vieţile copiilor din unele ţări, au declarat, în septembrie a.c., experţi, la Bruxelles, în cadrul primului ‘summit mondial privind vaccinarea’ organizat de Comisia Europeană pentru a lupta împotriva dezinformării, relatează dpa. ‘Copiii mor de boli care pot fi prevenite’, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus, director general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). UE şi OMS au decis să organizeze împreună această întâlnire între lumea politică, societatea civilă, experţi în domeniul sănătăţii şi chiar reprezentanţi ai reţelelor de socializare pe fondul îngrijorării tot mai mari faţă de înmulţirea cazurilor de boli despre care s-a crezut că pot fi eradicate datorită vaccinurilor, în special rujeola. În Europa s-au înregistrat aproximativ 90.000 de cazuri de rujeolă în prima jumătate a anului 2019, mai mult decât în întreg anul 2018, conform OMS.

Patru ţări – Albania, Marea Britanie, Grecia şi Cehia – au pierdut în 2018 statutul de state fără rujeolă, iar OMS a avertizat că Europa nu mai reuşeşte să-şi ducă la bun sfârşit eforturile de eradicare a virusului rujeolei ce poate fi prevenit, dar care este potenţial periculos.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?