Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625
Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625

Șaorma ar putea fi nu doar un preparat culinar, ci și un cuvânt din DEX

Un restaurant din Iaşi a iniţiat recent un demers inedit prin intermediul căruia îşi doreşte introducerea denumirii preparatului shaorma în Dicţionarul Explicativ al Limbii Române. Reprezentanţii restaurantului spun că deşi este parte din vocabularul curent de peste 20 de ani, numele acestui fel de mâncare nu există oficial în limba română. „Cele două variante uzuale, şaorma şi shaorma, sunt folosite alternativ de consumatori, fără un consens general. Iniţiativa de introducere a formei corecte în DEX a stârnit deja primele reacţii online. Peste 2.000 de persoane au votat la sondajul iniţiat pe Facebook; la momentul actual, shaorma conduce cu un scor de 5 la 1 în faţa variantei şaorma. Pe de altă parte, lingviştii şi scriitorii înclină pentru forma şaorma”, spun reprezentanţii restaurantului prin intermediul unui comunicat de presă.

Profesorul şi lingvistul Stelian Dumistrăcel a declarat, pentru AGERPRES, că fie că îi spunem „shaorma” sau şaorma ,acest cuvânt este atât de des utilizat încât merită să fie introdus în DEX.

„Ca specialist spun că un text trebuie să fie accesibil unor categorii mai mari de public. Cuvântul trebuie redat în forma sa etimologică, scris cu ‘sh’, dar cu trimitere la ‘ş’, litera românească. Există metode lexicografice specifice care să indice variantele. Un cuvânt ar trebui introdus în dicţionar în măsura în care răspunde criteriilor. Dacă este folosit în trei limbaje diferite, să spunem, spre exemplu, limbaj tehnic, să fie folosit în literatură şi să spunem în jurnalistică, atunci cuvântul se poate introduce în dicţionar atunci când se consideră util. De obicei, când apare o nouă ediţie a DEX sunt introduse cuvinte noi. Ştiu că sunt introduse cuvinte precum ketchup. Cred că trebuie introdus de acum pentru că este un cuvânt uzual şi trebuie scris tipologic pentru că o persoană care caută în dicţionar cuvântul poate nu ştie că se pronunţă ‘ş’ şi poate să caute literele. De aceea consider că ar trebui să fie la ‘sh’, dar vezi şi cu litera ‘ş’. Acest cuvânt este foarte des folosit încât merită să fie introdus în dicţionar”, a declarat lingvistul Stelian Dumistrăcel.

Sondajul online pentru şaorma versus shaorma este deschis în continuare şi în această lună. Toţi cei interesaţi pot vota pe Facebook, căutând #shaormaindex. Rezultatele dezbaterii vor fi incluse în documentaţia depusă la Academia Română, care va susţine necesitatea de a introduce cuvântul şaorma/shaorma în următoarea ediţie a DEX-ului. Iniţiativa lingvistică aparţine unui restaurant ieşean cu peste 20 de ani de tradiţie, care a început ca un fast-food din campusul studenţesc, iar în prezent s-a dezvoltat şi face inclusiv livrări la comandă de astfel de meniuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?