Gândurile bune, acelea pe care le trimitem uneori către cei din inima noastră, sau cele care vin către noi de la oamenii dragi, oare unde se ascund mai apoi, unde se duc gândurile care ne alintă sufletul şi îl fac să danseze?
Poate că zboară acum în lumina calmă a unei înserări, sau se ascund între rotunjimile unor petale de mac roşu, chiar atunci când soarele s-a hotărât să răsară… Poate se leagănă pe hârtie, printre liniile negricioase de grafit ale unui desen, sau lenevesc pe pagina unei cărți de versuri preferate.
Ar putea să se-ascundă într-un buchet parfumat de liliac, sau chiar pe toarta ceştii de cafea, la startul dimineții.
Poate stau pe aripile unui zmeu îmbrățișat de vânt, sau în jocul unor vitralii multicolore. Ori poate că s-au pitit în urmele desenate pe zăpadă de lăbuțele unei pisicuțe jucăuşe, sau pe aripile unui fluture vrăjit de parfumul florilor de lavandă.
Cine ştie dacă nu cumva nu atârnă la odihnă pe un nor și le șoptesc versuri îngerilor, sau poate au rămas agățate de penița unui stilou de poet ori pe clape de pian, mângâiate de armonii desăvârşite.
S-ar putea să se plimbe pe arcada unui curcubeu pastelat, sau cine ştie cum, să se fi ascuns în spatele Lunii, ca să-i spună că s-a făcut ziuă şi trebuie să se despartă de iubitul ei, Soarele. Şi într-o noapte caldă de primăvară, ar putea să zăbovească pe o creangă de cais înflorit… noaptea aceea în care Luna şi Luceafărul s-au apropiat să-şi recite unul altuia poezii, până spre dimineață.
De fapt, eu cred că toate gândurile bune s-au oprit pe pleoapele noastre, gata să ne rezerve exact atâta timp cât să dăm naștere unui vis frumos… chiar atunci când parcă am vrea să dăruim culoare, străluciri și umbre fiecărui sentiment.
Și poate se întorc, toate, la fiecare dintre noi, într-o îmbrățișare de cuvinte ce ne vorbesc, un vals de auroră boreală în nuanțe vii de lumină, de nesfârșită iubire.
Fotografii şi text: Mihaela Trifan
