Ediția: Duminică 26 Mai 2024. Nr. 6633
Ediția: Duminică 26 Mai 2024. Nr. 6633

GALERIE FOTO: Polo pe apă – Victorie românească în Bazinul de la Focșani Sud!

România – Germania 14-13 (2-4, 4-4, 5-2, 3-3), în barajul pentru calificarea la Campionatul European din 2020

Echipa de senioare a României a câștigat cu 14-13 (2-4, 4-4, 5-2, 3-3) partida din barajul pentru Campionatul European din 2020 din Ungaria, disputată sâmbătă, 12 octombrie, de la ora 19:00, în companie Germaniei în Bazinul pentru înot didactic de la Focșani. A fost un meci foarte spectaculos, cu o ploaie de goluri, câte unul la aproape la fiecare acțiune de atac!

Nemțoaicele au început mai bine și au luat după primele opt minute un avans de 4-2 finalizînd cu precădere din zonal centrală. În sfertul al doilea, după 3-4 și 3-5, poloistele României au egalat prin două loburi de senzație, dar după 16 minute de joc era 6-8! Sfertul al treilea le-a aparținut româncelor, 5-2, și în ultima parte a întâlnirii s-a intrat cu 11-10. România a înscris de două ori fără să primească gol și a dus scorul la 13-10 când mai erau șase minute de joc. Părea că româncele au scăpat în câștigătoare, însă nemțoaicele au revenit puternic și au egalat la 13!

În ultimul minut s-a intrat cu 14-13, poloistele României au șutat în bară și ultimul atac a fost al oaspetelor. Antrenorul Bertini Nenciu și-a chemat fetele la time-out, a stabilit ce-i de făcut pentru a nu primi gol, tactica a fost respectată și meciul s-a încheiat cu frumoasa victorie a Naționalei noastre ale cărei goluri au fost înscrise de Krisztina Szeghalmi – 5, Claudia Pilică – 3, Xenia-Bianca Bonca – 2, Johanna Toth, Nikolette Laboncz, Briana Mihăilă şi Ana Şerbănescu. Pentru Germania au marcat Gesa Deike – 3 goluri, Jennifer Stiefel – 3, Lynn Krukenberg – 2, Ira Deike – 2, Aylin Fry, Theresa Podsiadly şi Pauline Pannasch. Returul va fi la 26 octombrie, în Germania, la Duisburg.

O galerie cum este greu să fie găsită alta în țară!

Echipa României a fost încurajată frenetic, pe tot parcursul meciului de spectatori care au umplut până la refuz tribunele bazinului și are s-au constituit într-o galerie formidabilă! Așa cum nu cred că are – sau că va avea – echipa de polo a României în nici un bazin din țară. A fost o premieră absolută pentru municipiu, dar și pentru cei mai mulți dintre spectatori, care au văzut pentru prima oară un meci de polo! Spectacolul tribunelor a fost excepțional într-un bazin excepțional! Iar focșănenii care au fost la meci așteaptă alte ocazii în care să-și exprime susținerea pentru echipa Națională aici, la Focșani. Ceea ce presuupune ca Federația Română de Polo să mai vină cu asemenea evenimente de prim nivel la Bazinul de înot didactic din Focșani Sud.

Închei cu îndemnul ”Rooo-mâ-ni-ia, Rooo-mâ-ni-ia, Rooo-mâ-ni-ia” care s-a făcut auzit de la începutul până la finalul meciului de sâmbătă dintre România și Germania chiar de dinaintea începutului de joc și minute bune după aceea, până când echipele au ieșit din bazin!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?