Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

AFIR: Fondurile europene pentru investiţii în sisteme de irigaţii au fost epuizate

Fondurile europene alocate în acest an, în valoare de 200 de milioane de euro, pentru investiţii în sisteme de irigaţii au fost epuizate, iar sesiunea de primire a cererilor de finanţare a fost închisă, a anunţat, vineri, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale. În sesiunea deschisă în 6 februarie, AFIR a primit online 306 cereri de finanţare în valoare totală de peste 300,6 milioane de euro. Alocarea financiară aferentă acestei sesiuni a fost de 200 milioane de euro, iar plafonul de primire a solicitărilor de finanţare de 300 milioane de euro.

Fondurile pentru acest tip de investiţii sunt alocate prin submăsura 4.3 „Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice”, componenta infrastructură de irigaţii, din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), precizează AFIR într-un comunicat remis AGERPRES. „Într-un interval de aproximativ 7 luni, AFIR a primit solicitări de finanţare de peste 300 de milioane de euro pentru realizarea investiţiilor în infrastructura secundară de irigaţii. Mi-aş fi dorit să avem o anvelopă financiară mai mare pentru acest sector extrem de important – irigaţiile. Am trecut de la o alocare de aproximativ 150 de milioane de euro în exerciţiul financiar 2007 – 2013, la o alocare totală de 440,98 de milioane de euro în această programare şi sper ca în exerciţiul viitor 2021 – 2027, să fim în măsură să majorăm această sumă. Interesul crescut al Organizaţiilor Utilizatorilor de Apă pentru Irigat (OUAI) se datorează mai multor măsuri administrative pe care le-am aplicat împreună cu partenerii noştri instituţionali. Una dintre măsuri a fost extinderea suprafeţei vizată pentru aceste tipuri de investiţii de la 628.000 hectare la peste 1.800.000 hectare”, a precizat directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu.

Sprijinul acordat prin submăsura 4.3, componenta infrastructură de irigaţii este 100% nerambursabil şi se ridică la maximum 1.000.000 de euro/ proiect. Finanţarea nerambursabilă se acordă pentru modernizarea infrastructurii secundare de irigaţii, a clădirilor aferente staţiilor de pompare de punere sub presiune, precum şi racordarea staţiilor la utilităţi, construcţia şi modernizarea bazinelor de colectare şi stocare a apei de irigat.

Întregul articol pe https://bit.ly/2zxHDL5

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?