Cea mai profundă sărbătoare a creştinătăţii, Învierea Domnului, care arată că Adevărul nu poate sta decât în Lumină, este aşteptată de credincioşi cu bucurie, dar şi cu smerenia Săptămânii Patimilor, când pregătirile pascale se împletesc cu liniştea dată de rugăciunile mănăstirilor. Preotul Florin-Ionuţ Filip de la biserica Dacia-Cetate din Timişoara ne vorbeşte atât despre tradiţiile de Paşti, cât şi despre reţete pe care le pregăteşte în această perioadă cu drag. Gurmand din fire, părintele face şi shaorma de post, iar obiceiul familiei este ca la fiecare masă cu toţii să se ţină de mână, în timp ce rostesc rugăciunea Tatăl nostru şi se dă binecuvântarea.
„Suntem o familie de preoţi şi mergem pe mâncarea tradiţională de Paşti: ciorbă de miel, drob, ouă roşii, miel făcut cu ierburi (verdeţuri, ceapă verde, usturoi verde), păstrăm puţin şi din tradiţia Vechiului Testament. Nu lipseşte brânza proaspătă cu ceapă verde. În casa noastră, în Joia Mare se pregăteşte cea mai mare parte din mâncarea care cere migală, aşa cum este drobul de miel sau vopsitul ouălor. Anul acesta, în mod excepţional, vineri vom vopsi ouăle. Ciorba şi fripturile se fac sâmbătă. Copiii mănâncă şi miel, dar le facem şi carne de pasăre. Nu lipsesc prăjiturile de casă. Joi seara şi vinerea sunt deja dedicate mai mult rugăciunii. Vineri e post negru”, declară pentru AGERPRES părintele.
În familia preotului, copiii se împărtăşesc la liturghia de joi, iar după-amiaza este dedicată bucuriei jocului. Bunicii şi părinţii ascund multe ouă de ciocolată în iarba din curte, printre brazi sau prin tufele de flori. Cei mici le caută şi le adună în coşuleţe. Cel care reuşeşte să găsească cele mai multe ouă de ciocolată primeşte trofeul: un ou şi mai mare de ciocolată, cu surprize. „Joi seara, cu toţii mergem la cele 12 Evanghelii, băiatul cel mare, care are opt ani, bate toaca, iar vineri seara, toată casa este la denia Prohodului. Sâmbătă se fac ultimele retuşuri, iar seara, la Înviere, băiatul merge cu icoana sau cu clopoţelul. De mormintele bunicilor noi nu ne ocupăm în Joia Mare, aşa cum se obişnuieşte, ci în Sâmbăta lui Lazăr, înainte de Florii, când se şi face ultima pomenire a morţilor de înainte de Paşti, următoarea fiind în Duminica Tomii”, spune părintele Filip.
În Postul Paştilor şi mai ales în Săptămâna Patimilor, mâncarea de bază în casa preotului este cartoful şi uleiul de măsline, alături de legumele deshidratate pe care chiar el le pregăteşte din vară.
„Baza rămâne cartoful, uleiul de măsline, cel de dovleac la micul dejun, într-un bol punem ulei de măsline în care înmuiem feliile de pâine prăjită, apelăm la rezervele de zacuscă şi vinete, ardeiul copt, dovlecel, toate puse de cu vară, iar măslinele sunt pe primul loc. Mie îmi plac şi roşiile deshidratate cu spaghete. Marele bucătar din mine face şi shaorma cu cartofi prăjiţi, varză proaspătă, castraveţi muraţi, fâşii de soia făcute la tigaie, cu ketchup. Am o reţetă de maioneză de post fantastică, luată de la o maică de la biserica de jos de la Frăsinei: pufuleţi muiaţi în apă amestecaţi cu ulei şi cu muştar. Problema este că nu se poate păstra prea mult timp, ci trebuie consumată proaspătă. Mâncăm tocane, humus, linte, fasole, salate, cartofi la cuptor cu ulei de măsline, tocană. Eu fac acasă boiaua, dovlecelul românesc îl deshidratez şi îl las cubuleţe. Roşiile pe care le folosim în perioada aceasta sunt roşii deshidratate din vara trecută, pe care le rehidratez şi le folosesc la mâncare. Ne place ciorba de bulion, supa cremă de broccoli. Nu se poate spune că se moare de foame în post, dar postul înseamnă înfrânare. Nu mai e post dacă mănânci o oală de fasole pe zi; aceea se numeşte dietă, cură de slăbire”, este de părere preotul. În Săptămâna Patimilor, toată familia mănâncă doar o dată pe zi, la prânz, adaugă el. ”La masă, ne ţinem cu toţii de mână, în jurul mesei, când spunem rugăciunea”, mărturiseşte părintele.
La Mănăstirea Şag-Timişeni, măicuţele au mult de lucru în aceste zile, pentru că în fiecare Vineri-Mari aici se roşesc 1.000 de ouă care le vor fi oferite pelerinilor, după slujba Învierii. Stareţa mănăstirii, maica Casiana, spune pentru AGERPRES că cea mai gustoasă mâncare de post de aici este, de departe, fasolea albă mătcuită, care este şi cea mai săţioasă. „Călim puţin ceapa în ulei, mai mult înăbuşită în aburi, să nu se prăjească. Adăugăm boia, sare, apoi punem fasolea la fiert. Când e scăzută, o frecăm cu ceapă, usturoi şi ulei. Avem în congelator toate legumele pe care le-am pregătit şi pentru post şi pentru iarnă. În Săptămâna Patimilor este ca în Săptămâna Mare din post, cu ajunare până la ora 15,00, fără ulei. Atunci nu se pune masa, ci fiecare mănâncă atunci când poate. Fiecare măicuţă ţine postul după putere, pentru că sunt în vârstă şi bolnave. Nu mai vine tineret la mănăstire, a scăzut vocaţia”, afirmă maica stareţă.
Vopsitul ouălor se face doar natural, folosind coji de ceapă roşie pentru culoarea roşie, urzici sau spanac pentru verde, sfeclă pentru culoarea albastră şi violet, coji de lămâie sau ceapă aurie pentru galben. „După Denia celor 12 Evanghelii din Joia Mare, vineri vopsim ouăle, le aşezăm în cofraje în formă de cruce, pe iarba din curte, iar preotul le sfinţeşte. Mai întâi verificăm ouăle să nu fie ciobite, apoi le aşezăm în vase mari, la fiert, cu puţin oţet, să nu crape. După aceea, le punem în vasele cu vopsea şi le lăsăm la foc mic până prind culoarea dorită. Facem câte 1.000 de ouă”, explică maica stareţă Casiana.
Ea spune că de obicei mănăstirea primea doi-trei miei din care se pregăteau drobul şi friptura din ziua de Înviere. „Dacă vom primi miel de Paşti, vom găti drob din măruntaiele spălate şi curăţate, fierte şi tocate, amestecate cu multă verdeaţă de pătrunjel, ouă, sare şi piper. Totul se înveleşte în prapure şi se dă la cuptor. Restul de carne, pulpe, costiţe se lasă câteva ore într-un baiţ din ulei, sare, piper, cimbru, usturoi, boia, dafin şi apoi se bagă la cuptor”, arată stareţa Mănăstirii Şag-Timişeni.
În fiecare noapte de Înviere, credincioşii prezenţi să ia Lumină primesc câte un pacheţel cu un ou roşu, o felie de cozonac şi Paşti (anafora sfinţită).
Autor: Otilia Halunga
