Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

GALERIE FOTO! Două persoane rănite într-un accident pe drumul spre Petrești; traficul este îngreunat

Un accident rutier s-a produs duminică, în jurul orei 18.20, pe drumul care duce spre Petrești. Conform primelor date, „prin apel 112 a fost anunțată producerea unui accident rutier în care sunt implicate două autovehicule, la ieșire din Municipiul Focșani spre satul Petrești. Conform apelului, două persoane ar fi rănite”, după cum precizează Biroul de presă al IPJ Vrancea. La fața locului au ajuns polițiștii, pompierii cu echipaj de descarcerare și SMURD, ambulanța. Traficul în zonă este îngreunat.

UPDATE! Conform polițiștilor, „conducătorul unui autoturism, în timp ce circula pe strada Cuza -Vodă, din direcția Focșani către Petrești, s-a angajat în depășirea unui autoturism care circula pe aceeași direcție și care efectua viraj la stânga către strada Alunului, intrând în coliziune cu acesta. În urma impactului dintre cele două autoturisme a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto și a unui pasager din autoturismul care a intrat în depășire”. Polițiștii precizează că, în urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ în cazul conducătorului auto care efectua virajul. Celălalt conducător auto va fi testat la spital.

UPDATE 2! În cazul conducătorului auto care s-a angajat în depășire, rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost de 0,03 mg/l alcool pur în aerul expirat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?