Ediția: Duminică 10 noiembrie 2024 Nr. 6754
Ediția: Duminică 10 noiembrie 2024 Nr. 6754

Judecat în mai multe dosare pentru conducere fără permis


   Un bărbat din comuna Nistorești a fost trimis în judecată de procurori, pentru a doua oară în decurs de câteva săptămâni, pentru comiterea aceluiași gen de infracțiune, respectiv conducere fără permis. Deși pe numele său au mai fost întocmite și anterior dosare cu același obiect, Constantin C. a continuat să urce la volan și să conducă pe drumurile publice, deși nu are permis.   
   În ultimul rechizitoriu întocmit de procurori pe numele lui Constantin C., se arată că în zilele de 11 ianuarie și 20 martie 2013 acesta a fost depistat de polițiști în trafic, la volanul unui autoturism marca Dacia. El era pe DJ 205M, prin localitatea Nistorești. În fața anchetatorilor, bărbatul a recunoscut comiterea faptei.
   Potrivit procurorilor care l-au anchetat, pe rolul instanțelor de judecată mai există trei dosare pe numele lui Constantin C., în toate el fiind judecat pentru comiterea aceluiași gen de infracțiune: conducere fără permis. De asemenea, la Parchet mai este încă un dosar în lucru.
   Într-un alt dosar, care a fost trimis la instanță la mijlocul lunii mai, se arată că bărbatul a condus prin localitatea sa de domiciliu și pe 5 ianuarie 2013. El a fost depistat de polițiști, care i-au întocmit dosar penal. Åžoferul de ocazie și-a recunoscut fapta și la vremea respectivă. Constantin C. va fi judecat la Judecătoria Focșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?