Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

GALERIE FOTO: Elevii din Bordești au citit povești în natură în cadrul unui proiect al Bibliotecii comunale

Copiii din Bordești au cules ghiocei și i-au dăruit mamelor, au citit povești și s-au plimbat în natură în cadrul proiectului „ORA SĂ ȘTIM” la Biblioteca comunală Bordești. ”Puritatea, gingășia și truda de a ieși de sub zăpadă să vestească primăvara cred că merită atenția tuturor. Cu o nouă grupă și o învățătoare ambițioasă am realizat tema ”Învățăm de mici să dăruim”. Am citit povestea „Prințesa ghiocel”, am aflat obiceiurile nu tocmai demne de urmat ale prințesei, dar și de înțelepciunea, experiența celor mai în vârstă. Ne-am apucat să plantăm ghiocei în ghivece, pe care le-am dăruit cu mare drag mamelor de 8 Martie. Am încheiat printr-un experiment simplu dar interesant pentru copii. Cu ajutorul colorantului alimentar, culoarea pură a ghiocelului s-a schimbat în albastru și roșu, transmite bibliotecara Elena Moldoveanu.

Elevii de 7-12 ani din Bordești s-au bucurat săptămâna trecută și de o călătorie prin pădure. ”Ajunși în mijlocul pădurii, înconjurați de o priveliște magnifică cu mii de ghiocei, ne-am organizat rapid activitatea. Am citit povestea „Îngerul și ghiocelul” de Iulia Hașdeu, am povestit Miturile Mărțișorului, am râs, ne-am bucurat de căldura razelor de soare. Cu multă sârguință, copiii au adunat ghiocei, făcând multe buchete pe care le vom dărui cu toată dragostea doamnelor din comunitate. Frumusețea, gingășia florilor firave m-au inspirat pentru o altă activitate, am scos ghiocei cu bulbi pe care îi vom planta cu o altă grupă.  Pentru minunata noastră călătorie mulțumim doamnei directoare Daniela Burducea și domnului viceprimar Adrian Gavrilă”, mai spune bibliotecara Elena Moldoveanu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?