Ediția: Marți 30 aprilie 2024. Nr. 6615
Ediția: Marți 30 aprilie 2024. Nr. 6615

GALERIE FOTO: ZICI – Ziua Internațională a Cititului Împreună la Școala Gimnazială ”Ștefan cel Mare” Focșani

MOTTO:”Fiecare carte pare că închide în ea un suflet. Şi, cum o atingi cu ochii şi mintea, sufletul ţi se deschide ca un prieten bun.” – Maxim Gorki

 

Profitând de o zi deosebită, în care sărbătorim ceva atât de ofertant, cititul, elevii ciclului primar de la Școala Gimnazială ”Ștefan cel Mare” Focșani s-au strâns în număr foarte mare în sala multimedia a școlii pentru a citi împreună.

Au putut pătrunde astfel în minunata lume a fanteziei și a misterelor, ajutați fiind de textele a două interesante și valoroase cărți pentru copii, ”Pisica albastră și pădurea vrăjită” și ”Pisica albastră și tabloul misterios”, ale autoarei Roxana-Antoinette Vornic, totodată apreciat profesor de limba și literatura română în cadrul școlii.

Cu ajutorul unor mici, dar talentați interpreți ai rolurilor principale din cele două volume, elevi ai claselor I A și a II-a C, dar și de profesori, pe acordurile delicate ale pianului, copiii au reușit să intre în cadrul feeric al pădurii vrăjite și să ia parte la planul de a găsi tabloul misterios dispărut.

Nu puteam încheia o astfel de activitate altfel decât printr-un îndemn către lectură, cea deschizătoare de minți și de suflete. Până la urmă, așa cum spunea J. K. Rowling, ”dacă nu-ţi place să citeşti, înseamnă că n-ai găsit cartea potrivită”. Tot ceea ce trebuie să facem este… să continuăm căutarea!

 

Purtător de cuvânt, profesor Corina Roșu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?