Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Recomandări de la drumari și polițiști în condițiile avertizării meteo COD GALBEN de NINSOARE

Administraţia Naţională de meteorologie a emis duminică după-amiaza atenţionări Cod galben de ninsori, lapoviţă, ploi şi intensificări ale vântului pentru 32 de judeţe (trei parţial) şi municipiul Bucureşti, scrie AGERPRES. Potrivit meteorologilor, de duminică, ora 22:00, până luni, ora 10:00, în Oltenia, vestul, centrul şi nordul Munteniei, vor fi precipitaţii în general moderate cantitativ, la început mai ales sub formă de ninsoare şi se va depune strat de zăpadă, iar în dimineaţa zilei de luni, 19 noiembrie, treptat ninsorile se vor transforma în lapoviţă şi ploaie. Temporar vântul va avea unele intensificări cu viteze în general de 40-50 km/h. De asemenea, de duminică, ora 22:00, până luni, ora 22:00, în Carpaţii Meridionali şi Orientali, Munţii Banatului, Moldova, estul şi sudul Transilvaniei, temporar va ninge în general moderat cantitativ şi se va depune strat de zăpadă local mai consistent. Vor fi intervale de timp în care vântul va avea intensificări cu rafale ce vor atinge în medie 45-55 km/h, în special în sudul Moldovei. Luni, între orele 3:00 – 18:00 în Dobrogea, estul şi nord-estul Munteniei vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală de 55-75 km/h. Vor fi precipitaţii predominant sub formă de ploaie, iar cantităţile de apă vor depăşi local 30 l/mp. Doar nouă judeţe nu se vor afla sub Cod galben, respectiv Timiş, Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Cluj, Mureş, Bistriţa-Năsăud şi Maramureş. ANM avertizează însă că local şi temporar, ninsori cu depunere de strat de zăpadă vor fi şi în Transilvania.

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași a transmis un comunicat de presă în care „lansează un nou apel la adresa conducătorilor auto de a circula cu prudență pe drumurile naționale, cu adaptarea vitezei la condițiile de drum, precum și cu privire la obligativitatea echipării autovehiculelor pentru sezonul rece, cu montarea anvelopelor de iarnă și a altor dispozitive antiderapante, după caz”. „Totodată, facem mențiunea că DRDP Iași este pregătită să intervină pentru asigurarea unor condiții optime de circulație pe drumurile naționale. În acest sens, în bazele noastre de deszăpezire se află peste 38.000 de tone de material antiderapant (sare și clorură de calciu), fiind mobilizate totodată peste 400 de autoutilaje de deszăpezire, proprii și închiriate de la prestatorii aflați sub contract. Pentru informații privind starea drumurilor naționale din zona Moldovei, DRDP Iași stă la dispoziția participanților la trafic prin Dispeceratul său deschis în regim de permanență – tel. 0232/213168. Informații actualizate despre starea vremii și a carosabilului pot fi obținute și de la Dispeceratul CNAIR, la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360, precum și de pe paginile noastre web, www.drdpiasi.ro, respectiv www.cnadnr.ro – DISPECERAT – Situația Drumurilor Naționale”, precizează comunicatul DRDP Iași.

„CONDUCEȚI PRUDENT!”, îi sfătuiesc polițiștii vrânceni pe șoferi. Într-un comunicat remis presei sâmbătă, aceștia atrag atenția că pentru „o circulație în siguranţă, în condiţiile scăderii temperaturilor şi apariţiei fenomenelor meteo specifice anotimpului rece, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vrancea recomandă tuturor conducătorilor auto să respecte cu stricteţe regulile de circulaţie, semnificaţia indicatoarelor, indicațiile polițiștilor şi să-şi echipeze în mod corespunzător autovehiculele”. De asemenea, poliţiștii vrânceni recomandă conducătorilor auto ca, „în condiţiile unui carosabil umed sau acoperit cu zăpadă, să ruleze cu viteză redusă, adaptată condiţiilor de drum, să-şi sporească atenţia şi să adopte o manieră calmă la volan, fără să bruscheze comenzile vehiculului. Fiecare manevră în trafic trebuie să fie efectuată numai după o temeinică asigurare. În situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza stropilor de ploaie sau fulgilor de zăpadă, folosirea luminilor reduce riscul producerii unor accidente cauzate de neasigurarea la schimbarea direcţiei de mers.

Manifestaţi atenţie sporită în zona trecerilor pentru pietoni, reduceţi viteza şi acordaţi prioritate de trecere pietonilor angajaţi regulamentar în traversarea părţii carosabile. În mers, păstraţi o distanţă suficientă pentru a putea opri în siguranţă atunci când condiţiile de deplasare sunt nefavorabile. O atenţie deosebită  necesită şi sistemele de iluminare-semnalizare şi pentru climatizare, care trebuie să funcţioneze impecabil”.

În comunicat le este reamintit conducătorilor auto faptul că, potrivit art. 102, alineat 1, punctul 28 din OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice  -”Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni următoarele fapte săvârşite de persoane fizice: conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă, iar în cazul autovehiculului de transport marfă cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone şi al autovehiculului de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto, fără ca acestea să fie echipate cu anvelope de iarnă pe roţile axei/axelor de tracţiune sau fără a avea montate pe aceste roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante certificate”. Nerespectarea acestor obligații se sancționează cu amendă între 9 și 20 de puncte-amendă și reținerea certificatului de înmatriculare al autovehicului, eliberându-se o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație”.

Pietonilor, polițiștii le recomandă „să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă prin locurile special amenajate, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de a traversa a fost observată de către şoferi”.

În prezent, mai precizează sursa citată, „pe raza județului Vrancea nu sunt drumuri închise circulației, cu excepția DN 2 L în Soveja, la km 59+900 (închis din cursul lunii iulie a.c.). Numai respectând regulile de circulaţie, putem avea un trafic rutier în siguranţă! DRUM BUN!”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?