Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650
Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650

Ministrul Muncii: Nu vor fi introduse noi taxe pentru aplicarea noii legi a pensiilor

Nu vor fi introduse noi taxe pentru aplicarea noii legi a pensiilor în condiţiile în care produsul intern brut creşte în fiecare an, iar noi am lucrat pe datele Comisiei Naţionale de Prognoză care nu a greşit niciodată până acum, a declarat miercuri ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu. „Nu se taie fonduri, nu trebuie să introducem noi taxe pentru această lege (proiectul de lege a pensiilor, n.r.). PIB-ul creşte în fiecare an. Noi am lucrat pe datele Comisiei Naţionale de Prognoză, care se referă la următorii 4 ani de zile. Ei nu au greşit niciodată până acum, nici creşterea economică şi nici valoarea PIB. Comisia Europeană a mai greşit, FMI a mai greşit, niciodată CNP. Noi am lucrat fix pe aceste date. Începând de ieri (marţi, n.r.), avem şi avizul Ministerului de Finanţe. Şi de la Justiţie am primit avizul ieri la ora 22:00, a semnat Tudorel Toader (ministrul Justiţiei, n.r.). A trebuit să preluăm observaţiile să le introducem în lege. În acest moment legea intră în dezbaterea CES (Consiliul Economic şi Social, n.r.) care dă un aviz consultativ apoi în merge în şedinţa de Guvern”, a afirmat Lia Olguţa Vasilescu pentru Digi24.

Ministrul Muncii a precizat că impactul bugetar al Legii pensiilor va fi, în 2019, de 8,4 miliarde de lei şi va creşte constant în următorii trei ani la 24,8 miliarde lei în 2020, 58 de miliarde de lei în 2021 şi la 81 de miliarde de lei în 2022. „Este o creştere mare din 2021 când se intră pe noua formulă de calcul. Până în acel moment, specialiştii de la Casa Naţională de Pensii vor trebui să calculeze toate dosarele aflate în plată şi cele ale persoanelor care ies de acum înainte”, a mai spus Vasilescu.

Aceasta a explicat şi faptul că noua lege nu ar fi putut fi aplicată din 2019 din cauza volumului mare de muncă în condiţiile în care, una dintre prevederile proiectului menţionează că acordul global va fi luat în considerare la calculul pensiilor, la fel ca şi al 13-lea salariu. „Un specialist de la Casa de Pensii poate calcula în medie 8 dosare pe zi. Vorbim de 5 milioane de pensionari. Este imposibil ca legea să fie aplicată din 1 ianuarie 2019, în condiţiile în care legea abia astăzi (miercuri, n.r.) va pleca spre Parlamentul României. Indiferent de softul pe care îl vom avea. Foarte multe dosare vor trebui luate la mână pentru că în lege apare acordul global care se ia în calcul. Până acum, pentru toate drepturile de natură salarială, precum acordul global, al 13-lea salariu, primele de Paşte şi de Crăciun, nu se punea vreodată problema să fie calculate la pensie deşi oamenii plătiseră contribuţii pentru toate aceste drepturi salariale. De acum se vor lua în calcul. Am trecut un procent de 10% care se ia în calcul pentru absolut toată lumea care a lucrat înainte de 2011 şi după 1975 când a apărut prima lege a salarizării şi aceste drepturi. Este foarte posibil ca pensionarii să poată justifica o sumă mai mare de bani, respectiv un procent de 30% în loc de 10% şi să vină cu adeverinţe”, a explicat ministrul de resort.

Lia Olguţa Vasilescu a precizat, totodată, că nu crede că preşedintele Klaus Iohannis va refuza să promulge legea în condiţiile în care actul normativ dublează pensiile.

 

Continuarea pe https://bit.ly/2OOZwhv

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?