Ediția: Sâmbătă 25 Mai 2024. Nr. 6633
Ediția: Sâmbătă 25 Mai 2024. Nr. 6633

Bărbatul care și-a batjocorit fiica nu scapă de închisoare


Bărbatul din Poiana Cristei, acuzat de anchetatori că și-ar fi violat fiica, nu scapă de arest preventiv. El a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de viol, iar judecătorii au luat în discuție, ieri, măsura arestului preventiv, pe care au menținut-o. „(…) constată legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului B(…) V(…) în prezent aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Focșani, trimis în judecată pentru săvârșirea infractiunii de viol în formă continuată (două acte materiale) (…) menține măsura arestării preventive a inculpatului B(…) V(…), dispusă prin Încheierea din data de 06.06.2018 pronunțată de Judecătoria Focșani (…) până la o nouă verificare, dar nu mai mult de 30 de zile. (…) împotriva prezentei încheieri se poate formula contestație în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunțată în ședința din camera de consiliu, azi, 11 iulie 2018”, este decizia Judecătoriei Focșani. 

În vara anului trecut, poliția a fost sesizată cu privire la faptul că o fată de 14 ani ar fi fost violată de propriul tată, un bărbat în vârstă de 39 de ani. Conform celor sesizate atunci, copila ar fi fost violată în timp ce se deplasa împreună cu tatăl ei printr-o zonă împădurită, cu scopul de a ajunge dintr-un sat în altul. De asemenea, ar fi fost violată și în casa familiei. La momentul depunerii plângerii la poliție, surse oficiale spuneau că fata s-ar fi destăinuit  unei persoane apropiate despre cele petrecute, iar aceasta din urmă a dus-o la poliție pentru a povesti calvarul prin care trecea.
În plângerea depusă anul trecut se arăta că tatăl ar fi violat-o de mai multe ori, încă de la vârsta de 12 ani. Multă vreme fata a suportat calvarul pentru că ar fi fost amenințată de bărbat. Mai mult, despre cele întâmplate ar fi știut și surorile ei, dar nici acestea nu au avut curajul să spună ceva.
De la momentul depunerii plângerii și până în prezent, anchetatorii au tot făcut verificări în acest caz, pentru a putea stabili dacă cele relatate de fată sunt sau nu adevărate. În plus, o vreme tatăl ar fi fost plecat de acasă, fapt ce i-a împiedicat pe politiști să discute cu el. La audieri, el nu a recunoscut comiterea faptei. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?