Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Școala Ștefan cel Mare din Focșani, centru de examen pentru concursul de titularizare


Candidații la concursul național de titularizare, din iulie 2018, trebuie să știe că Inspectoratul Școlar Județean Vrancea (IȘJ) a stabilit ca Școala Ștefan cel Mare din Focșani să fie centru de înscriere pentru examen. Tot aici se va susține și proba scrisă.
Cei interesați să susțină examenul de titularizare se vor putea înscrie în perioada 20 aprilie – 3 mai 2018. Potrivit datelor publicate de IȘJ Vrancea, pe 19 aprilie se va afișa lista posturilor didactice, a catedrelor vacante și rezervate complete și incomplete. În zilele de 7 și 8 mai se vor valida fișele de concurs prin semnătura candidaților, din promoțiile anterioare. Pentru absolvenții din 2018, validarea fișelor se va face în perioada 5-9 iulie.
Trebuie spus faptul că la acest examen nu se pot înscrie decât candidații care fac dovada că au absolvit modulul psihopedagogic. În mod excepțional, absolvenții promoției 2018 pot să prezinte adeverința de absolvire a studiilor și să valideze fișa de înscriere pe 11 iulie. Aceștia pot participa la examenul de titularizare numai după ce fac dovada absolvirii studiilor de pregătire psihopedagogică.
De asemenea, trebuie cunoscut faptul că la acest concurs nu se pot înscrie persoanele care nu prezintă un document medical din care să reiese faptul că sunt apte să exercite o activitate didactică, că nu au fost înlăturate din învățământ prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală, că nu li s-a interzis dreptul de a fi încadrate într-o funcție didactică printr-o hotărâre judecătorească definitivă, sau care au antecedente penale. Nu pot participa nici  persoanele care au fost sancționate în ultimii doi ani cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă.

Inspecția la clasă, 25% din nota finală

Menționăm faptul că examenul de titularizare are loc în două etape. Astfel, candidații vor susține o probă practică sau o inspecție specială la clasă în profilul postului didactic solicitat și o probă scrisă, potrivit programelor specifice pentru concurs, aprobate prin ordin al ministrului Educației Naționale. Inspecția la clasă în profilul postului se desfășoară pe durata unei ore de curs și se evaluează prin note de la 10 la 1. Inspecțiile speciale la clasă se susțin în perioada 10 mai – 29 iunie 2018, după o planificare stabilită de comisia de organizare și desfășurare a concursului, ce va fi făcută cunoscută pe data de 9 mai. Rezultatele la proba aceasta se fac cunoscute candidaților în ziua susținerii probei, la aceasta nefiind admise contestații. Nota obținută la proba practică are o pondere de 25% în media de repartizare.
Proba scrisă va avea loc pe 11 iulie 2018, pe baza subiectelor elaborate de Centrul Național de Evaluare și Examinare, evaluarea făcându-se cu note între 10 și 1. Nota obținută la proba scrisă are o pondere de 75% în media de repartizare. Pentru examenul din 2018 sunt valabile programele din 2017.
Repartizarea candidaților pe posturi se face în ședințe publice, care au loc începând cu data de 25 iulie 2018. Astfel, pe 25 iulie vor fi repartizați candidații cu media minim 7 la proba scrisă pe posturi pe perioadă nedeterminată. Pe 26 iulie vor fi repartizați candidații cu statut de titular în învățământ, anterior înscrierii la concurs, care au obținut minim nota 7 la scris, pe posturi vacante indiferent de viabilitatea acestora. Pe 21 august vor fi repartizați candidații care au obținut cel puțin media de repartizare 7 la concursul de titularizare, având prioritate candidații care beneficiază și de prelungirea duratei contractelor individuale de muncă în anul școlar 2018-2019 în baza mediei de repartizare minimum 7 la concursurile de titularizare, sesiunile 2017 și/sau 2016, respectiv 2017, 2018, 2015 și/sau 2014 pentru învățători/ institutori/ profesori pentru învățământ primar, în condițiile art. 81 și 85 din Metodologie.
În situația în care, candidații care nu sunt titulari, repartizați pe posturi didactice/ catedre vacante/ rezervate renunță la opțiunea făcută sau nu se prezintă la posturile pe care au fost repartizați se mai pot prezenta la o altă repartizare numai după repartizarea candidaților la nivel județean, înainte de atribuirea orelor în regim de cumul/ plata cu ora, conform calendarului.
Menționăm faptul că la școala Ștefan cel Mare, pe lângă înscrierea la concursul național de titularizare, se mai depun dosare pentru prelungirea contractului individual de muncă în anul școlar 2018-2019 (continuitate la suplinire), ocuparea unui post didactic în baza notelor obținute la concursurile naționale în anii precedenți, fără participarea la concursul național din 2018, detașarea la cerere pentru titulari prin participarea la concurs, sesiunea-2018, sau detașarea la cerere pentru titulari prin concurs specific, punctaj.
Potrivit datelor publicate de IȘJ Vrancea, au dreptul să se înscrie la concurs persoanele care îndeplinesc condițiile de studii prevăzute în metodologie, au capacitatea de exercitare deplină a drepturilor, au o conduită morală conformă deontologiei profesionale și sunt apte din punct de vedere medical și psihologic pentru îndeplinirea unei funcții didactice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?