Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Conducerea Consiliului Județean a semnat majoritatea contractelor la proiectele finanțate prin PNDL


    Conducerea Consiliului Județean a reușit să semneze 28 din cele 32 de contracte pentru proiecte care au primit finanțare de la Guvernul României prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Este vorba de investiții în infrastructura rutieră, drumuri și poduri județene, în valoare totală de 239.594.683 lei (53.243.262 euro). Consiliul Județean Vrancea este una din administrațiile cu cele mai multe proiecte de investiții derulate din România. Într-un clasament național privind accesarea proiectelor finanțate prin PNDL, atât după sumele alocate cât și după numărul de proiecte accesate, Consiliul Județean Vrancea ocupă locul II la nivel național. ” Să nu credeți că acești bani au venit așa, pentru că s-a gândit nu știu cine de la guvern să ni-i dea, sau nu știu cine de la Uniunea Europeană. România este țară membră a Uniunii Europene, iar meritul aparține Consiliului Județean Vrancea și echipei mele tehnice de la nivelul Consiliului Județean, care, evident, a îndeplinit toate criteriile și a întocmit toate documentele necesare în așa fel încât aceste proiecte să fie aprobate și să primească finanțarea necesară”, a precizat Marian Oprișan.

    Astfel, pe lista proiectelor care au primit finanțare se află următoarele investiții:      Modernizare DJ 202F, în lungime totală Lt=7,0 km. sector km.0+000-km.7+000, comuna Ciorăști sat Mihălceni, comuna Bălești, județul Vrancea – 13,496,133.00 lei;
        Modernizare DJ 204D, sector Vulturu-Hîngulești-Maluri, km.26+000-km.35+600, L = 9,6 km., comuna Vulturu, județul Vrancea -17,548,832.00 lei;
        Modernizare DJ 204F în lungime totală Lt=4,90 km din care: sector Slobozia Ciorăști-Armeni, km.0+000-km.2+000, L=2,0 km., comuna Slobozia Ciorăști și sector Oreavu-Gugești, km.9+100-km.12+000, L=2,90 km., comuna Gugești, județul Vrancea- 7,304,615.00 lei;
        Modernizare DJ 205P în lungime totală Lt =12,9 km din care: comuna Bolotești, sector int. DN 2D Putna-Ivăncești, km.0+000-km.4+500, L=4,50 km., comuna Garoafa, sector Făurei-Garoafa-Precistanu, km.8+090-km. 10+990-km.11+000-km.13+800, L = 5,70 km., comuna Milcovul, sector int. DN 23-int. DN 23A, km.29+700-km.32+400, L=2,70 km., judetul Vrancea – 20,692,172.00 lei;         Modernizare DJ 205J – intersecție DJ 204E (Panciu)-intersecție DJ 205H (Movilița), km.0+000-km.7+270, L=7,27 km., comuna Movilița, județul Vrancea – 20,169,204.00 lei;
        Modernizare DJ 205J, sector km.16+100-km.17+100, L=1,0 km, comuna Fitionești, județul Vrancea – 1,438,750.25 lei;
        Modernizare DJ 205L, sector Vrîncioaia-Spinești, km.5+800-km.9+400, L=3,6 km., comuna Vrîncioaia, județul Vrancea – 9,427,347.00 lei;
        Modernizare DJ 241A limită județ Galați-Feldioara-Limită județ Bacău, km.5+000-19+450, L=14,45 km comuna Tănăsoaia, comuna Corbița, județul Vrancea – 29,236,176.00 lei;
        Reabilitare și modernizare drum județean DJ 204E, Focșani (DN2-DE 85)-Petrești-pod peste pârâul Åžoimu la Mircești, km.0+000-km.6+200, L=6,20 km 7,575,054.53 lei;
        Reabilitare și modernizare DJ 205J, km.9+180 (intersecție DJ 205H)-km.16+100, sat Fitionești, județul Vrancea – 9,360,000.00 lei;
        Reabilitare și modernizare DJ 205L, sector DN 2D-Negrilești, km.18+152-km.21+552, L=3,4 km., comuna Negrilești, județul Vrancea – 6,393,360.00 lei;         Reabilitare și modernizare DJ 205S , Focșani-Cîmpineanca-Vîrteșcoiu-Rîmniceanca-intersecție DJ 205B, km.0+000-km.13+200, L=13,20 km, județul Vrancea – 31,028,918.00 lei;
        Reabilitare și modernizare drum județean DJ 115 Gura Văii-Fetești-intersecție DN 2L km 36+223-km 39+900, com. Cîmpuri, județul Vrancea – 5,727,396.37 lei;         Construire pod peste pârâul Domoșița pe DJ 119C km.12+631, sat Anghelești, comuna Ruginești, județul Vrancea – 2,404,639.00 lei;
        Consolidare și reabilitare pod din beton armat pe DJ 205B , km.22+600, peste pârâul Pietroasa, sat Faraoanele, comuna Vîrteșcoiu, județul Vrancea –  1,093,567.93 lei;
        Consolidare și reabilitare pod din beton armat pe DJ 205C, km. 5+600, peste pârâul Dâlgov, comuna Cotești, județul Vrancea – 228,485.50 lei;
        Reabilitarea și reconstrucția obiectivelor de infrastructură rutieră din zona localităților Paltin, Doaga, Valea Sării pentru obiectivul nr.2 intitulat „Reparare pod pe DJ 205D, km.3+475, Valea Sării – lucrări de consolidare și reabilitare” – 5,474,297.00 lei;
        Consolidare și reabilitare pod din beton armat pe DJ 205D, km.1+405, peste pârâul Cheii, comuna Valea Sării – 3,880,852.00 lei;
        Consolidare și reabilitare pod din beton armat pe DJ 205D, km.21+333, peste pârâul Å¢ipău, comuna Paltin, județul Vrancea – 1,214,526.66 lei;
        Consolidare și reabilitare pod din beton armat pe DJ 205D, scurgere la Paltin km.17+544, conform H.G. nr.540/2000, respectiv km.16+600 conform ridicare topografică actualizată, comuna Paltin, județul Vrancea – 3,405,780.00 lei;
        Consolidare și reabilitare pod din beton armat pe DJ 205D, peste pârâul Bălașa la Nereju km.30+020, conform H.G. nr.540/2000, respectiv km.29+200 conform ridicare topografică actualizată, comuna Nereju, județul Vrancea – 3,405,780.00 lei;
        Consolidare și reabilitare pod din beton armat pe DJ 205D, peste pârâul Monteoru la Nereju km.31+150, conform H.G. nr.540/2000, respectiv km. 31+200 conform ridicare topografică actualizată, comuna Nereju, județul Vrancea – 3,405,780.00 lei;
        Consolidare și reabilitare pod din beton armat pe DJ 205D, peste pârâul Tulburea la Paltin km.18+835, conform H.G. nr.540/2000, respectiv km.17+210 conform ridicare topografică actualizată, comuna Paltin, județul Vrancea – 3,405,780.00 lei;
        Consolidare și reabilitare pod din beton armat pe DJ 205D, peste pârâul Zăbala la Nereju km.29+541, conform H.G. nr.540/2000, respectiv km.28+500 conform ridicare topografică actualizată, comuna Nereju, județul Vrancea – 5,225,018.00 lei;
        Consolidare și reabilitare pod din beton armat peste calea ferată Adjud-Bacău pe DJ 119J, km.1+500, municipiul Adjud, județul Vrancea- 5,280,000.00 lei;         Consolidare și reabilitare pod din beton armat peste calea ferata Adjud-Bacău pe DJ 119J, km.1+600, municipiul Adjud, județul Vrancea 5,280,000.00 lei;         Consolidare și reabilitare pod zid/beton armat pe DJ 205D, peste pârâul Olari la Paltin km. 19+066, conform H.G. nr.540/2000, respectiv km. 17+400 conform ridicare topografică actualizată, comuna Paltin, județul Vrancea – 3,405,780.00 lei;         Consolidare și reabilitare pod zid/beton armat pe DJ 205D, peste pârâul Chiosa la Paltin km.20+105, conform H.G. nr.540/2000, respectiv km.19+200 conform ridicare topografică actualizată, comuna Paltin, județul Vrancea – 3,405,780.00 lei;         Construire pod din beton armat pe DJ 115, km.37+156, peste pârâul Lărguța, sat Gura Văii, comuna Cîmpuri, județul Vrancea – 459,578.27 lei;
        Construire pod din beton armat pe DJ 205D, peste torentul Adânc, km.22+557, comuna Spulber, județul Vrancea – 3,462,016.00 – lei;
        Construire pod din beton armat peste pârâul Alba pe DJ 205K, km.0+350 conform H.G. nr.540/2000, respectiv km.0+588, conform ridicare topografică actualizată, sat Mărăști, comuna Răcoasa, județul Vrancea – 4,171,920.00 lei;         Construire pod din beton armat pe DJ 205E, km.55+593, peste pârâul Vizăuți, sat Vizantea Răzășească, comuna Vizantea-Livezi, județul Vrancea – 1,587,145.11 lei.

    De reținut că administrația județeană ocupă unul din primele locuri la nivelul administrațiilor județene și în ceea ce privește accesarea fondurilor europene pentru proiecte de infrastructură mare. În acest moment, Consiliul Județean are în derulare proiecte de investiții în valoare de peste 1,7 miliarde de lei, sau echivalentul a 393,3 milioane de euro. Pe această listă de investiții se află și proiectele privind reabilitarea a cinci drumuri județene care au o lungime totală de 120,7 kilometri și care traversează localitățile Sihlea, Tâmboiești, Bordești, Golești, Vârteșcoiu, Odobești, Gugești, Gura Caliței, Dumitrești, Gologanu, Slobozia Ciorăști, Cotești, Dumbrăveni, Popești, Urechești. Practic, prin aceste proiecte va avea loc reabilitarea unor drumuri pe care nu au mai fost executate lucrări consistente de peste 35 de ani, iar o parte din aceste drumuri nu au fost asfaltate niciodată. Valoarea totală estimată a celor 5 drumuri este de peste 468 milioane de lei, echivalentul a 104 milioane de euro
    Un alt proiect important este proiectul privind „Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor”, cunoscut sub numele de Vrancea Curată, în valoare totală  de 153 milioane de lei, echivalentul a 34 de milioane de euro.
    Consiliul Județean Vrancea derulează și proiectele „Consolidare și restaurare Secția de Științe ale Naturii și Acvariu – Casa Tatovici” și „Consolidare și restaurare a  imobilului fostului Tribunal”, ambele finanțate prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Ambele au o valoare de 33 de milioane de lei, echivalentul a 7,3 milioane de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?