Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627

Licitație pentru desemnarea firmei care să finalizeze lucrările de modernizare a străzii Unirea Principatelor


Firma care va finaliza lucrările pe strada Unirea Principatelor din Focșani va fi desemnată în urma unei licitații publice, cu termen în data de 12 septembrie. Lucrările la această stradă vor fi finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală, suma alocată fiind de peste un milion de lei.
Lucrările de reabilitare a acestei străzi au fost demarate în martie 2016 și, conform contractului, trebuiau finalizate în 12 luni, fără nicio posibilitate de prelungire. De aici au început problemele. Conform prevederilor legale din domeniu, firma de construcții a obținut amânarea termenului de execuție până în luna mai 2017, adică perioada din sezonul rece în care nu s-au efectuat lucrări. În schimb, din cauza prevederilor restrictive din contract, constructorul nu a putut obține o prelungire pentru perioadele de timp în care nu s-a putut lucra din cauza condițiilor meteo sau pentru că nu erau finalizate toate documentațiile legale. În aceste condiții, au mai rămas lucrări de executat la această stradă, iar municipalitatea nu a putut prelungi contractul cu primul constructor și a trebuit să scoată la licitație restul de lucrări.
În această vară, municipalitatea a obținut o finanțare de peste un milion de lei pentru continuarea lucrărilor la această stradă, iar termenul pentru stabilirea firmei de construcții este de 12 septembrie. Conducerea Primăriei speră ca, dacă nu vor fi contestații la procedura de execuție, firma de construcții desemnată câștigătoare să înceapă rapid lucrările și să le finalizeze până la sfârșitul acestui an.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?