Ediția: Luni 27 Mai 2024. Nr. 6634
Ediția: Luni 27 Mai 2024. Nr. 6634

Două poduri din Adjud, preluate de Consiliul Județean pentru a fi reabilitate


Consiliul Județean Vrancea a preluat din administrarea Consiliului Local al municipiului Adjud două poduri din beton armat din municipiul Adjud, pasaj denivelat peste calea ferată magistrală CF 500 București-Suceava DJ 119J, în scopul reabilitării si consolidării. Consiliul Județean Vrancea este administratorul rețelei de drumuri județene din județul Vrancea în conformitate cu prevederile Ordonanței de Guvern nr.43/1997 privind regimul drumurilor, republicată cu modificările și completările ulterioare. Pe traseul drumului județean 119 J, care traversează intravilanul municipiului Adjud, la km 1+500 și km 1+600, sunt două poduri din beton armat (pasarele) peste calea ferată Adjud-Bacău, aflate în domeniul public al județului Vrancea. Potrivit prevederilor art.22 din actul normativ sus-menționat, cele două poduri sunt de drept în administrarea Consiliului Local al Municipiului Adjud. „Urmare a deplasării în teren a personalului de specialitate din cadrul Consiliului Județean Vrancea s-a constat că starea tehnică a podurilor de la km 1+500 și km 1+600 este necorespunzătoare, prezentând degradări vizibile la suprastructură și infrastructură, iar circulația autovehiculelor și cea pietonală nu se desfășoară în condiții de siguranță”, precizează specialiștii Consiliului Județean Vrancea. Mai mult, Primăria municipiului Adjud a trimis mai multe adrese în care se arată că sunt înregistrate o serie de degradări la cele două poduri care necesită urgentarea realizării reparațiilor corespunzătoare.
    Primarul municipiului Adjud, Constantin Armencea, a declarat că instituția pe care o conduce a solicitat trecerea celor două obiective în administrarea Consiliului Județean Vrancea, pentru că „din lipsă de fonduri bugetare, nu putem asigura cheltuielile de administrare și investiții”. Armencea a precizat că a fost aprobată hotărârea Consiliului Local al Municipiului Adjud nr.80/25.05.2017 privind transmiterea în administrarea Consiliului Județean Vrancea a celor două poduri din beton armat din municipiul Adjud, pasaj denivelat peste calea ferată magistrală CF500 București-Suceava DJ 119J km 1+500, km 1+600, având separat o lungime de 85 m, în scopul realizării activităților de interes județean din domeniul administrării drumurilor județene.
    Primarul Constantin Armecea a reiterat necesitatea construirii unei centuri de ocolire a municipiului Adjud și a precizat că este exasperat de multitudinea de solicitări venite din partea cetățenilor pentru a scoate traficul greu din oraș, care provoacă zgomot puternic, ambuteiaje și chiar accidente. Armencea spune că din anul 2004 a făcut demersuri pentru această investiție, iar ultima solicitare în acest sens va fi depusă în perioada imediat următoare la Ministerul Transporturilor. „Avem o mulțime de reclamații venite din partea cetățenilor referitoare la traficul greu de pe DN 2 E85 care trece prin centrul orașului și care creează disconfort. Am făcut nenumărate demersuri încă de la finele anului 2004 și până în prezent. Trebuie știut că în toată această perioadă am întîmpinat tot felul de obstacole dar am reușit să rezolvăm toate problemele ce țin de municipalitate, inclusiv cele de mediu. Siungura problemă acum este legată de finanțarea acestei investiții”, a precizat primarul Constantin Armencea. Acesta a reamintit că centura de ocolire a municipiului a fost prinsă la finanțare printr-un program ISPA, încă din 2008, însă fostele guverne pedeliste au scos-o de pe lista obiectivelor finanțabile fără niciun argument. Proiectul de construire a unei centuri de ocolire este susținut și de președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan. Acesta a precizat că una dintre cele mai mari probleme ale municipiului Adjud este lipsa unei șosele de centură, menite să scoată traficul greu din oraș.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?