Ediția: Duminică 28 aprilie 2024. Nr. 6613
Ediția: Duminică 28 aprilie 2024. Nr. 6613

Fiscul a colectat 107,3 milioane lei de la evazioniști


Inspectorii fiscali vrânceni au calculat diferențe de taxe și impozite de peste 87,2 milioane lei la patronii verificați în primele opt luni din acest an, arată un raport al Administrației Județene a Finanțelor Publice prezentat ieri, în ședința Colegiului Prefectural. Până la sfârșitul lunii august, inspectorii fiscali vrânceni au efectuat 530 de inspecții pentru a verifica dacă au fost declarate și achitate obligațiile fiscale. Selectarea contribuabililor pentru verificare s-a făcut exclusiv în baza analizei de risc, au spus reprezentanții AJFP.
Au fost vizate în principal societățile comerciale care au înregistrat pierderi succesive în ultimii 3-5 ani, firmele care au înregistrat deconturi succesive cu sume negative de TVA și nu au solicitat rambursarea, contribuabilii care nu au fost înregistrați la organul fiscal ca plătitori de TVA și care au depășit plafonul de scutire sau firmele care au realizat tranzacții cu agenți economici declarați inactivi.
Șeful AJFP Vrancea, Ciprian Iamandi, a arătat că în urma verificărilor a fost atrasă la bugetul general consolidat o sumă de 107,3 milioane lei, din care 87,2 milioane lei reprezintă diferențele de impozite, taxe și contribuții, iar 16,9 milioane lei sunt accesoriile calculate de inspectorii fiscali. Au fost aplicate amenzi contravenționale de 140 mii lei și au fost realizate confiscări de 2,9 milioane lei. Cele mai multe probleme au fost la TVA, care reprezintă 61,9% din diferențe de taxe și impozite.
Până la sfârșitul lunii august au fost instituite „36 măsuri asigurătorii în valoare de 61,73 milioane lei cu scopul colectării sumelor la bugetul general consolidat atunci când s-a considerat că există pericolul ca agentul economic să se sustragă, să își ascundă, ori să își risipească patrimoniul”. „În cazul în care în timpul acțiunilor de inspecție fiscală s-au depistat fapte care au întrunit elemente de natură infracțională s-au înaintat sesizări către organele abilitate pentru continuarea cercetărilor în vederea stabilirii îndeplinirii condițiilor privind săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. Astfel, au fost înaintate de la începutul anului 2016, 16 sesizări penale pentru un prejudiciu adus bugetului general consolidat de 39,40 milioane lei”, precizează raportul AJFP Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?