Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Funcția de inspector şcolar general adjunct, scoasă la concurs


Ministerul Educației Naționale organizează concurs pentru ocuparea funcției de inspector școlar general adjunct. Candidații trebuie să-și depună dosarele în perioada 20 aprilie-4 mai, la sediul Inspectoratului Școlar Județean. Probele de concurs se vor desfășura în perioada 19 mai-10 iunie, la sediul Ministerului Educației Naționale și Cercetării Åžtiințifice.
Pentru a putea participa la concurs, candidații trebuie să fie membri ai corpului național de experți în managementul educațional, să fie absolvenți al unei instituții de învățământ superior, cu diplomă de licență, să fie personal didactic titular în învățământ și să aibă gradul didactic I sau titlul științific de doctor, să aibă vechime în învățământul preuniversitar de cel puțin 8 ani, dintre care cel puțin 5 în ultimii 10 ani, să fi obținut calificativul „foarte bine” în ultimii 5 ani școlari încheiați și să nu fi fost sancționați disciplinar în anul școlar curent.
De asemenea, trebuie să aibă recomandare privind calitățile profesionale, manageriale și morale din partea consiliului profesoral al unității de învățământ în care își desfășoară activitatea sau din partea consiliului de administrație al inspectoratului școlar, să nu fi desfășurat poliție politică și nu să nu fi fost lipsit de dreptul de a ocupa o funcție de conducere în învățământ prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală, să fie apt din punct de vedere medical. O altă condiție este aceea că la data susținerii concursului, cadidatul nu trebuie să aibă  împlinită vârsta standard de pensionare.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?