Poate că, dacă prichindeii lui Sorin Postolache și ai Sabinei nu ar fi atât de silitori la școală, dacă părinții înșiși n-ar fi atât de harnici și curați, și lupta lor pentru un trai decent nu ar fi atât de înverșunată, atunci poate că situația lor ar fi rămas neobservată. Dar dincolo de lipsuri și nevoi, dincolo de sărăcia din care efectiv au făcut o virtute, ei au reușit să-și formeze o familie, e adevărat numeroasă, dar foarte frumoasă! Când s-au întâlnit, el, un tânăr sărman, cu opt clase, din Poiana Cristei, și ea, o fată frumoasă, absolventă de liceu, s-au gândit că se vor sprijini unul pe altul și împreună o vor scoate la capăt. Însă anii au trecut, copiii s-au născut rând pe rând și ei au ajuns în situația de a trebui să se mute din casa părinților Sabinei, care i-au găzduit la început de drum. „Au stat la mine patru ani și jumătate. Eu am crescut-o pe Andreea, fata cea mare, și pe Edi, următorul născut. Dar ei au început să tot facă copii și nici noi nu avem cine știe ce spațiu… S-au hotărât să plece, dar nu aveau unde și au găsit aici, în școala asta. Le-a dat voie de la primărie să stea aici, dar știți cum era? O ruină! Crescuseră mărăcini înăuntru, era dărâmat tot, era dezastru”, a povestit Vasilica Panait, bunica copiilor.
Om priceput și harnic, Sorin s-a apucat să amenajeze două camere din respectiva școală. Una din care a făcut dormitor și alta în care au amenajat bucătăria. A muncit pe brânci, mai întâi cu ziua, ca să facă rost de bani pentru materiale și apoi ca să repare și să igienizeze cele două odăi care au constituit, până în ziua de azi, un adăpost pentru familia lui. „N-a avut cine să ne ajute, nici din partea lui, nici din partea mea. Aici plătim chirie, apă și gunoi. Am tot cerut și noi, de la Primărie, o bucată de pământ pe care să ridicăm o casă, dar nu ni s-a dat”, a spus Sabina, care stă să nască cel de-al optulea copil.
Știe că lumea îi condamnă pentru că au făcut mulți copii, dar ea spune că cei mici sunt singura și cea mai de preț avere a lor. I-au crescut pe toți frumos, cu dragoste nesfârșită și cu frica lui Dumnezeu, așa încât sunt tare cuminți, silitori și respectuoși. Pentru ei au muncit cât i-au ținut puterile, străduindu-se să le asigure pâinea cea de toate zilele și măcar strictul necesar din celelalte lucruri. „Pentru copii ne dorim o casă… Dar orice am face, nu aveam cum să ne descurcăm, de unde să luăm atâția bani… Am cerut ajutor de la primărie, nu ni s-a dat. N-am știut că putem să apelăm și la oameni, prin intermediul presei. Dar luna trecută cazul nostru a apărut în presă și am primit lucruri, rechizite, alimente, jucării… Foarte multe lucruri pentru care mulțumim mult. Tot din presă au aflat și cei doi domni care ne-au cumpărat pământul de cazul nostru. Dacă primăria ar fi fost de acord să ne dea un teren, cu banii cu care a fost cumpărat terenul am fi cumpărat acum materiale de construcție. Dar fiindcă nu ne-au dat, a trebuit să dăm banii pe pământ. Acum avem pământul, dar ne trebuie materiale de construcție și mai trebuie racordat terenul la apă și curent electric, și asta costă mult”, a explicat Sabina.
Șapte copii și-un pătuț antic, care-l așteaptă pe-al optulea
Mama copiilor a spus că toate aparatele electrocasnice – frigider, aragaz, televizor, le-au fost donate, în timp, de oameni de bine, care au dorit să le întindă astfel o mână de ajutor. Din munca lui cu ziua, Sorin n-ar fi putut niciodată să le cumpere pe toate, când acasă sunt nouă guri de hrănit și în curând al zecelea membru va veni pe lume. De aceea, s-au bucurat și au prețuit fiecare lucru primit, îngrijindu-le pe toate cu mult simț de răspundere, conștienți de valoarea utilității lor. Și mobilierul, atât cât este, tot dăruit de unii și de alții e. Așa că de bine, de rău, soții Postolache au aranjat camera de dormit și bucătăria modest, dar lună de curat! Ați zice că acolo unde sunt mulți copii și dezordinea ar fi la ea acasă, însă în cazul celor șapte frați nu este deloc așa! Pur și simplu toate sclipesc de curățenie! De la mic la mare, fiecare știe că spațiul e strâmt, motiv pentru care trebuie să pună orice lucrușor la locul său, fără nicio abatere.
Când i-am vizitat, toți cei șapte frați se uitau la televizor, fiind în vacanță. Cele mai mici, Mihaela, de un an, și Magdalena, de doi ani, priveau la desene printre gratiile pătuțului antic în care au stat la un moment dat cu toții. Și în care va sta, nu peste multă vreme, cel de-al optulea suflețel. Și ultimul, spune mama lor. „Cred că va fi ultimul nostru copil. Nu știu ce va fi, băiat sau fată, că nu am avut bani de ecograf sau alte analize. Sunt în evidență la medicul de familie, nu am avut probleme niciodată, așa că nu mi-e frică. Dar să vedem acum, când o să nasc, dacă va fi posibil să fac ceva așa încât să nu mai facem copii. Știu că mulți ne-au judecat din cauza asta, dar am vrut copii, este cel mai frumos dar al lui Dumnezeu, n-am vrut să fac păcate și i-am crescut cât am putut noi de bine”, a spus Sabina.
Și într-adevăr, poate n-au ei multe, dar au ceea ce multora le lipsește: unitate și dragoste! Și acea încredere că orice ar fi, nu vor cunoaște singurătatea. Acea singurătate tot mai des întâlnită în casele multora din zilele noastre, care au de toate și tocmai acest lucru îi izolează: fiecare cu camera lui, cu televizorul lui, cu jucăriile lui, cu gândurile lui, cu viața lui… Sorin și Sabina, împreună cu copiii lor – Andrea, de 13 ani, elevă în clasa a VIII-a, Edi, de 10 ani, elev în clasa a IV-a, Auraș, de 6 ani, elev în clasa I, Mihăiță, de 4 ani, Magdalena de 2 ani și Mihaela, de un an și următorul lor frate nu vor experimenta niciodată acest fel de însingurare. Pentru că ei împart totul și fac totul împreună!
Vrea cineva să ajute cu materiale de construcții?
Impresionați de situația celor șapte frățiori și de străduința și hărnicia părinților lor, doi focșăneni cu suflet bun și cu credință în Dumnezeu au hotărât să le cumpere, din banii lor și cu cei colectați de la alții, terenul pe care să poată fi ridicată o casă. Cu toate că nu au cine știe ce averi, au dat 3000 de euro pe cei 800 de metri pătrați de pământ pur și simplu din omenie, fără să dorească ca cineva, vreodată, să le afle identitatea. Fericirea bietei familii a fost fără margini, terenul din vecinătatea școlii în care stau acum fiind, în prezent, al lor. Pentru prima dată în viață, au ceva al lor! Numai că… acum trebuie să ridice casa. „Acum au terenul, dar le trebuie materiale de construcție și de bani cu care să poată achita proiectul și conectarea la curent electric și la apă pentru că fără astea nu au cum să înceapă construcția. Împreună cu ei, facem un apel la toți cei care pot, să ajute ca acești copii să aibă o casă”, a spus unul dintre cei doi donatori.
Așadar, dacă printre cei care ați citit această poveste, sunt oameni care doresc să completeze efortul celor care au cumpărat terenul, astfel încât pe el să fie ridicată o casă pentru cei opt copii, îl puteți contacta pe tatăl acestora, Sorin Postolache, la numărul de telefon 0736.953.692. Ei au nevoie de bani, dar și de ciment, fier beton, bolțari, tablă și toate celelalte necesare construirii unei case… De ridicarea ei se va ocupa Sorin care, împreună cu copiii, deja au curățat pământul. Bărbatul este foarte priceput în tot ce înseamnă domeniul construcțiilor și este gata oricând să și muncească în schimbul materialelor de care are nevoie pentru locuința lor.
Opt copii fără vină, cuminți și silitori, au nevoie de o minune! Iar minunile, pe acest pământ, le putem face împreună, noi, oamenii!
