Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613

Programul de testare gratuită pentru cancerul de col uterin continuă și în 2016


Programul de testare gratuită pentru depistarea cancerului de col uterin, demarat în 2012, continuă și în 2016, astfel că toate femeile din județul Vrancea cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani pot cere de la medicul de familie o trimitere către spitalele din județ, pentru a face gratuit testul Babeș-Papanicolau. Până acum, doar 7,5% din vrâncene au beneficiat de aceste teste, astfel încât coordonatorii programului recomandă tuturor medicilor de familie să intre în programul național de screening pentru depistarea precoce activă a cancerului de col uterin. În Vrancea, numărul medicilor de familie care pot oferi formulare speciale pacientelor, prin intermediul cărora pot beneficia de teste gratuite Babeș Papanicolau, este de 101.
Reprezentanții programului susțin că vrâncencele se pot prezenta la medicii de familie pentru a obține trimiteri, deoarece programul beneficiază de fonduri suficiente. Rezultatele analizelor sunt transmise la cabinetele medicilor de familie, care le comunică pacientelor. Programul este derulat de Ministerul Sănătății, prin intermediul Spitalului Județean de Urgență Focșani.
    În program nu sunt incluse femeile care prezintă absența congenitală a colului uterin sau histerectomie totală pentru afecțiuni benigne și femeile cărora li s-a stabilit diagnosticul de cancer de col uterin sau alte forme de cancer genital. În cadrul programului, pacienta se va prezenta la cabinetul medicului de familie pentru a primi consiliere cu privire la prevenția bolii. Tot aici, se va stabili și dacă aceasta se poate încadra în programul național. Potrivit procedurii, pacienta va primi un formular care asigură înscrierea în program și se va programa la centrul de recoltare pentru a da probele.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?