Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618
Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618

GALERIE FOTO : Patru medici, dintre care doi cu dublă specializare, la Secția de Interne a Spitalului Județean


Secția de Boli Interne a Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” Focșani este situată la etajul patru și a fost dată în folosință în anul 1972. Secția dispune de 48 de paturi pentru spitalizare continuă și două paturi pentru spitalizările de zi, dispuse într-un număr de nouă saloane. În cadrul secției activează patru medici, dintre care trei sunt medici primari și unul este medic specialist. Dintre cei trei medici primari, doi au dublă specializare. Este vorba de doctor Mariana Miron, medic primar medicină internă, specialist cardiologie, și doctor Laura Necula, medic primar medicină internă, specialist gastroenterologie. 
Doctorița Mariana Miron lucrează din anul 2004 la Spitalul Județean și este și șefa secției de Boli Interne. Doctorița Laura Necula lucrează la Spitalul Județean din 2002 și spune că specializarea de Medicină Internă va rămâne pentru totdeauna regina medicinii, iar pentru a fi un bun internist trebuie totodată să fii un foarte bun diagnostician. Cei doi medici sunt Adriana Cherciu și Carmina Maxim, care este și cea mai nouă în colectivul secției pentru Boli Interne. Aceasta face și rezidențiat pe reumatologie.
    Îngrijirile medicale din cadrul secției de Boli Interne sunt asigurate de 21 de asistenți medicali, dintre care 19 sunt asistenți medicali principali și doi sunt asistenți medicali debutanți, plus un registrator medical. Pacienții mai beneficiază de atenția a 11 infirmiere și a unei îngrijitoare. Asistenta șefă a secției este Nicoleta Perju. Ea ne-a spus că în sezonul rece, secția este foarte aglomerată și că afecțiunile cu care se prezintă pacienții depind foarte mult de munca agricolă.
    În cadrul secției de Boli Interne sunt tratate afecțiuni dintr-un spectru foarte larg de patologii. Pot fi tratați pacienții cu probleme digestive, respiratorii și cardiace, foarte multe compartimente medicale desprinzându-se de-a lungul timpului din cadrul secției de Boli Interne. Potrivit doctoriței Mariana Miron, pacienții care au o patologie complexă, prezentând simptome ale mai multor afecțiuni asociate, vin pentru început în cadrul secției de Interne.


 
Tot potrivit șefei secției, media de vârstă a majorității persoanelor care ajung să fie internați la interne depășește 60 de ani. „Aici se stabilește un diagnostic. Noi, medicii interniști, privim lucrurile în ansamblu, alcătuim schema potrivită de tratament, apoi pacientul, dacă este cazul, este dirijat către o secție de specialitate pentru afecțiunea de care suferă. Pacienții cu stări generale grave, cu patologii diverse, rămân în cadrul secției de Interne, pentru că aici pacientul poate fi tratat în ansamblu”, ne-a spus medicul Mariana Miron.
    Colectivul secției de Boli Interne este unul deosebit de unit. Cea mai tânără asistentă se numește Mihaela Toroc, are 27 de ani și s-a alăturat echipei în noiembrie 2016. „Eu mi-am dorit să vin pe Interne, pentru că am făcut practică aici și mi-a plăcut. Aici în fiecare zi înveți câte ceva. Toți sunt super și ai de la cine învăța, te ajută să nu mai repeți unele greșeli”, a spus tânăra asistentă.
    Cea mai veche asistentă din cadrul secției pentru Boli Interne este Veronica Leica. Ea lucrează în această secție de 34 de ani. De la ea am aflat că de-a lungul timpului s-a îmbunătățit mult modul în care este întreținuită curățenia și că în cadrul colectivului nu se discută pe la colțuri, iar toată lumea este foarte unită. „Suntem o echipă unită, omogenă ca vârstă, vorbim o limbă comună și ne unesc anii mulți petrecuți împreună, aici”, ne-a spus și medicul Laura Necula.
  

8 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?