Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

GALERIE FOTO: Vrâncenii s-au ÎNGHESUIT să doneze sânge


De la primele ore ale dimineții de ieri, zeci de vrânceni au ajuns la Centrul de Transfuzie Sanguină (CTS) Vrancea pentru a dona sânge, în semn de solidaritate față de victimele tragediei din clubul Colectiv. Până la ora 9.00, 25 de vrânceni donaseră  sânge, iar la ora 14.00 numărul lor a ajuns la 52.
În sala de așteptare erau vrânceni de toate vârstele: tineri, unii dintre ei elevi ai unor școli postliceale, adulți și chiar bătrâni. „Am venit cu 10 elevi, la dorința lor. Drama din București i-a impresionat și cum sunt viitori asistenți medicali, trebuie să fie un exemplu pentru cei din jurul lor. Noi am mai venit și am donat, iar dacă elevii se vor arăta interesați, vom veni și în zilele următoare”, ne-a declarat Claudia Codrescu, profesor instruire practică la Școala Postliceală „Vasile Alecsandri”. „Eu am mai fost să donez de câteva ori, dar acum, văzând tragedia din clubul Colectiv, a tinerilor de seama mea, m-am decis să vin iarăși. Cred că fiecare vrâncean, care poate dona sânge, ar trebui să vină aici”, a spus Gabi Pârvu.
O focșăneancă ne-a spus, cu lacrimi în ochi, că a venit să doneze sânge împreună cum soțul, pentru că știe că de sângele ei poate depinde viața unui tânăr. „Pentru tinerii de la București am venit, m-a impresionat foarte tare ceea ce s-a întâmplat acolo. Mă doare suferința lor, a părinților, a prietenilor. Mă gândesc că și fiul meu de 16 ani ar fi putut fi acolo. Nu e rocker, dar iese sâmbăta în oraș, iar o asemenea nenorocire se poate întâmpla oricând”, a spus Nina Gîrleanu.
Directorul CTS, medicul Mioara Hanță, ne-a precizat că ieri au fost 52 de donatori, un număr record, care se înregistrează doar în preajma sărbătorilor. „Este o mare bucurie pentru noi când vedem atâția donatori, dar mobilizarea are la bază o tragedie. Avem 52 de donatori astăzi, iar în zilele următoare și-au anunțat intenția de donare și reprezentanți ai instituțiilor din Vrancea. Astăzi au donat 52 de persoane, avem stocuri de sânge, iar solicitări de la spitalele din București încă nu am primit”, a spus medicul Hanță.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?