Ediția: Luni 29 aprilie 2024. Nr. 6614
Ediția: Luni 29 aprilie 2024. Nr. 6614

Ziua Internațională a Educației, sărbătorită la Tătăranu


Educația este un factor important al formării noastre deoarece permite evoluția armonioasă a personalității umane din punct de vedere spiritual, moral, social, cultural și economic, fiecare individ educat adăugând un plus de valoare societății.
 5 octombrie reprezintă în fiecare an Ziua Internațională a Educației. Cu această ocazie, elevii Școlii Gimnaziale Tătăranu au omagiat fostele și actualele cadre didactice  ale școlii, exprimându-și aprecierea față de munca neobosită depusă de aceștia, printr-un scurt program artistic, prin realizarea de creații literare și plastice. Programul artistic susținut a fost dedicat fostelor cadre didactice care au activat în Școala Tătăranu și care, prin eforturile depuse, au șlefuit și format numeroase generații. Creațiile literare și plastice ale elevilor au alcătuit expoziția dedicată acestei zile aniversare.

                                    Prof. Daniela Nica

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?