Ediția: Duminică 28 aprilie 2024. Nr. 6613
Ediția: Duminică 28 aprilie 2024. Nr. 6613

Locuri de muncă pentru șomeri


Inginer agronom, inginer de cercetare în prelucrări plastice și tratamente termice, inginer producție, asistent medical generalist, analist servicii client, tehnician determinări fizico-mecanice, evaluator și auditor de mediu, contabil, registrator medical, operator calculator electronic și rețele și funcționar informații clienți sunt câteva dintre cele 136 de locuri de muncă declarate vacante în această perioadă, de către angajatorii vrânceni.
    Pe lista dată publicității de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Vrancea mai figurează oferte pentru: vânzător, infirmier/infirmieră, agent de securitate, dulgher (exclusiv restaurator), montator pereți și plafoane din ghips-carton, montator tâmplărie din aluminiu și mase plastice, zugrav, lăcătuș-montator, strungar universal, electromecanic, tâmplar universal, operator confecționer industrial îmbrăcăminte din țesături, tricotaje, confecționer-asamblor articole din textile, spălător vehicule, ambalator manual și manipulant mărfuri. De asemenea, sunt vacante și posturi pentru muncitori necalificați în industria confecțiilor și muncitori necalificați la asamblarea, montarea pieselor.
    Alte 644 de locuri de muncă sunt vacante în țări din Comunitatea Economică Europeană. Astfel, în Spania se poate angaja un maseur (960 euro net/lună), în Belgia se caută doi șoferi camion CE și în Elveția, zece îngrijitori copii/ Au Pairs (700 CHF/săptămână). În Marea Britanie sunt vacante posturi pentru infirmier (7 lire brut/oră), asistent medical terapie intensivă, de recuperare, anestezist, pediatrie, generalist (21.692 – 28.180 lire brut/an), asistent medical pentru centre de îngrijire particulare (1900 lire net/lună), șofer camion (8 lire brut/oră) și îngrijitor persoane.
    În Republica Cehă sunt disponibile locuri de muncă pentru persoanele calificate ca: șlefuitor, pilitor (450 – 1000 euro net/lună), lucrători în producție – asamblarea aparatelor de aer condiționat (3 euro/oră), operator autoclave/asamblori (550 euro/lună), muncitor asamblare (550 euro/lună), operator (550 euro/lună), operator de producție (75-85 CZK net/oră), lucrător în prelucrarea lemnului (350 – 600 euro net/lună)și croitor (550 euro/lună).
    În Suedia este nevoie de tinichigii auto, mecanici auto și vopsitori auto, toți plătiți cu salarii de 1000 euro net/lună, iar în Norvegia se pot angaja: leader de echipă în servicii de machiaj, coafare, cosmetică-îngrijire, înfrumusețare, masaj, stiliști, personal de yoga, antrenori personali și manichiuriști, coordonator de cercetare al UE în securitatea calculatoarelor (52.500 euro brut/an), profesor asociat în metoda elementului finit (FEM) și analiza structurilor (59.000 – 75.000 euro brut/an), mecanic instalații (10,98 euro brut/oră), sudor MIG MAG (10,98 euro brut/oră) și operator CNC laminar și strung (9 euro brut/oră).
    Angajatori din Germania vin cu foarte multe oferte de muncă. Ei caută să încadreze persoane calificate ca: factor poștal (2000 euro brut/lună), agent de pază (8,50 – 9 euro brut/oră), comisionar (11,50 euro brut/oră), mecanic auto (10,98 euro brut/oră), șofer de tir (2040 euro brut/lună), operator stivuitor (1300 – 1400 euro net/lună), sudor MAG (10,98 euro brut/oră), agenți pază (8,50 euro brut/oră), operator CNC strungar, frezor, tehnician electrotehnist, tehnician electronică, tehnician electronică – service fibre laser de mare putere, asamblor-montator (lucrător în producție), mecatronist, tehnician sisteme de securitate, alarmă și supraveghere (11-13 euro brut/oră), tâmplar/dulgher, fierar-betonist, betonist, optician, manager vânzări, bucătar/ bucătar șef/ bucătar specialist (1700 – 2400 euro brut/lună), ospătar (1500 – 2200 euro brut/lună), barman (1500 – 2200 euro brut/lună) și personal în industria gastronimiei de sistem (1450 euro brut/lună).
    Această ofertă de muncă este valabilă până la data de 23 iulie a.c.. Cei interesați se pot adresa Agenției Județene pentru ocuparea Forței de Muncă Vrancea și Agenției Locale pentru Ocuparea Forței de Muncă Focșani. De asemenea, informații cu privire la locurile de muncă existente în țară și în UE pot fi obținute accesând adresele:  www.eures.anofm.ro, www.eures.europa.eu, www.muncainue.ro și www.anofm.ro.     

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?