Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613

Concertul Anastacia, reprogramat pe 4 noiembrie


Concertul superstarului pop Anastacia, programat inițial pentru 29 iunie, la Sala Palatului din București, a fost reprogramat pe 4 noiembrie, informează organizatorii. „În urma unor mici modificări în programul turneului mondial ‘Resurrection Tour 2015’, pe care Anastacia îl susține în această perioadă, spectacolul de la București a fost necesar să fie reprogramat pentru luna noiembrie”, a declarat, pentru AGERPRES, Nicoleta Ion, PR Specialist Art Nation Media. Admiratorii artistei care au achiziționat bilete pentru concertul din data de 29 iunie sunt sfătuiți să păstreze tichetele, întrucât acestea rămân valabile pentru concertul reprogramat în noiembrie, precizează organizatorii.
    Toate persoanele care vor alege să păstreze biletele pentru evenimentul din toamnă vor primi din partea organizatorului un bilet gratuit la concertul sopranei Emma Shapplin, eveniment ce va avea loc pe 30 octombrie la Sala Palatului din București. Persoanele interesate vor putea intra în posesia biletului gratuit prin prezentarea biletului Anastacia la intrarea cu numărul 10 (presa) a Sălii Palatului, cu o oră înainte de începerea concertului Emma Shapplin. Totodată, persoanele care doresc recuperarea contravalorii biletelor se pot adresa punctelor de vânzare de la care au fost achiziționate. Returnarea banilor se va efectua în termen de 45 de zile, respectiv în perioada 29 iunie — 12 august.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?