Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

FC Panciu deschide seria meciurilor amicale


Campioana de toamnă a Superligii ALTDORF TEHNIK la fotbal, FC Panciu va disputa astăzi, de la ora 15.00, primul test de verificare din acest an împotriva echipei Olimpia Rm. Sărat, amical în care vor fi testați și câțiva jucători. Gruparea antrenată de Dănuț Bolocan și Paul Cioran a reușit să aibă un parcurs foarte bun și a obținut 10 victorii.
Cu un președinte nou, în persoana lui Raul Cioran și susținuți financiar de Primăria orașului Panciu, prin edilul Iulian Nica, echipa din Panciu și-a propus ca la finalul sezonului să forțeze promovarea în liga a treia a țării. „A fost o primă parte de campionat foarte bună pentru noi. După ce am câștigat faza județeană a Cupei României, în Superliga Vrancei am demonstrat că suntem cei mai buni și gândurile noastre duc acum spre promovarea în eșalonul al treilea al fotbalului românesc. Conducerea echipei FC Panciu îi mulțumește primarului Iulian Nica pentru întreg sprijinul acordat anul trecut și sperăm să fie alături de noi și în în acest an.  La nivelul lotului de jucători vor mai exista câteva modificări și intenționăm să transferăm doi jucători de valoare pentru a ne atinge obiectivul”, a declarat antrenorul Dănuț Bolocan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?