Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

COD GALBEN de ceață și polei


Comunicat de presă – CNADNR

Urmare a datelor furnizate de Administrația Națională de Meteorologie care prognozează COD GALBEN de ceață și polei astăzi, 22.01.2015, în intervalul orar 09.00 — 13.00, pentru județele Botoșani, Neamț, Bacău, Vrancea și Galați, pe drumurile naționale și europene, CNADNR SA acționează preventiv împrăștiind materiale antiderapante pe sectoarele de drumuri naționale pe care există riscul formării formării lunecușului și poleiului.
Atenționăm participanții la traficul rutier asupra faptului că, din cauza ploilor abundente și a temperaturilor scăzute, poate apărea fenomenul de spălare a materialelor antiderapante împrăștiate pe partea carosabilă a drumurilor naționale, în aceste zone existând posibilitatea ca pe aceste sectoare să alterneze suprafețe lunecoase cu suprafețe umede.
De asemenea, împotriva depunerii poleiului pe suprafața părții carosabile se acționează pe întreaga rețea de drumuri naționale și autostrăzi cu utilaje de deszăpezire și materiale antiderapante (sare, nisip, CaCl2, alte produse chimice cu efecte de degivrare), conform normelor în vigoare.
O altă măsură de prevenire a evenimentelor rutiere cauzate de fenomenele meteo menționate mai sus, se referă la monitorizarea modului în care își desfășoară activitatea firmele angajate de CNADNR SA pentru întreținerea pe timp de iarnă a rețelei de drumuri naționale și autostrăzi.
În acest context, CNADNR SA recomandă tuturor participanților la trafic să pornească la drum doar cu autovehicule echipate cu pneuri de iarnă, săculeț cu material antiderapant și lopată, să aibă o conduită preventivă în trafic, să folosească cât mai mult frâna de motor și să evite depășirile acolo unde nu există suficient spațiu și suficientă vizibilitate pentru a fi executate în condiții de maximă siguranță.
Rugăm participanții la trafic să se informeze înainte de plecarea la drum asupra stării rețelei de drumuri naționale la Dispeceratul Comandamentului Central de Iarnă, la numerele de telefon 021/ 9360, TEL VERDE 0800.80.9360. De asemenea, reamintim participanților la trafic că pot furniza și obține informații despre starea rețelei de drumuri naționale și autostrăzi la Dispeceratul Comandamentului Central de Iarnă, la numerele de telefon sus menționate sau de pe pagina de web a Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA—www.cnadnr.ro.

CNADNR SA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?