Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627

ITF Pro W15 Țiriac Foundation Trophy Future Series, între 1 – 9 iunie la Focșani

Facebook Vrancea Trophy:

            În cadrul sezonului Vrancea Trophy 2024 se confirmă noua serie de turnee Naționale și Internaționale, prin care Circuitul își reafirmă statutul de cea mai importantă suită de întreceri sportive din Vrancea! Astfel, în perioada 01 – 09 iunie 2024 la Focșani, va avea loc turneul internațional ITF Pro W15 Țiriac Foundation Trophy Future Series, ediția a XV-a a competiției mamă, port drapelul Vrancea Trophy, organizat de Federația Română de Tenis și Fundația Ion Țiriac în parteneriat cu Tenis Club Focșani – Școala de Tenis George Bucuroiu.

            FRT amintește, prin documentul de confirmare a organizării turneelor, că beneficiem de fericita asociere și datorită coordonării eforturilor Consiliul Județean Vrancea, prin viziunea și deschiderea manifestate în acești ultimii ani de către regretatul președinte Cătălin Toma, cu acelea ale mediului privat, contribuind astfel la dezvoltarea sustenabilă a mișcării tenisului de la nivel Local și Regional, anul în curs culminând deci prin organizarea la Focșani chiar a două competiții internaționale.

Una dintre ele fiind o Primă Ediție Tennis Europe, dedicată juniorilor de 16 ani, de asemenea organizată în colaborare cu FRT, între 20 și 28 iulie 2024. Așa cum s-a întâmplat până acum, manifestăm încrederea că evenimentele dedicate tenisului fac în continuare parte din viziunea de susținere și dezvoltare a Consiliul Județean Vrancea, pentru a cărui aport îi purtăm recunoștința binemeritată și alături de care planificăm consolidarea pe mai departe a standardului ridicat al serviciilor noastre dedicate comunității și pentru care ne bucurăm să primim, de asemenea, sprijin important din partea unui frumos număr de prețioși și de încredere Sponsori, Parteneri și Prieteni!

            Reluarea organizării Turneului Internațional ITF Pro destinat senioarelor cu premii de 15.000 de dolari și 18 punct WTA puse în joc, în completare cu prima ediție a turneului Tennis Europe pentru juniori, în cadrul acestui nou an competițional Vrancea Trophy sunt o încununare a eforturilor noastre perene, reîmprospătând spiritul și ambianța tenisului Internațional de foarte bună calitate la Focșani.

            Coagularea și implicarea atâtor factori în transpunerea în realitate a unor asemenea evenimente fac posibilă și continuă contribuția la promovarea tenisului în și din Vrancea la un nivel cât mai înalt, consolidând însemnătatea căpătată de Vrancea Trophy în tenisul Național, Internațional, cât și, foarte important pentru noi, întăresc impactul și serviciile aduse Comunității noastre locale, în cei peste 20 de ani de existență.

            Nu în ultimul rând, salutăm sprijinul Primăriei Municipiului Focșani pentru suportul logistic pe care poate și ne dorim să continue să îl ofere spre buna desfășurare a acestor acțiuni și, bineînțeles, Sponsorilor noștri Principali Alfredo Seafood, iDNA Power, Edil Italy, Partenerilor Oficiali Casa Italia Supermercato, Sandent, Florăria Petruța, Mini Market MaxiCom și tuturor acelora care continuă să ni se alăture și să contribuie la aducerea spectacolului sportiv Local, Regional, Național și Internațional pe terenurile de tenis din Focșani și din Vrancea.

            Facem publică invitația prin acest intermediu așadar, la primul Turneu Internațional organizat în cadrul Circuitului Vrancea Trophy 2024, ITF Pro W15 Țiriac Foundation Trophy Future Series, organizat de Federația Română de Tenis și Fundația Ion Țiriac în parteneriat cu Tenis Club Focșani – Școala de Tenis George Bucuroiu și colaboratorii săi!

Echipa Vrancea Trophy

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?