Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631
Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631

Programul BANI DE LICEU continuă! AFLĂ ce acte trebuie depuse pentru obținerea bursei!


Programul social destinat elevilor de liceu, intitulat „Bani de liceu”, inițiat de Ministerul Educației în urmă cu zece ani, continuă și în acest an școlar. Pentru a putea primi bursa socială, elevii care provin din familii defavorizate vor trebui să-și depună dosarele până la data de 1 octombrie 2014.
Elevii de liceu cu posibilități materiale reduse se pot înscrie în programul „Bani de liceu”, care este implementat și în acest an școlar de Ministerul Educației Naționale. Bursa socială acordată liceenilor are o valoare de 180 de lei pe lună, iar de acest ajutor material pot beneficia elevii care provin din familiile ale căror venituri medii brute, pe membru, în ultimele trei luni, anterioare celei în care a fost depusă cererea, au fost de cel mult 150 de lei. De asemenea, de aceste venituri pot beneficia și elevii aflați sub o măsură de protecție sau aflați sub tutelă ori curatelă – situație în care o altă persoană decât părintele sau tutorele este mandatată să gestioneze o situație în numele minorului sau pentru acesta. 
La stabilirea venitului brut se iau în calcul doar veniturile cu caracter permanent, adică: salariile, veniturile din activități independente, pensie alimentară, pensia, pensia de urmaș, chiriile, dividendele, alocația de plasament, tichetele de masă și tichetele cadou. Foarte important de știut este faptul că între aceste venituri nu sunt incluse alocațiile de stat, alocațiile suplimentare, ajutorul de șomaj, bursele de studii, bursele sociale, precum și alte categorii de ajutoare sociale acordate elevilor. 
Actele necesare la dosar pentru obținerea bursei  
Pentru obținerea ajutorului financiar în cadrul programului național de protecție „Bani de liceu”, solicitanții vor întocmi un dosar care va trebui să conțină următoarele documente:
 cerere tip de la secretariatul școlii;
 anchetă socială privind starea materială a familiei, de la primărie;
 adeverință – teren agricol cu venitul brut obținut pe ultimele trei luni (iunie, iulie, august) 2014;
 adeverință cu venitul brut pe ultimele trei luni;
 declarație notarială pentru cei care nu au realizat niciun venit în ultimele trei luni;
 certificat de naștere și buletin de identitate a elevului (în copie și original);
 buletine de identitate ale părinților (copii xerox și original);
 certificate de naștere și buletine de identitate (acolo unde este cazul) a celorlați frați (copie și original);
 adeverințe de elev sau student ale fraților;
 adeverință eliberată de școala de proveniență din care să reiasă numărul de absențe nemotivate pe anul școlar anterior și media de absolvire. 
 
Toate copiile vor fi însoțite de mențiunea „conform cu originalul” specificată de către diriginte, care va semna alături de solicitant. La fel ca și în anul trecut, există și câteva criterii secundare de acordare a burselor, pe baza cărora se va face departajarea elevilor considerați eligibili pentru acordarea acestei burse, și anume: domiciliul (prioritate au elevii din mediul rural), statutul juridic (au prioritate orfanii, urmașii eroilor revoluției, persoane cu anumite boli), media generală din anul școlar precedent și numărul de absențe nemotivate înregistrate de elevul solicitant. 
Verificarea dosarelor se face în perioada 1-23 octombrie, iar pe 28 octombrie este programată afișarea listei beneficiarilor. Contestațiile vor putea fi depuse între 28 octombrie și 2 noiembrie, iar lista finală a beneficiarilor bursei lunare de 180 de lei va fi afișată pe data de 6 noiembrie. 

5 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?