Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613

Potpourri și „Școala mamei” invită părinții la cursuri prenatale


Potpourri a descoperit și la Focșani o inițiativă educativă voluntară a medicului pediatru Mariana Gruia și s-a hotărât să o sprijine, deoarece educația parentală este un lucru extrem de important și necesar, dar căruia nu i se acordă atenția cuvenită (deși sper să mă înșel…)
    „Școala mamei” este o modalitate de instruire teoretică și practică a viitorilor părinți, mame și tați, cu dorința de a-i ajuta să înțeleagă cât mai bine rolul lor în asigurarea sănătății membrilor familiei. Este un program de cursuri prenatale, care se desfășoară și în unele maternități de stat din România sau este organizat de fundații și asociații de profil însă, din păcate, mult prea sporadic și nu la un nivel național uniform cum ar trebui.
    În Focșani am aflat recent, după lungi căutări, că se organizează un astfel de curs, menit să ajute viitorii părinți atât cu informații despre perioada de sarcină cât și post natal. Ca să nu facem o greșeală, am înțeles că ar exista și în cadrul maternității din Focșani o astfel de școală, dar nu am găsit pe nimeni care să ne îndrume la organizatori și nici pe internet nu am găsit nimic (ne cerem scuze dacă există și în cazul acesta le recomandăm o mai bună mediatizare pentru că nu se știe).
    În final, am descoperit după aproape 3 luni de căutări o lăudabilă inițiativă „privată” a dr. Mariana Gruia, pediatru în cadrul Spitalului Județean Vrancea, dar care are și un cabinet privat la Hyperclinica Dent Excel din Focșani. Aici a început încă din martie 2014 să țină voluntar și lunar cursurile prenatale, GRATUIT!, oferind tăticilor atestatul de absolvire a cursului care îi ajută să prelungească concediul paternal după nașterea copilului.
    Și cum mămicile însărcinate sau cu nou-născuți s-au înmulțit vertiginos, astfel de cursuri ar fi mană cerească pentru cuplurile fericite. Sprijinul Potpourri se bazează pe MEDIATIZARE și POPULARIZARE cât mai multă în primul rând, pe toate canalele și suporturile disponibile.
    De ce facem acest lucru? Pentru că viitorii părinți sunt un sector de nișă cam neglijat și pentru că nu conștientizăm că perioada de sarcină are mari efecte și consecințe asupra nou-născutului și asupra vieții de cuplu. Educația și grija pentru copil începe din burtică, dar asta implică ca și părinții să fie educați la rândul lor în acest sens. Nu este un reproș sau o jignire, ci pur și simplu un semnal de conștientizare a întregii comunități asupra faptului că sănătatea noilor generații depinde în primul rând de noi, părinții, dar și de sprijinul comunității acordat mămicilor însărcinate și tăticilor în devenire.
    IMPORTANT! Următoarea întâlnire va avea loc sâmbătă, pe 20 septembrie.
Cursurile se vor desfășura lunar, sâmbăta, la Hyperclinica Dent Excel, etajul 2, str. Constituției, nr.36 (pe lângă Policlinica nr. 2, cunoscută ca Baia Comunală) sub îndrumarea dr. pediatru Mariana Gruia, sunt gratuite, se adresează mămicilor însărcinate dar și cuplurilor (adică participă ambii părinți), tăticii doritori vor primi atestat, iar printre temele abordate vor fi îngrijirea prenatală și sănătatea sarcinii, alăptarea și beneficiile ei, probleme care pot să apară pe parcursul alăptării, îngrijirea nou-născutului după naștere.
    Participarea la cursuri se face pe bază de înscriere la numerele de telefon 0762.985.245 sau 0237.224.737. sau la adresa de mail scoalamamei_focsani@yahoo.com. La un curs pot participa cam 20 de persoane deoarece întâlnirile sunt interactive, iar comunicarea este extrem de importantă.
Detalii despre curs se obțin la aceleași numere de telefon.

Anamaria Cătănoiu
Președinte Asociația Potpourri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?