Ieri, când am ajuns la el acasă, Ionuț privea la televizor împreună cu surioara lui de trei ani, Maria, și cu Dorina, sora cea mare, de 13 ani. Timpul în care nu avea stare și obișnuia să alerge precum fratele său de 11 ani, Ștefan, cât e ziua de lungă pe terenul de fotbal, pasiunea lui, a apus acum câteva luni. Brusc și atât de brutal cum nimeni nu s-ar fi gândit vreodată. Așa că ieri, în loc să fie la joacă împreună cu prietenii lui, Ionuț se uita la televizor plictisit, rezemat de perne, cu o atitudine stranie, de om mare adunat într-un trup mult prea mic.
Ochii, întunecați și încercănați, aveau strălucirea tristă a unei suferințe permanente, dar bine ascunsă, iar expresia oarecum îndârjită a feței dădea de înțeles frământarea dinăuntrul lui. Un băiețel nu de mult bine făcut și plin de viață, preocupat doar de îndeletnicirile copilăriei fără griji, transformat acum într-un băiețel fragil la trup și nedrept de devreme atât de puternic sufletește pentru cei 12 ani pe care-i are. Un copil transformat mult prea devreme în adult. A început să-și spună povestea cu seriozitate absolută, în cuvinte mult prea grele și dureroase ca să fie exprimate prin voce de copil….
N-a știut de prima dată ce are, ai lui au ales să nu-i spună. Însă Ionuț a știut citi dincolo de cuvinte, dincolo de tăceri, dincolo de lacrimi… A știut că se întâmplă ceva grav cu el și a dorit cu tot dinadinsul să știe ce. Așa că și-a căutat răspunsul pe internet, imediat după ce și-a aflat diagnosticul: meduloblastom. „Am aflat că am meduloblastom la Spitalul «Bagdasar Arseni» pe 6 decembrie. N-am știut ce înseamnă, dar m-am gândit că e ceva foarte grav și n-o să reușeșsc să ies din asta. Că o să pierd lupta… Că o să se întâmple ce-i mai rău…”, a spus Ionuț. „Ce-i mai rău?”, îl întreb. „Adică, m-am gândit că n-o să pot să mai merg, să mai văd, să mai vorbesc…”, s-a grăbit să explice…
Cancer tratat cu antibiotice, urmat de două operații
Ionuț este acum elev în clasa a VI-a, după ce a absolvit clasa a V-a dând testele necesare de pe patul Spitalului Fundeni. Asta pentru că băiețelul nu a apucat să meargă decât o lună la școala din sat. Totul s-a declanșat anul trecut, în octombrie, când Ionuț, un copil sănătos tun până atunci, a început să vomite mereu. „De la vărsături a început să mă doară și capul. Tata și mama au considerat că e necesar să mergem la Spitalul Județean, să mă vadă un medic de specialitate”, a spus băiatul, iar continuarea a venit de la Minodora, mama lui. „Mergea normal la școală, învăța foarte bine, era înscris în echipa de fotbal. Dar când a început să verse i-am făcut analize și i-a ieșit o bacterie la stomac. I-au prescris antibiotice și după trei luni cât ne-am chinuit să le ia, fără să fie nicio îmbunătățire, a fost internat la Spitalul Județean din Focșani. Tot de stomac l-au tratat, până într-o zi când a început să-i amorțească mâna dreaptă și ochiul drept. O doctoriță s-a decis să-i facă o tomografie și fiindcă a zis că nu știe să o citească, ne-a dat trimitere la Spitalul «Bagdasar Arseni». Era anul trecut pe 6 decembrie când am ajuns acolo și ne-a internat”, a povestit Minodora.
Anul trecut, de Moș Nicolae, Ionuț nu a primit în ghete dulciuri sau jucării, așa cum primise până atunci. A primit pur și simplu un diagnostic care a întors lumea pe dos la întreaga familie. „De pe 6 decembrie viața ni s-a schimbat total. Lui Ionuț i-au fost făcute iar RMN, CT, tomografie… Și am aflat că are tumoră malignă pe creierul mic, chiar pe trunchiul cerebral, de 5 sau 7 centimetri, adică cancer, și lichid la cap, adică hidrocefalie. Și că trebuie operat imediat”, a povestit mama copilului.
Mai întâi, Ionuț a fost operat pentru montarea drenului. S-a întâmplat pe 15 decembrie. Semnul rămas unde i-a fost pus se vede cu ochiul liber: în partea dreaptă a capului, deasupra urechii. Prin el se scurge lichidul adunat în cutia craniană, în stomac. Pe 30 decembrie, băiețelul a suportat cea de a doua intervenție chirurgicală: cea de extirpare a tumorii. „Nu pot să spun că m-am speriat, eram puțin confuz, nu știam ce vor să-mi facă iar. Până la urmă m-au operat aici, la spate, la ceafă. Mi-au spus că am o tumoră, adică o bacterie pe care trebuie să o elimine… Dar am aflat că atunci când mi-au făcut operația, tumora a coborât și pe coloană. Așa că acum, încercăm s-o omorâm cu citostatice”, a explicat Ionuț.
Și a făcut, la Spitalul Fundeni, 20 de ședințe de chimioterapie și 32 de radioterapie. Iar pe 4 septembrie urmează altele. Și toate costă, iar bieții părinți, care mai au trei copii, au ajuns la fundul sacului…
Programat pentru investigații la Spitalul Acibadem din Turcia
Disperați să afle dacă boala fiului lor a stagnat, dacă e în regresie, dacă pot să spere că totul va fi bine, Liviu și Minodora au trimis actele medicale la Spitalul Acibadem din Turcia, și au primit o programare pentru fiul lor. „Acolo au un fel de aparat, PET se numește, e ca un RMN, dar mult mai precis. Trebuia să plecăm chiar ieri, dar nu am avut banii necesari. Ni s-a spus că totul costă, inclusiv drumul, cam 2500 de euro, și nu-i avem. Nu știu de unde să-i mai luăm, că am vândut până acum tot ce am putut, iar oamenii din sat ne-au ajutat mult. Preotul Ion Dănilă de aici, din parohia Oreavu, ne-a ajutat enorm, a mers din casă în casă și a strâns donații pentru Ionuț. Până acum, am cheltuit cu investigații, operații, chimioterapie, drumuri, peste 80 de milioane lei (vechi – n.r.). La fiecare ședință de chiomioterapie trebuie să avem 1500 lei. Câte 150 de lei pe săptămână costă analizele de sânge obligatorii, hemograma și le facem din ianuarie încoace tot timpul. Este foarte, foarte greu”, a explicat mama lui Ionuț.
Liviu, tatăl băiatului, este dascăl, iar salariul este foarte mic. Iar Minodora nu mai lucrează, pentru că a trebuit să fie permanent lângă fiul ei atât de bolnav, care trebuie să respecte un regim strict și care a slăbit foarte mult. „De câte ori mănâncă, vomită și a început să-i fie frică să mai mănânce. Face crize, îl doare coloana, burta, picioarele, căpușorul… Când îi este foarte rău, zice el singur «hai mamă la Fundeni». Are momente când e bine, momente când îi e rău. De aceea trebuie să ajungem cât mai repede la Acibadem”, a mai spus Minodora.
„Înainte de boală îmi plăcea tare să mă joc”
Amintirile lui Ionuț sunt rânduite acum, după perioada de dinainte și de după apariția blestematului cancer. Dacă înainte, avântul și inocența copilăriei îl făceau să-și dorească să se joace, să fie cel mai bun la școală și cel mai talentat în echipa de fotbal, acum lupta lui se dă cu tenebrele unui boli cumplite, din care are credința că va ieși victorios! „Înainte totul era normal, nu aveam nimic. Îmi plăcea tare să joc fotbal, îmi plăcea mult matematica și informatica… Dar după ce o să scap de boală și o să mă fac mare, mă gândesc să mă fac dascăl, sau fotbalist, sau informatician… Nu știu, nu m-am hotărât încă”, a spus Ionuț, zâmbind cu încredere.
Iar mama și tatăl lui, doi părinți ce nu s-au dat răpuși de suferință, chiar dacă uneori, în ultimele zece luni, au simțit că nu mai pot, sunt hotărâți să nu capituleze. „A fost și este foarte greu pentru că mai avem trei copii lângă care am stat extrem de puțin, fiindcă mereu eram la spital. Cea mică de cinci ani ajunsese să se pună în dreptul ușii când trebuia să plecăm și să plângă, ca să nu mai plec. Încet, au învățat toți că e spre binele fratelui lor, că dacă sunt ascultători îl ajută și ei…”, a spus, cu ochii în lacrimi, Minodora.
Ionuț mărturisește că deseori s-a întrebat, de când cancerul i-a dărâmat copilăria, de ce i s-a întâmplat tocmai lui. Și-a petrecut aproape zece luni mai mult pe paturile spitalelor, la investigații medicale, tratamente, operații, cure de citostatice… De ce tocmai el? De ce?! „Nici doctorii nu știu… Au zis că ori de la mediu, ori de la alimentație, ori nu se știe de la ce….”, zice copilul. Acum știe că trebuie să se întoarcă iar într-un spital, pentru următoarea ședință de chimioterapie. Va sta iar cu perfuzia în braț câte 4-6 ore, se va simți din nou rău, va povesti din nou cu colegii de salon, copii ca și el, dar din păcate… mereu alții. Prea repede alții…
Acolo, în saloanele suferinței din spitalele bucureștene a învățat Ionuț cât de prețioase sunt zilele care vin și trec, ce importantă e prietenia, cât de tare doare plecarea, cât de salvatoare e solidaritatea și cât de puternic poate să ardă speranța! Speranță pe care el înșuși o dăruiește și părinților săi! „Înainte să i se întâmple asta lui Ionuț, mai vedeam cazuri pe la televizor, mă impresiona,u dar nu le dădeam așa importanță… Toți avem tendința să spunem «nu mi se poate întâmpla tocmai mie». Acum am văzut că se poate întâmpla oricui și e foarte trist că se poate întâmpla copiilor… Dar privim înainte, cu încredere în Dumnezeu”, a spus Liviu, tatăl lui Ionuț.
În momentul de față, băiețelul are nevoie mare de noi! El trebuie să ajungă urgent, la Spitalul Acibadem din Turcia! E șansa lui, șansa la viață, care costă 3000 de euro! Contul în care puteți depune bani este deschis pe numele tatălui său, Liviu Șchiopu, la BCR Filiala Focșani: RO 94 RNCB 026 713 855 128 0001. Familia poate fi contactată la numărul de telefon 0763.088.959.
Nu treceți indiferenți pe lângă strigătul lui de ajutor! Mâine poate fi în această situație oricare dintre noi! În acest moment, șansa acestui copil la viitor depinde pur și simplu de noi!
