Dintotdeauna a fost atrasă de poezie și teatru. Nu-și amintește cu precizie la ce vârstă a început să-și scrie gândurile pe o foaie de hârtie și să le dea forma unor versuri, în schimb este sigură de faptul că pasiunea pentru teatru a descoperit-o în timpul liceului. Cu toate că în prezent domeniul în care activează diferă foarte mult de visul din copilărie, acela de a deveni o actriță cunoscută, Marinela Preda se bucură că face parte din echipa Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vrancea, atât în calitate de asistent medical, cât și ca purtător de cuvânt. „M-am născut și am copilărit la Mircești, acolo unde am urmat și primii ani de studiu. Ulterior, m-am înscris la liceu în Focșani. Am absolvit liceul în 1989. Pe vremea aceea, în Focșani, erau multe fabrici iar industria era mult mai dezvoltată decât acum.
Cei patru ani de liceu au fost frumoși. Timpurile erau un pic diferite decât acum. Inițial, la finalul clasei a XII-a, am vrut să dau la Univeristatea Politehnică din București. Nu pot spune că am regretat foarte mult faptul că nu am intrat acolo, pentru că, la momentul acela, îmi plăcea teatrul. Am dat chiar la Facultatea de Teatru din Iași. N-am reușit să intru pentru că locurile erau puține și erau foarte mulți tineri talentați. Pasiunea pentru teatru cred că a început încă din liceu, când am fost selectată pentru Stagiunea Teatrală a Elevilor Focșăneni de atunci. Am făcut teatru pentru copii la Atenenul Popular, din pasiune, inițial în timpul liceului, ulterior am continuat și după absolvirea liceului‟, spune Marinela Preda.
„După mai multe încercări la Facultatea de Teatru, am ales să dau la școala postliceală sanitară‟
Cu toate că nu a reușit să devină actriță, destinul avea altceva pregătit pentru Marinela Preda. Revenind de la Iași în Focșani, a aflat că s-a înființat o școală postliceală sanitară. „Nu pot spune că a fost o chemare deosebită, dar, la momentul acela, era o alternativă. Nu mi-am imaginat că lucrurile vor lua așa o turnură și că-mi va plăcea atât de mult. Am făcut practică la Spitalul Județean Focșani, pe toate secțiile. Nu pot spune că mi-a fost vreodată teamă de sânge sau de ace. În timpul școlii, te inițiezi și încerci să descoperi ceea ce-ți place și pe ce secție ți-ai dori să lucrezi. Mi-a plăcut foarte mult să fac practică pe Secția de Neonatologie. De ce? Pentru că era secția unde spitalul nu era perceput ca o boală. Era o bucurie să fii acolo. Se întâmplau niște lucruri minunate. Într-adevăr, erau și copii cu probleme de sănătate care aveau nevoie de mai mult timp de spitalizare, însă este minunat să vezi cum evoluează o mână de om‟, spune Marinela Preda.
Pe zi ce trece, vrânceanca descoperea bucuria de a lucra în acest domeniu, dar și provocările sistemului medical. Încă din timpul școlii postliceale sanitare, Marinela Preda s-a angajat la SAJ Vrancea, la statistică. Iar după doi ani a început să lucreze ca asistent medical pe ambulanță. În cei peste 20 de ani de activitate, Marinela Preda a văzut multe cazuri medicale. Dacă la serviciu trebuie să fie un om puternic care nu permite emoțiilor să o copleșească, în timpul liber, dacă asistă la vreo situație de urgență soldată cu victime, Marinela Preda recunoaște că este impresionată la fel ca toți ceilalți. „La serviciu, în momentul în care suntem responsabili de solicitarea care ne-a fost încredințată, cred că devenim cu toții niște roboței. Ne facem treaba atât cât ne pricepem și cât avem voie, iar apoi ducem bolnavul la spital. Nu ne concentrăm pe emoții, ci pe pacient. Este important să-i salvăm viața. În primii ani de activitate îmi amintesc de un copil de până în 2 ani care a ajuns la spital cu un bob de fasole pe care și-l băgase pe nas. În urma investigațiilor care i s-au făcut, s-a luat decizia de a fi transferat la București. Aproape de București, copilul a intrat în stop cardio-respirator. N-a mai putut fi salvat. Bobul de fasole i-a migrat într-unul din plămâni și a murit. Nu era pentru prima dată când pierdeam un pacient, dar era primul copil pe care nu-l putusem salva. Un copil care «plesnea» de sănătate și care, la momentul acela, m-a marcat. Prima dată când am pierdut un pacient a fost un moment de neputință. Nu numai prima dată simt asta, ci de fiecare dată când se întâmplă, pentru că atunci când începem manevrele de resuscitare, speranța noastră este să avem un răspuns pozitiv. Când linia se ondulează, satisfacția este mare și simți că ai făcut un lucru important‟, mai spune Marinela Preda.
Pentru că este o persoană căreia îi plac provocările, în urmă cu „aproximativ 5 ani‟, Marinela Preda a acceptat să devină purtătorul de cuvânt al SAJ Vrancea. „Ca purtător de cuvânt trebui să fii mereu informat și deschis. Pe lângă foarte mulți oameni implicați, sunt mai mulți factori care duc la un bun sfârșit al unei știri. Din postura de purtător de cuvânt am descoperit că ceea ce pentru noi erau lucruri cotidiene, pentru ceilalți prezentau interes‟, adaugă Marinela Preda. În prezent, Marinela Preda încadrează și ambulanța SAJ Vrancea, dar se ocupă și de relația cu mass-media, fiind persoana care, aproape la orice oră, răspunde solicitărilor jurnaliștilor.
Pandemia și provocările ei
De la începutul activității și până în prezent, atât Marinela Preda, cât și colegii de la SAJ Vrancea, au urmat mai multe cursuri de perfecționare, însă teama pe care virusul COVID-19 a răspândit-o în rândul populației, a depășit, cel puțin la începutul pandemiei, limitele. „Cea mai încărcată perioadă din punct de vedere profesional, este aceasta, a pandemiei, care s-a pliat peste bolile comune, iar asta a venit la pachet și cu multă panică. Cred că pe toți ne-a schimbat pandemia‟, este de părere Marinela Preda. Cu toate că la începutul pandemiei de COVID-19 una dintre principalele probleme ale sistemului medical era lipsa echipamentelor medicale (măști, mănuși, viziere, combinezoane) și a dezinfectanților, Marinela Preda spune că la SAJ Vrancea „am avut norocul să avem echipamente, iar asta ne-a oferit o stare de siguranță‟. De aproape doi ani, aproape zilnic ni se repetă următoarea frază: „păstrați o distanță de cel puțin 2 metri între persoane‟. Această izolare a omului de către om a dus, poate, la o răcire a relațiilor interumane, și ne-a transformat în niște ființe mult mai fragile decât eram. „Când ajungi la persoanele confirmate sau care sunt suspecte a fi infectate cu COVID-19, îi vezi că se simt parcă vinovați că s-au îmbolnăvit. În misiunile Covid, mergem îmbrăcați în combinezon. Suntem practic camuflați. Este greu să intri în casa unui om și el să nu-ți vadă decât privirea de dincolo de un ecran și să fie surprins de faptul că-l ții de mână, spre exemplu. Noi știm ce avem de făcut, odată ajunși acolo, urmăm anumite protocoale, încercăm să ameliorăm niște simptome dacă se poate, dacă nu, îi transportăm la spital, dar pacienților le este foarte greu‟, mai spune Marinela Preda. Când am întrebat-o ce-și dorește de la viitor, Marinela Preda a răspuns: „îmi doresc să se termine cu situația aceasta pandemică, să revenim la normalitate, sau la viața pe care o percepeam ca fiind normală. Totodată, îmi doresc să nu mai fie oamenii atât de bolnavi‟.
Cu toate că timpul părea să se fi oprit în loc în urmă cu un an, când a fost declarată stare de urgență în România, iar celelalte țări și-au închis rând, pe rând granițele, accidentele rutiere, incendiile, urgențele medicale și celelalte situații de urgență nu au luat pauză. Pandemia nu a făcut decât să sufoce și mai mult spitalele și cabinetele medicilor de familie. În această perioadă, mai mult ca oricând, a fost nevoie ca salvatorii să-și pună pe primul loc viața pentru a putea fi apți să-și îndeplinească atribuțiile. „Indiferent de misiune, sigurnața salvatorului este foarte importantă, pentru că o victimă în plus nu este de dorit. Nu avem nevoie de eroi, avem nevoie de oameni care să-și facă treaba‟, spune Marinela Preda. Ce le transmite Marinela Preda tinerilor care vor să lucreze în acest domeniu? „Să se informeze foarte bine și să vadă dacă li se potrivește. Este o meserie grea, dar frumoasă. În viață, trebuie să faci alegerea care să-ți aducă satisfacții‟.
„Dar dacă azi ar fi din nou… un ieri,/ Pe care drum ai vrea, iarăși, să mergi‟
Poate că în adolescență, Marinela Preda nu s-ar fi gândit niciodată că va ajunge un asistent medical dedicat, însă, „dacă acum aș avea 18 ani, probabil singura diferență în ceea ce privește parcursul meu profesional ar fi că m-aș duce la Facultatea de Medicină, și aș fi ales medicina de urgență. Atât. În rest sunt mulțumită de alegerile pe care le-am făcut‟. Așa cum povesteam la începutul articolului, Marinela Preda a descoperit încă din copilărie că-i place poezia, și nu doar să o citească, ci și să o compună. „Poezia este un tărâm unde imaginația își face de lucru, iar inspirația nu vine neapărat din viața de zi cu zi. Până acum, familia mi-a citit/ascultat poeziile. M-am gândit să public o carte, însă nu știu când voi concretiza acest vis‟, spune Marinela Preda.
Iată câteva versuri compuse de Marinela Preda:
„DACĂ AR FI… Dacă ar fi să fie mâine, azi,/ Ce te-ai grăbi să faci în primul rând,/ În ce păcate nu ai vrea să cazi,/ Și ce ai vrea ca să păstrezi în gând,/ Cu ce ai vrea în gând să te trezești/ La câte ai fi, mâine, reticent, /Ce crezi c-ar trebui să prețuiești,/ Și cui în gând i-ai da un nou absent/ Dar dacă azi ar fi din nou… un ieri,/ Pe care drum ai vrea, iarăși, să mergi/ Ce ierni din viața ta, ce primăveri,/ Ce-ai vrea s-adaugi, ce ai vrea să ștergi. (…)‟.
„EU FI-VOI VÂNTUL… Dă lumii ce vrea lumea să îi dai/ Tu dă-te mie!/ Fă din lumină, zâmbet şi din iubire, rai/ Fii fericire!/ Dă tuturor ce crezi că şi-ar dori,/ Dar nu pe tine./ Chiar dacă poate ei te vor iubi,/ Dar nu ca mine./ Fii soare, nor, chiar ploaie dacă ştii/ Dar nu te irosi/ Fii tot ce vrei, aici, mereu voi fi/ Te voi iubi!/ Iar dacă într-o lacrimă ai să te pierzi,/ Eu fi-voi vântul./ Chiar dacă, poate, nu mă simți sau vezi,/ Îți mângâi gândul!‟.
Viața Marinelei Preda a devenit mai frumoasă în urmă cu 21 de ani când i-a adus pe lume pe cei doi copii gemeni. „Nu eram pregătită pentru gemeni, dar m-am bucurat când am primit vestea. N-am știut că vor fi băiat și fată până în momentul în care am născut. De la copiii mei am învățat să fiu bătăioasă. Iar mesajul pe care aș vrea să-l țin minte mereu este următorul: «odată căzut, să o iei ca pe un popas și să te ridici, indiferent cât de greu îți este»‟, mai adaugă Marinela Preda, căreia îi dorim succes în tot ceea ce face.
